Home » Sportz » Trent Alexander-Arnold, obligat să schimbe numărul de pe tricou la Real Madrid

Trent Alexander-Arnold, obligat să schimbe numărul de pe tricou la Real Madrid

Trent Alexander-Arnold, obligat să schimbe numărul de pe tricou la Real Madrid
Trent Alexander-Arnold / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Trent Alexander-Arnold a devenit oficial noul fotbalist al lui Real Madrid, fundașul ajungând pe Bernabeu din postura de jucător liber de contract. În vârstă de 26 de ani, Trent nu-și poate păstra numărul de pe tricou de la Liverpool (n.r. 66) din cauza unei reguli din LaLiga, transmite mirror.co.uk.

- articolul continuă mai jos -

Trent a evoluat toată cariera cu numărul 66 pe tricou, dar acest lucru se va schimba odată cu transferul la Real Madrid.

Internaționalul englez va fi obligat să renunțe la acest număr emblematic din cauza regulamentului din LaLiga, prima divizie de fotbal a Spaniei.

Conform regulamentelor din LaLiga, jucătorii de la prima echipă trebuie să aibă pe spate de la 1 la 25.

Conform presei spaniole, Alexander-Arnold va avea numărul 12 pe tricou la Real Madrid, cel care în trecut i-a aparținut brazilianului Marcelo.

În plus, o altă schimbare importantă este faptul că dacă până acum avea scris pe tricou numele „Alexander-Arnold”, acum va trece la „Trent” odată cu mandatul de la Madrid.

Cu toate că s-a vorbit că transferul fotbalistului la Real Madrid s-a făcut gratis, Liverpool a primit totuși 10 milioane de euro din partea galacticilor.

Motivul: contractul lui Trent cu cormoranii expira la 30 iunie, iar Madridul a dorit să-l aibă mai devreme în lot, pentru a-l putea folosi la Campionatul Mondial al Cluburilor din SUA.

Contractul dintre Alexander-Arnold și Real Madrid se întinde pe durata a șase ani.

Reamitim că Real Madrid face parte din Grupa H, alături de Al Hilal Riad (Arabia Saudită), CF Pachuca (Mexic) și RB Salzburg (Austria).

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole