G4Media.ro

TAROM a acumulat în ultimul deceniu pierderi de peste 3 miliarde de…

TAROM a acumulat în ultimul deceniu pierderi de peste 3 miliarde de lei. A fost numit al patrulea director din acest an: Mădălina Mezei

După mai bine de un deceniu de pierderi, TAROM, compania aeriană de stat, nu este deloc într-o formă bună, potrivit unui raport întocmit de un auditor independent și adoptat pe 31 mai de Consiliul de Administrație al companiei.

“Societatea înregistrează la data de 31 decembrie 2018, pierderi cumulate în sumă de 3.019 milioane lei (adică 3,019 miliarde lei, n.r) din care pierderea exercițiului curent este de 182,8 milioane lei. Aceste elemente prezintă indicii cu privire la riscuri semnificativ privind capacitatea Societății de a genera resurse suficiente necesare continuării activității în perioadele următoare”, scrie în raportul citat, consultat de G4Media.ro.

La finalul anului trecut, compania aeriană de stat avea 1.910 angajați.

Ultimul an cu profit pentru compania aeriană, la care statul român prin Ministerul Transporturilor deține 97,22% din acțiuni, a fost 2007.

Pe 11 martie Ministerul Transporturilor și-a confirmat angajamentul său în susținerea procesului de restructurare a TAROM ce “vizează restructurarea operațională și de flotă pentru obținerea ajutorului de stat în viitorul apropiat” necesar achiziției de aeronave noi și continuarea activității.

Foto: fragment din raportul de audit:

Majorări de capital pentru plata dobânzilor la credite

Din raport reiese că Ministerul Transporturilor a acordat anul trecut, dar și în 2017, o mână de ajutor operatorului aerian și “a alocat sume de la bugetul statului pentru plata dobânzilor aferente contractelor de împrumut pentru achiziția de aeronave deținute de companie, respectiv suma de 2.517.160 lei în cursul anului 2018 și suma de 4.843.233 lei în cursul anului 2017”.

Și în acest an, Ministerul Transporturilor alocă bani în acest sens, realizând o nouă majorare a capitalului social al companiei aeriene cu suma de 2.589.080 lei. Majorarea de capital a fost aprobată în ședința Adunării Generale a Acționarilor din 12 mai.

Pierdere de peste 182 milioane lei în 2018

Potrivit documentului citat, gaura din bugetul companiei se ridica la finalul anului trecut la 182,77 milioane lei. Practic, TAROM a încheiat 2018 cu o pierdere mai mare decât în 2017, când gaura din buget a fost de 175,5 milioane lei.

Pierderea înregistrată anul trecut de TAROM este mai mare decât cea anunțată de ministrul Răzvan Cuc la finalul lunii martie când a cerut înlăturarea fostului director general al TAROM, Werner Wolff. Șeful de la Transporturi îi reproșa atunci lui Wolff că TAROM a încheiat 2018 cu o pierdere de 133,68 milioane lei, dublă față de cea anunțată de companie la finalul mandatului lui Werner Wolff.

Șefii TAROM au reușit această performanță deși compania a avut anul trecut venituri de 1,35 miliarde lei, cu 17% mai mari ca în 2017, ca urmare a faptului că a transportat mai mulți călători, iar gradul de încărcare al aeronavelor a fost mai mare.

Foto: Raport audit TAROM venituri

Cheltuielile au fost, însă, și ele mai mari ca în 2017 cu circa 203 milioane lei și s-au ridicat la 1,47 miliarde lei, deși, potrivit raportului ,s-au făcut doar jumătate din investițiile planificate.

TAROM a transportat anul trecut peste 2,88 milioane de pasageri, cu aproape 20% mai mulți față de 2017. Gradul de încărcare al aeronavelor TAROM a fost de 73,61%, în creștere față de 2017, când s-a înregistrat un load factor de 71,55%.

Flota TAROM este formată din 25 de aeronave:
– 4 aeronave BOEING 737-700
– 4 aeronave BOEING 737-300
– 4 aeronave AIRBUS A318-111
– 7 aeronave ATR 42-500
– 2 aeronave ATR 72-500
– 4 aeronave Boeing 737-800 NG (două închiriate în timpul mandatului lui Eugen Davidoiu, două intrate în flota TAROM în perioada în care la cârma companiei s-a aflat Werner Wolff).

