The Guardian: Polonia a revenit pe făgașul european iar acest lucru ar putea asigura viitorul UE / Victoria lui Donald Tusk îl lasă izolat politic pe Viktor Orbán.

Era gândit să fie „momentul Orbán” al Poloniei. Partidul naționalist Lege și Justiție (PiS) de la putere a votat în august ca alegerile generale din octombrie să fie însoțite și de un referendum. Cetățenii urmau să răspundă la niște întrebări populiste privind vânzarea activelor de stat către străini, mărirea vârstei de pensionare și imigrația ilegală. Referendumul a fost efectiv copiat ca atare după o strategia folosită cu succes de Viktor Orbán în Ungaria pentru a-și consolida regimul iliberal, scrie politologul bulgar Ivan Krîstev într-un text publicat de The Guardian, citat de Rador Radio România.

Nu a fost un simplu complot cinic pentru a permite alocarea nelimitată de bani publici pentru campania electorală a PiS, ci o încercare de a prezenta alegerile drept un referendum cu privire la suveranitatea Poloniei. Astfel, a te opune referendumului și a vota cu opoziția nu ar fi însemnat numai că votezi pentru pierderea suveranității naționale, ci și că aprobi politici economice neoliberale și ocuparea economică a țării de către puteri „străine” precum Germania. PiS era convins că era imposibil ca această tactică să dea greș.

Dar, cum bine știm, complotul a eșuat. Faptul că opoziția a boicotat cu succes referendumul organizat în paralel cu alegerile din 15 octombrie (doar vreo 40% din alegători au votat la el) ne dezvăluie una dintre cele mai puțin discutate consecințe ale cârmuirii îndelungate din Polonia a național-populiștilor: paradoxul că opt ani de război cultural contra liberalismul au dus la o liberalizare dramatică a societății poloneze.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Explicațiile unui istoric despre nostalgia după ziua de 1 Mai în regimul Ceaușescu

4:31

Câteva idei despre cum să faci din grătar o masă sănătoasă

4:50

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Urmărind o strategie de polarizare maximă, PiS reușise inițial să transforme într-o majoritate conservatoare electorală consensul cultural ușor conservator care caracteriza viața politică înainte de 2015 – dar cu prețul distrugerii acelui consens inițial. În consecință, sub guvernul susținut de Biserică numărul tinerilor polonezi care merg la biserică s-a prăbușit spectaculos, iar opiniile anticlericale au dus la o majoritate pro-avort. Mulți dintre alegătorii mai bătrâni ai opoziției care deunăzi cam strâmbau din nas la căsătoriile homosexuale și politicile de sănătate reproductivă ale UE s-au împăcat brusc cu politicile culturale și valorile liberale.

Mulți dintre ei se simt probabil în continuare stânjeniți de direcția în care înaintează societățile liberale moderne, dar se abțin să ia atitudine, întrucât a te opune drepturilor LGBT și imigrației echivalează în Polonia cu a susține detestatul partid de guvernare. Tot așa cum războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei a dat naștere unei noi identități ucrainene, radical anti-ruse, războiul cultural civil declanșat în Polonia de Jarosław Kaczyński a creat în țară o identitate politică liberală care anterior nu exista.

Alegerile din 15 octombrie au reprezentat totodată un soi de epilog al politicii poloneze post-comuniste. Vorbind la grandiosul „marș al celor un milion de inimi” de dinaintea scrutinului, Donald Tusk a calificat mobilizarea electorală a democraților drept „al treilea val al Solidarității” (primul fiind cel din ’80-’81, al doilea în ’89) – subliniind că Coaliția Civică s-a poziționat drept Solidaritatea renăscută. Tusk a clarificat faptul că scrutinul urma să decidă nu numai cine va hotărî viitorul Poloniei, ci și cine va moșteni trecutul Solidarității.

Acestea ar putea fi ultimele alegeri la care liderii principalelor două blocuri fac parte din generația eroică care a răsturnat comunismul. Și Tusk (66 de ani) și Kaczyński (74 de ani) au fost odinioară activiști ai Solidarității, cu carnet de membru. Dar reprezentau tulpini diferite ale mișcării anticomuniste. Kaczyński reprezenta nostalgia după Polonia antebelică, pe când Tusk visa la o Polonie liberală. Cele două viziuni au fost capabile să coexiste în lupta anticomunistă, însă după ’89 au fost permanent în tensiune, ambele revendicându-se drept moștenitor politic al Solidarității.

Și care este atunci moștenitorul legitim al Solidarității: Polonia catolică și naționalistă reprezentată de Kaczyński ori Polonia liberală personificată de Tusk? Exact aceasta a fost întrebarea care i-a fost pusă acum electoratului. Istoria Poloniei, în momentele ei de vârf, a răsunat mereu ca una dintre nocturnele lui Chopin, astfel că nu ar trebui să ne mire că în noaptea alegerilor și Tusk a sunat ca un om care câștigase nu doar puterea, ci și o bătălie simbolică pentru trecut. A reușit să-și transforme coaliția într-un partid al mândriei naționale, concomitent recuperând istoria națională de partea cauzei liberale.

PiS a eșuat în marele lui experiment de a defini identitatea poloneză în secolul 21 drept un veșnic război pe două fronturi: cu rușii și cu germanii. Filmul lui Andrzej Wajda din 2007, Katyń, are un scurt segment care exprimă în mod genial tragedia istoriei poloneze. Acesta surprinde momentul din 1939, la scurt timp după invazia germană, în care sovieticii trec granița pentru a ocupa estul Poloniei. Două coloane de polonezi trec una pe lângă alta: cei care fugeau de germani în speranța că au o șansă de a supraviețui în teritoriul ocupat de Moscova, și polonezii din est cu amintirea ocupației rusești încă proaspătă în minte, fugind spre zona germană. Din perspectiva lui Kaczyński, lupta cu Rusia și Germania e condiția perpetuă a Poloniei, iar din lupta aceasta și-a făcut o religie personală.

Când Rusia și-a început războiul total contra Ucrainei, guvernul polonez a fost unul dintre cei mai mari și mai inimoși susținători ai Kievului, iar societatea poloneză a primit cu brațele deschise sute de mii de refugiați ucraineni. Însă Kaczyński a făcut tot posibilul pentru a-i convinge pe polonezi că germanii sunt de fapt inamicul și mai periculos – deși invizibil – și că UE nu e nimic mai mult decât un soi de versiune vegetariană al unui Al Patrulea Reich. În presa controlată de guvern Tusk a fost mereu înfățișat drept marioneta Germaniei, un agent dublu slujindu-i deopotrivă pe Angela Merkel și Putin.

Kaczyński pare să fi gândit că o victorie a opoziției va fi mai nocivă pentru suveranitatea Poloniei decât o victorie a Rusiei în Ucraina. Grăitor e că în primul lui discurs de după pierderea majorității parlamentare de către PiS a afirmat că în spatele partidelor principale din opoziție care se pregătesc acum să formeze guvernul se află puteri străine – în special Germania și Rusia. În acest context, înfrângerea PiS constituie o ocazie de a se pune capăt nu numai războiului „polonezo-polonez”, ci și nedeclaratului război polonezo-german.

Viitorul nu e niciodată atât de luminos pe cât îl prezintă învingătorii în discursul din noaptea alegerilor. Opoziția a câștigat, dar scrutinul a reconfirmat existența a două Polonii, iar a doua, cea a lui Kaczyński, nu va dispărea. Nici noua coaliție de la putere nu va avea o guvernare facilă. Victoria opoziției nu înseamnă că neîncrederea în Germania va dispărea ori că criticile polonezilor la adresa Germaniei ar fi fost din capul locului eronate.

Însă victoria aceasta semnalează într-adevăr atât o schimbare politică în Polonia cât și o schimbare de stare în Europa. Cotitura spre dreapta a Europei pare de-acum mai puțin ireversibilă. Victoria lui Tusk la Varșovia îl lasă pe Orbán izolat politic în UE cum n-a mai fost vreodată. Pare acum că viitorul politic al lui Orbán va depinde de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA.

Într-un moment în care războiul din Ucraina a mutat centrul de gravitație al UE spre est, revenirea Poloniei pe făgașul european are o semnificație de ordin existențial. Dinamica ameliorată de astăzi a relației germano-poloneze e la fel de importantă pentru UE cum a fost dezghețul franco-german din anii ’50. Polonia, încrezătoare în forțele proprii și pro-europeană, s-ar putea dovedi o forță esențială în procesul de reinventare a Uniunii. Totuși, cum Polonia va rămâne în continuare Polonia, ar trebui să fim pregătiți pentru orice fel de surpriză.

Sursa: The Guardian/ Autor: Articol de Ivan Krîstev (politolog bulgar, membru al Institute of Human Sciences din Viena) / Traducere: Andrei Suba/