Home » Articole » Thriller în derby-ul campionatului de fotbal: Dinamo a învins FCSB cu 4-3

Thriller în derby-ul campionatului de fotbal: Dinamo a învins FCSB cu 4-3

Thriller în derby-ul campionatului de fotbal: Dinamo a învins FCSB cu 4-3
Sursa foto: Facebook / Dinamo București
Ascultă articolul

Echipa bucureşteană Dinamo a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-3, formaţia campioană, FCSB, în etapa a patra din prima ligă de fotbal, după un meci cu patru penaltiuri transformate, transmite News.ro.

A fost un derby nebun pe Arena Naţională, iar Dinamo a reuşit cea mai bună prestaţie a sa din acest sezon, învingând campioana, FCSB, fără drept de apel.

- articolul continuă mai jos -

Dinamo, antrenată de croatul Kopic, a dominat prima repriză, având ocazii mari în minutul 4 , când Zima a respins şutul lui Cîrjan, şi în minutul 13, intervenţie a aceluiaşi Zima la lovitura de cap a lui Sivis. FCSB a deschis scorul, împotriva cursului jocului, prin Tănase, din penalti, în minutul 19. Egalarea a venit în minutul 34, când Alexandru Musi a înscris din centrarea lui Sivis. Pe final de repriză, arbitrul Horaţiu Feşnic a dictat penalti pentru Dinamo, după un fault al lui Radunovic, şi Armstrong a marcat de la punctul cu var, în minutul 45+2.

FCSB, antrenată de cipriotul Charalambous, a egalat imediat după pauză, cu un gol frumos înscris de Tănase, însă Dinamo a primit un nou penalti, în minutul 55, şi Armstrong şi-a readus echipa în avantaj, 3-2 pentru Dinamo. Tot Armstrong a reuşit hat-trick-ul în minutul 79, cu un şut superb, dar meciul nu era încheiat. Tănase a transformat un penalti în minutul 90+1, ajungând şi el la trei goluri marcate, iar FCSB s-a apropiat la un gol de Dinamo. Alibec a încercat să înscrie din lovitură liberă, dar nu a reuşit şi Dinamo a înregistrat prima victorie în campionat împotriva FCSB, scor 4-3, după cinci ani şi zece înfrângeri consecutive.

Cu primul său suces după primele patru etape, Dinamo e pe locul 7, cu 5 puncte, în timp ce FCSB, echipa campioană, se află pe locul 11, cu patru puncte.

DINAMO: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Kyriakou (C. Mihai 56), Gnahore, C. Cîrjan – D. Armstrong, Al. Pop (Milanov 69), Al. Musi (Caragea 90). ANTRENOR Zeljko Kopic

FCSB: Zima – Cercel (M. Toma 78), Ngezana, M. Popescu (Miculescu 46), Radunovic – Baba Alhassan (Chiricheş 46), Şut – Cisotti (Politic 46), Fl. Tănase, Oct. Popescu – Bîrligea (Alibec 61). ANTRENOR Elias Charalambous

Cartonaşe galbene: K. Boateng 90 / Radunovic 45+2, Miculescu 49, Ngezana 85

Arbitri: Horaţiu Feşnic – Marius Marica, Valentin Avram

Arbitri VAR: Cătălin Popa – Marius Badea

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole