Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat miercuri că va face ”demersuri legale la CEDO” după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, că a fost colaborator al Securității comuniste ca poliție politică.
”Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Băsescu pe Facebook.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Curtea Supremă a respins miercuri apelul depus de fostul președinte Băsescu față de decizia Curții de Apel București.
Decizia instanței vine după ce documentele depuse în instanţă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) au arătat că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe, semnate cu numele de cod ”Petrov”.
Dar fă bețivane, cine te oprește? O să iei alt mineralier de mumu pe cocoașă! :)))))
Urmeaza Coana Nutza sa dea pe goarna cum avea genunchii vinetii. Atunci sa vezi Jale
Mai degraba amuzament, nu jale. Atunci să vezi trafic pe p0rnhub! :)))))
@ Dumnezeu
Seby de Belgrad are filmarile ? Inseamna ca urmeaza ceva ))))
comandante, TE-A FACUT „NOUA” justitie A PARTIDULUI MODELATA DE VARANI.
Sa mergem mai departe si sa uitam de acest papitoi.
+1
Doar ăsta justifică demersul tau…taraganarea
vai saracu ,nu a scapat odata cu manole !
Românii nu l-au votat pe Geoană că au zis că „e cu rușii, că a vizitat Rusia” etc. și l-au votat pe Băsescu, că e „anti-comunist”.
În prezent, Geoană e al doilea om în NATO, iar Băsescu e dovedit că a fost colarborator al Securității, un comunist infect.
Asta spune totul despre discernământul votacilor români.
Am zis!
Geoana e fiu de general de securitate. M.e la postaci
Excelent punctat!
@eduard, nu ti-ai dat seama ca esti unul din aia fara discernamant care l-au votat pe turnatorul Petrov
@crop, care e legatura? a turnat Geoana pe cineva? a fost Geoana omul rusilor? zi sincer, de cate ori ai votat turnatorul! nu ti-e jena de tine, mare anticomunist, sa fi votat de atatea ori cu un turnator desi erau informatii publice ca era turnator?
Lamureste-l pe M🤣tz ca sa ma prind si eu! 🙂
Nu înțeleg insistența omului, zău. Obligația unui căpitan de vas să raporteze era pe vremea aceea ca schimbarea anotimpurilor. Ceva normal și etern.
Bag seama ca iti iei informatiile unde e cenzura la greu. 🙂
Toti sunteti nedreptatiti?
Las-o jos, că măcăne, prietenaş.
Între cei doi nu e aşa mare diferență, asta a dovedit-o şi votul câştigat la mustață de Petrov.
În aceeaşi săptămână au apărut în media filmulețul cu Geoană luând şpagă de la Birchall şi cel cu marinarul lovind un copil pe scenă. Electoratul nu a avut prea multe opțiuni, cei cu adevărat eligibili sunt axfisiați din turul 1.
În altă ordine de idei, ca să-l parafrazez pe drojdier, a făcut şi omul o mică turnătorie, acolo, aşa erau vremurile, doar nu vrem să-i stricăm viața pentru atâta lucru.
ha ha ha
Si tu esti turmentat? 🙂
M-am bucurat ca interlopii de la PMP nu au intrat in parlament.
Dar prin comparatie cu Iliescu, Contantinescu, Iohannus, Traian Basescu a fost un presedinte exceptional !
Cred ca traiesti pe alta planeta. Sau ai fost u pupin………st al lui si beneficiar al activifatilor mafiotedirijate de gola n
Bate vant de schimbare si se torpileaza pe ultima suta si nava lui Base?
Parlamentarii, sefii de la Curtea de Conturi, Banca Nationala, sefii de Consilii Judetene, etc. care au colaborat cu Securitatea , cand vor da socoteala?!!
HA HA HA HA HA HA HA HA HA PSD-eșua e pe burtă.
Pe ce lume trăiți?
“Intelectualii”lui Basescu nici o reacție?Ar fi necesară o explicație pentru “odele”închinate TURNĂTORULUI .Sa va fie Rușine !!!
Un derbedeu care a creat mafia politica in Romania. Un derbedeu care radea de”Felix” . Un golan care a i selat poporul ro an. Un infractor care a declarat timp de 14 ani ca nu a colaborat cu securitatea. Sa vedem daca Parchetul General, prin PG Scutea – pe ca a numit- o de doua ori, il trimife in judecata. Un mafiot care a facut ca oamenii corecti, cinstiti, profesionisti sa fie inlaturati – prin Coldea, Kovesi, Olaru, Licu, Predoiu, Bica etc.
Asta a fost si este mafia in Romania.
Auzi la el” merg la CEDO”.
El trebuia sa mearga de mult la puscarie.
Un rebut al societatii si un accident nefericit.
Accident care se perpetueaza.
HA HA HA HA HA HA HA HA HA,vă doare DNA, vă doare că a luat de piept mafia creată de Năstase .