Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele SUA, Donald Trump, a criticat vineri Iranul, susținând că acesta nu respectă înțelegerea privind tranzitul petrolului prin Strâmtoarea Ormuz și că situația nu este conformă cu acordul existent, anunță Mediafax.
„Iranul face o treabă foarte slabă, lipsită de onoare ar spune unii, în a permite tranzitul petrolului prin Strâmtoarea Ormuz. Acesta nu este acordul pe care îl avem!”, a scris Trump pe platforma Truth Social.
Liderul de la Casa Albă a afirmat anterior că Iranul nu ar trebui să perceapă taxe pentru tranzitul navelor prin acest punct strategic.
„Există rapoarte potrivit cărora Iranul percepe taxe petrolierelor care trec prin Strâmtoarea Ormuz – ar fi bine să nu fie adevărat, iar dacă este, ar trebui să se oprească acum!”, a mai transmis Trump.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat miercuri că Statele Unite ale Americii se opun perceperii de taxe de către Iran pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.
Însă, subiectul unor eventuale aranjamente între Washington și Teheran urmează să fie discutat în următoarele două săptămâni, perioadă în care este în vigoare un armistițiu.