Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Analizele medicale de rutină permit identificarea din timp a unor afecțiuni grave. În această situație s-a aflat și Cristian, în vârstă de 60 de ani, care își făcea anual analizele de sânge. La un moment dat, testul PSA a arătat valori crescute, care apar atunci când există o afecțiune a prostatei. Îngrijorat, bărbatul a continuat investigațiile, efectuând un examen RMN multiparametric de prostată, care a indicat o leziune suspectă, și o biopsie de prostată, care a ieșit însă negativ.
După mai mult timp în care examinările medicale au furnizat rezultate contradictorii, Cristian s-a programat pentru o biopsie prostatică de fuziune. Acesta este cel mai avansat tip de biopsie, pentru că îmbină imaginile obținute prin RMN multiparametric cu cele oferite în timp real de un ecograf special conceput pentru proceduri urologice. De data aceasta, diagnosticul a fost clar: cancer de prostată.
Medicii i-au recomandat lui Cristian tratament chirurgical, iar bărbatul s-a informat despre variantele existente și a optat pentru operație robotică. Prostatectomia asistată robotic este minim invazivă și permite îndepărtarea sigură a țesutului afectat de cancer, cu păstrarea potenței și a funcției urinare. De asemenea, implică un risc redus de complicații și recuperare rapidă.
La recomandarea unui prieten, Cristian s-a programat pentru operație de prostată la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie și Coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR. După internare, pacientul a beneficiat de o evaluare medicală completă, iar medicul a confirmat necesitatea intervenției chirurgicale.
Prostatectomia radicală robotică efectuată de Conf. Dr. Constantin Gîngu s-a finalizat cu succes, fără complicații, iar Cristian s-a recuperat repede. În prezent, bărbatul se simte foarte bine, și-a recuperat funcția urinară și potența la scurt timp după operație.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la intervenții de chirurgie robotică urologică realizate cu sistemul robotic da Vinci Xi. Acest sistem robotic asigură avantaje importante față de alte metode chirurgicale, permițând excizia completă a țesuturilor afectate, cu risc redus de complicații, durată scurtă de spitalizare și recuperare mai rapidă.
În funcție de indicația stabilită pentru fiecare caz în parte, la Spitalul Clinic SANADOR pacienții beneficiază și de alte tipuri de intervenții urologice, prin chirurgie deschisă, laparoscopică sau endourologie. Operațiile se desfășoară într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă.