Home » Articole » Trei ambarcațiuni cu 146 de migranți, între care femei și copii, interceptate în Canalul Mânecii

Trei ambarcațiuni cu 146 de migranți, între care femei și copii, interceptate în Canalul Mânecii

Trei ambarcațiuni cu 146 de migranți, între care femei și copii, interceptate în Canalul Mânecii
Migranți în Canalul Mânecii, decembrie 2021 foto: Captură video Sky News
Ascultă articolul

Trei ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în care se aflau 146 de migranţi, au fost interceptate în acest weekend în timp ce traversau Canalul Mânecii spre Marea Britanie, transmite dpa, citată de Agerpres.

Printre migranţii care au încercat această traversare periculoasă se aflau femei şi copii.

Traversările confirmate sâmbătă de Ministerul Apărării ridică la 13.270 numărul lor în acest an, comparativ cu 6.659 în 2021 în acelaşi interval de timp şi cu 2.459 în perioada corespunzătoare din 2020.

- articolul continuă mai jos -

Vineri, Downing Street a confirmat că acordul Ministerului de Interne cu Rwanda rămâne valabil în pofida demisiei premierului Boris Johnson, şi a semnalat că primul zbor de deportare a unor migranţi ajunşi ilegal în Marea Britanie ar putea avea loc înaintea audierii din 19 iulie a contestaţiei înaintate în justiţie împotriva acestei politici.

Steve Valdez-Symonds, de la filiala britanică a Amnesty International, a cerut guvernului să regândească acest ”plan dezastruos, iresponsabil şi insensibil”. ”Guvernul Marii Britanii este atât de îndepărtat de realitate şi lipsit de umanitate, încât distruge nu doar sistemul de azil, ci şi vieţile oamenilor”, a afirmat el

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole