Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un copil de 5 ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc de pe strada Alexandru Șerbănescu din Băneasa, sectorul 1, București. Autoritățile au fost alertate și se află la fața locului, transmite MEDIAFAX.
UPDATE Ora 16:14 Trupul neînsuflețit al micuțului a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru necropsie.
Cercetările vor fi preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Știrea inițială
Un copil de 5 ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc situat pe strada Alexandru Șerbănescu din Băneasa, sectorul 1, București.
Tragedia s-a produs în urmă cu câteva momente, autoritățile fiind alertate și deplasându-se de urgență la fața locului.
Micuțul a căzut de la înălțime și nu a supraviețuit impactului. Echipajele de urgență sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea copilului, acesta fiind declarat decedat.
Deocamdată nu sunt cunoscute circumstanțele exacte ale incidentului.
Trupul neînsuflețit al micuțului a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru necropsie.
Cercetările vor fi preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.