Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Art Safari a anunţat luni că oferă 50% reducere la bilete timp de o zi, pe 5 octombrie, tuturor celor care poartă numele de familie Popescu, cu prilejul unui eveniment în cadrul căruia este adus în atenţia publicului Ştefan Popescu (1872 – 1948), marele pictor-călător al României, transmite Agerpres.
Reducerea se aplică la biletele full access în Art Safari, valabile atât în Pavilionul Românesc, care găzduieşte expoziţia dedicată lui Ştefan Popescu, cât şi în Pavilionul Internaţional, unde poate fi văzută cea mai valoroasă expoziţie de artă de pe teritoriul ţării adusă de la Victoria and Albert Museum, Londra.
Expoziţia „Ştefan Popescu. Povestea călătoriilor”, curatoriată de dr. Elena Olariu, este organizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi este cea mai amplă de până acum din România.
Art Safari poate fi vizitat de joi până duminică între orele 12,00 – 21,00. Night Tours au loc între orele 22,00 – 1,00, vineri şi duminică.