Home » Articole » Trei bărbaţi au fost prinși că pescuiau ilegal în Marea Neagră dintr-o ambarcaţiune / La bord au fost găsite 345 de kilograme de calcan și 21 kilograme de vulpe de mare

Trei bărbaţi au fost prinși că pescuiau ilegal în Marea Neagră dintr-o ambarcaţiune / La bord au fost găsite 345 de kilograme de calcan și 21 kilograme de vulpe de mare

Trei bărbaţi au fost prinși că pescuiau ilegal în Marea Neagră dintr-o ambarcaţiune / La bord au fost găsite 345 de kilograme de calcan și 21 kilograme de vulpe de mare
Sursa Foto: Ziua de Constanța
Ascultă articolul

Poliţiştii de frontieră au descoperit trei bărbaţi care pescuiau ilegal în Marea Neagră dintr-o ambarcaţiune, iar la bordul acesteia au fost găsite 345 de kilograme de calcan şi 21 de kilograme de vulpe de mare. Întreaga cantitate, în valoare de 25.000 de lei, a fost predată unei societăţi de profil, transmite News.ro.

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup de Nave Mangalia au desfăşurat o nouă acţiune pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, în Marea Neagră.

- articolul continuă mai jos -

”Astfel, la o distanţă de aproximativ 6 mile marine Est – Costineşti, a fost detectată o ambarcaţiune la bordul căreia se aflau trei persoane care desfăşurau activităţi de pescuit.Întrucât existau suspiciuni privind legalitatea activităţii desfăşurate, dar şi asupra situaţiei juridice a ambarcaţiunii, aceasta a fost condusă în portul Mangalia pentru verificări. Poliţiştii de frontieră, împreună cu reprezentanţi ai Căpităniei Mangalia şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură au constatat faptul că dimensiunile ambarcaţiunii şi motorul ataşat nu corespund cu cele din certificatul de înmatriculare, respectiv activitatea de pescuit este desfăşurată ilegal şi nu este reglementată”, au afirmat poliţiştii de frontieră.

La bordul ambarcaţiunii a fost descoperită cantitatea de 345 kilograme de calcan şi 21 kilogramame de vulpe de mare.

Întreaga cantitate de peşte, estimată la o valoare de 25.000 lei, a fost predată unei societăţi comerciale de profil.

Totodată, ambarcaţiunea, motorul acesteia, dar şi 1.800 metri de plasă, în valoare totală de peste 50.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj piscicol, utilizarea unei ambarcaţiuni la pescuit în scop comercial inscripţionată cu date false, şi punerea în exploatare a unei nave neînregistrate.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole