Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (CTATU) din cadrul Consiliului Judeţean Cluj a avizat favorabil, cu condiţionări, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al viitorului Tren Metropolitan Cluj. „Este necesar ca proiectul viitorului tren metropolitan să fie corelat cu toate proiectele de infrastructură publice şi private aprobate deja pe traseul propus prin PUZ”, spune Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj, transmite News.ro.
„Pentru ca acest important proiect să poată merge mai departe, în sensul depunerii şi obţinerii finanţării europene, am decis să aprobăm, cu anumite modificări, documentaţia prezentată în comisie. Este necesar ca proiectul viitorului tren metropolitan să fie corelat cu toate proiectele de infrastructură publice şi private aprobate deja pe traseul propus prin PUZ. Această nouă investiţie este una extrem de importantă din perspectiva rezolvării problemei de mobilitate urbană pentru cei aproximativ 500.000 de clujeni care trăiesc şi muncesc în Zona Metropolitană Cluj”, spune Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.
Elaborarea PUZ-ului aferent Trenului Metropolitan Cluj, ca etapă finală a fazei de proiectare, a fost necesară în vederea stabilirii reglementărilor urbanistice pentru realizarea obiectivelor noi propuse în cadrul acestui proiect de infrastructură, reguli care nu au fost cuprinse, anterior, în cadrul PUG-urilor aflate în vigoare.
Proiectul Trenului Metropolitan constă în introducerea unui serviciu de transport public de călători de-a lungul infrastructurii de cale ferată existentă deja între localităţile Gârbău şi Bonţida, via Cluj-Napoca, cu 23 de staţii. Astfel, de-a lungul celor 48,8 kilometri de traseu, vor fi amenajate noi peroane, un pasaj rutier subteran, trotuare, piste biciclete, parcări auto/moto/velo şi staţii de autobuz.
Va fi dat în folosință odată cu metroul dar după ce va fi gata autostrada Ploiești-Brașov
Poate asa vor face o halta la ditamai aeroportul ca oricum drja este calea ferata vizavi si nu ii ducea capul plus un pasaj pietonal de traversare a soselei sa nu fie ca la țară!