Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cea mai sudică staţie de telefonie din lume a fost inaugurată lângă staţia norvegiană de cercetare polară Troll, la o latitudine de 72 de grade sud, informează AFP, transmite Agerpres.
Staţia este perechea antenei-releu celei mai nordice din lume, de asemenea inaugurată recent de către grupul Telenor, la o latitudine de 79 de grade nord, în comunitatea ştiinţifică din Ny-Alesund, în arhipelagul norvegian Svalbard din Arctica.
Instalarea unei reţele 4G în jurul Troll-ului „sporeşte siguranţa celor care lucrează pe teren”, a declarat pentru AFP Christian Skottun, un oficial al Telenor.
„Ea facilitează de asemenea transmiterea în timp real şi oriunde în lume a datelor colectate de instrumentele de măsurare ale oamenilor de ştiinţă”, a adăugat acesta.
Cu şase ocupanţi responsabili de întreţinere pe perioada iernii şi câteva zeci în timpul verii australe, în perioada de vârf a activităţii ştiinţifice, staţia de cercetare Troll este folosită pentru cercetări biologice, glaciologice şi geologice, precum şi pentru colectarea de date meteorologice, atmosferice şi seismice.