The Washington Post: În România, ”sclavii de azi” ard gunoaie toxice ca să trăiască

În mahalalele pline de gunoaie din Sintești, la mai puțin de 20 km. de București, capitala României, Mihai Bratu își întreține familia de romi în condiții periculoase, în duhoarea toxică a materialelor arse din plastic, o duhoare care umple aerul zi și noapte.

La fel ca pentru mulți alții din comunitatea sa, arderea ilegală a oricărui lucru pe care îl găsește și care conține metal – de la computere și anvelope până la cabluri electrice – pare să fie singurul mijloc de supraviețuire.

“Le vindem celor care cumpără metal, suntem oameni săraci… trebuie să căutăm la greu o săptămână sau două ca să găsim un kilogram de metal“, a declarat agenției Associated Press Bratu, un bărbat în vârstă de 34 de ani, cocoțat pe o căruță veche de lemn. “Ne căznim să ne hrănim copiii… Bogații au vile, uitați-vă la palatele bogaților“.

Nu trebuie să te uiți prea departe.

Șoseaua principală care trece prin Sintești, un sat cu o populație în majoritate romă din comuna Vidra, este străjuit de vile pe jumătate construite și de SUV-uri strălucitoare. În spatele lor se ascunde locul unde trăiesc Bratu și cei cinci copii ai săi – o groapă neagră fără canalizare și fără apă curentă. Cele două lumi sunt strâns legate.

În opinia lui Octavian Berceanu, noul șef al Gărzii Naționale de Mediu din România -biroul național pentru protecția mediului – poluarea provocată de aceste focuri ilegale care ard aici mai tot timpul este atât de mare, încât a început să facă regulat razii prin această așezare unde, afirmă el, ‘structuri mafiote’ domnesc peste niște ‘sclavi ai vremurilor noastre’.

“Este un fel de sclavie, din cauză că oamenii de aici nu au nicio șansă să meargă la școală, să găsească o slujbă la oraș, un oraș care este atât de aproape. Nu au nicio rețea oficială de curent electric, apă, șosele or, asta le distruge orice perspectivă de trai“, a declarat Berceanu pentru agenția Associated Press, care, în aprilie, a făcut un tur prin zonă însoțită fiind de poliție.

Mahalalele din Sintești, ca de altfel și comunitățile romilor din alte părți, au fost neglijate de autorități. Ele sunt formate din niște locuințe încropite, în care cablurile electrice conectate ilegal sunt trase la pământ și trec peste o mare de gunoaie.

“Au trecut deja mulți ani de când li s-a permis într-un fel sau altul să facă această treabă murdară”, afirmă Berceanu. “Nimeni nu a trecut pe-aici mai demult… ca să vadă ce se întâmplă“.

Într-o zi din aprilie, în cursul unei razii prin zonă, autoritățile au confiscat o camionetă încărcată cu 5000 kg. de cupru colectat ilegal, în valoare de 40.000 euro. E doar o mică parte din industria locală ilegală de reciclare și demonstrează marile câștiguri pe care le pot aduce proprietarilor bogați ai vilelor din sat.

Dar, potrivit declarațiilor șefului de la Mediu, lăsând la o parte gravele probleme sociale, focurile pot spori semnificativ poluarea din București, cu până la 20-30%, calitatea aerului ajungând uneori la niște cote periculoase.

“Particulele de fum sunt purtate de vânt pe o distanță de 20 km., e ca o ploaie deasupra Bucureștiului și distrug calitatea aerului din capitală. E de o sută de ori mai periculos decât fumul provenit de la focurile de lemne – sunt o mulțime de compuși toxici“, spune Berceanu.

După-amiaza târziu, în cursul unei inspecții prin Sinești, jurnaliștii AP i s-au alăturat lui Berceanu și celor patru polițiști care îl însoțeau, intrând în norul toxic de fum care se ridica deasupra construcțiilor. A urmat o scenă dură până când o femeie în vârstă, cocoșată, a putut fi convinsă să stingă focul cu apă, dezvăluind prețioasele resturi de metal.

“Dacă autoritățile locale nu aplică legea, atunci bineînțeles că oamenii – indiferent de originea lor etnică – sunt încurajați să facă în continuare ceea ce fac“, afirmă Gelu Duminică, sociolog și director executiv al Agenției Împreună, o organizație neguvernamentală care se ocupă de romi.

Duminică afirmă că acțiunile legate de poluare îi vizează pe romi, în loc să se concentreze asupra marii industrii sau asupra celor peste 1 milion de mașini din capitala aglomerată, cu 2 milioane de locuitori, și nu fac decât să găsească niște ‘țapi ispășitori’, acest lucru înscriindu-se într-o campanie politică prin care ei sunt ‘catalogați’ ca atare.

“Peste tot în lume, cei mai săraci profită de niște resurse neglijate ca să poată supraviețui. Există un și întreg de cauze – lipsa de educație, lipsa infrastructurii, subdezvoltarea… multe lucruri aproape lipsesc“, spune Duminică.

“Romii bogați îi țin sub control pe romii săraci, dar romii bogați sunt și ei controlați de alții. Dacă te uiți la cine conduce și cine controlează toate aceste lucruri, mai mult ca sigur că vei avea mari surprize. Așadar, să nu tratăm asta ca pe-o problemă de ordin etnic”, mai spune el.

Șeful de la Mediu speră că, pe viitor, niște drone de monitorizare cu senzori de poluare și camere cu raze infraroșii ar putea ajuta la formarea unei imagini mai clare legate de modul în care operează aceste bande.

“Luptăm împotriva crimei organizate, și e foarte greu“, spune el. “Dacă rezolvăm de-aici, unde suntem foarte aproape de București, atunci putem rezolva orice fel de probleme similare de la nivelul întregii țări“.

Pentru o localnică, Flora, care a refuzat să-și spună numele de familie, dar a spus că are în jur de 40 de ani, lipsa actelor personale, lipsa de educație și lipsa altor opțiuni nu le oferă nicio alternativă nici ei și nici comunității din care face parte.

“Nu vrem să facem asta. De ce nu ne dau de lucru  ca pe vremea lui Ceaușescu (dictatorul comunist Nicolae C.), când veneau cu autobuze, cu mașini“, a declarat ea pentru Associated Press. “Țiganii sunt văzuți drept cei mai răi oameni, Indiferent unde s-ar duce și orice-ar face“.

Mihai Bratu dă vina pe autorități pentru situația în care se află comunitatea, pentru lipsa șoselelor și pentru lipsa de acțiune.

“Primarul nu ne ajută!”, strigă el, în timp ce un băiețel descarcă materiale de construcție din căruța cu un cal a lui Bratu, ducându-le pînă în curtea noroioasă de-alături. “Ce avem? Ce-am  putea avea? O căsuță? Orice ne-o da Dumnezeu”.

Sursa: The Washington Post / Articol de Stephen McGrath / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)