Fostul director al TAROM; Werner Wolff a mai semnat un contract cu americanii de la Boeing pentru achiziția a 5 aeronave model 737 MAX, pentru care s-a plătit deja un avans. Este fix modelul de aeronavă care în prezent are interdicție de zbor după prăbușirea cursei Lion Air, anul trecut în noiembrie, și a zborului Ethiopian Airlines la începutul lunii martie.

UPDATE: TAROM are un nou director general: Mădălina Mezei, care a ocupat anterior funcția de reprezentant al companiei la Bruxelles.

Compania aeriană TAROM are un nou director general, al patrulea din acest an, în persoana Mădălinei Mezei. Aceasta îl înlocuiește în funcție pe Mareși Cărăvan, despre care G4Media a scris că există suspiciuni că soția și copiii săi ar fi angajați tot la TAROM. Acesta a fost numit în funcție pe 7 iunie cu un mandat limitat la o lună.

Mareși Caravan a ajuns șeful companiei aeriene după ce Florin Susanu a renunțat la poziție. Susanu fusese numit de Consiliul de Administrație la cârma TAROM după înlăturarea lui Werner Wolff la finalul lunii martie.

Mădălina Mezei, noul CEO al companiei, a trimis și un mesaj angajaților companiei de stat, potrivit aviation-headlines.ro. TAROM avea la finalul anului trecut 1.910 angajați.

“Aduc astăzi în atenţia dumneavoastră faptul că dupa o activitate de peste 21 de ani, desfăşurată  în cadrul companiei,  preiau cu mândrie, dar mai ales responsabiltate manşa TAROM. Vă mărturisesc că entuziasmul şi orgoliul profesional mă determina să îmi canalizez eforturile şi întreaga energie în vederea eficientizării Companiei TAROM, respectiv în poziţionarea acesteia  în locul pe care şi l-a câştigat în aproape 65 de ani de operare comercială. De asemenea, cred cu tărie în potenţialul profesional al fiecarui angajat TAROM, alături de care am fost mereu însoţită pe parcursul carierei mele”, scrie în mesajul către angajații TAROM.

Nu este singura din familie care lucrează de ani buni la TAROM. Soțul său, Laurențiu Mezei, a condus mai mulți ani reprezentanța TAROM la Amsterdam. În decembrie 2017, după un scandal legat de uitarea a șase români pe aeroportul Schiphol, presa a scris că acesta a fost demis.  Potrivit paginii sale de LinkedIn acesta lucrează la TAROM din 2002 și a ocupat de-a lungul timpului mai multe poziții.

Foto: Tarom

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

13 comentarii

  1. Corect ar fi sa transferam de urgenta pachetul de actiuni la klm, sau mai bine: Luphanza, cei mai ok! Daca pune mana neampțu, face treaba! nu ca hoțe aștia, ciume rosii! Desi parca a mai fost un neampț manager la tarom?!

    • Sa nu mai ramana nimic neprivatizat in tara asta, dar nimic!
      Eu zic sa privatizam si aerul. Taxa pe respiratie, respiri? scoate banu!

    • La cata pricepere arati, nu ma mir ca esti asistat…
      Manager strain cu CA de stat e ca guvernul Ciolos cu parlament majoritar PSD. Nu poate misca nimic fara aprobare de la PSD. Solutia ar fi vanzarea sau falimentul. Ce sens are sa tii o firm care aduce pierderi de 40 mil eur anual? Nu mai bine lasi firmw peivate precum Blue Air, dirm romaneasca, sa se ocupe de activitatea asta, si sa genereze si profit, si implicit si taxe la stat?

  2. si tot in acesti ani datoria Romaniei a depasit 100 de miliarde de euro, iar numarul angajatilor care sunt rude si amante a crescut la 800, nu e de mirare ca tinerii pleaca din tara pe banda rulanta, pentru ce sa ramina in Ro, sa fie toata viata dator ? ca datoria aceasta creste in fiecare an si nu se vede capatul acestei povesti, ca de unde vor aparea bani ca sa intoarca datoria ?

    • A scazut temperatura la St Petersburg si ti-a inghetat mintea, troll putinist? Mars la latrina!

    • Cam incurci notiunile. 100 mld e datoria externa, publica plus privata. Datoria publica, e undeva la 40%din PIB, undeva pe la 70 mld. Da’ problema mare nu e cuantumul datoriei. Toate tarile cu apa calda au datorie publica mult mai mare. Problema e ca datoria asta s-a dus pe crestero de salarii si pensii, parcuri la tara, terenuri de fotbal in panta, etx, si nu pe inveatitii care sa aduca plusvaloare.

  3. Nu este singura companie de stat unde s-au aciuat toti pilosii , toti „baietii cu oci albastri „, nepoti , fini , amante , etc…..si care sunt platiti cu salarii de nababi ! „Traian Halalai, seful Eximbank, castiga lunar peste 30.000 de euro (brut), iar Radu Ghetea, seful CEC Bank, este „rasplatit” financiar cu circa 27.000 de euro brut, se arata intr-un document privind numele si remuneratia reprezentantilor statului in entitatile publice. Documentul cuprinde este 870 de nume si reprezinta o premiera in administratia publica din punct de vedere al transparentei.

    Mihaela Popa vicepresedinte coordonator al diviziei Corporate din CEC Bank incepand cu septembrie 2007, castiga 62.000 de lei lunar, in vreme ce Andrei Stamatian, prim-vicepresedintele CEC Bank ia 82.800 de lei lunar. Stamatian a lucrat anterior (in perioada 2005-2011) in cadrul grupului austriac Raiffeisen, unde ultima pozitie detinuta a fost aceea de presedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinte. Intre 2000 si 2004 a mai lucrat pentru Cornerstone Research si pentru banca HVB.

    La momentul numirii sale in functia de la CEC, tatal lui Stamatian era prefect de Cluj din partea PDL. El a fost propus ca prim-vicepresedinte la CEC de catre Ministerul Finantelor, controlat in acea perioada tot de reprezentantii PDL.
    Banca Nationala a respins initial nominalizarea sa, care includea atributii pe zona de corporate, domeniu in care nu lucrase. Pentru a-si impune omul, Finantele au „revizuit” propunerea trimisa BNR, specificand o functie care prevedea atributii doar pe zona de retail.

    Tot cu 60.000 de lei lunar este rasplatita si Mirela Iovu, vicepresedinte CEC.

    La Eximbank il mai intalnim pe Florian Kubinski , vicepresedinte, platit cu peste 72.000 de lei lunar (brut). Kubinski are 20 de ani de banking, el fiind colec cu actualul sau sef Traian Halalai, pe cand amandoi lucrau la ING Bank. Kubinski a mai fost director financiar la Banca Tiriac in perioada 2000-2006 (devenita ulterior HVB Tiriac) si timp de patru ani director general adjunct al MKB Romexterra Bank….”https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21121319-salarii-bancheri-halalai-eximbank-peste30-000-euro-lunar-ghetea-cec-bank-peste-27-000-euro-luna.htm

  4. au salarii mai bune decat in vest ?

  5. TAROM este un cos de GUNOI in care guvernul de borfasi arunca bani.

  6. Ce se asteapta, pentru a inchide robinetul si inchisa societatea? Nu este nici prima nici ultima societate aviatica inchisa. Inchisa sau privatizata (daca cineva doreste sa o cumpere)
    Cuidat comportament. Cuidata tara

  7. Aia e. Doar n-or sa-si calce romanii pe mandrie sa inchida naibii gaura neagra. Cum au inchis ungurii Malev si acum au ramas „doar” cu WizzAir.

  8. „Clanurile angajatilor la stat. La Tarom, din 2.000 de angajati, 800 sunt rude intre ei: frati, parinti, soti, cumnati, nepoti si afini.
    Peste 800 dintre cei 2.000 de angajati ai Tarom sunt rude intre ei, arata cun document dat publicitatii de Cotidianul. Anul trecut, Consiliul de Administratie al Tarom modificase statutul societatii pentru a nu putea fi reorganizata.

    Frati, parinti, soti, cumnati, nepoti si afini, arata Cotidianul. De toate pot fi intalnite in organigrama Tarom. Fie ca sunt piloti, copiloti, fie personal TSA sau tehnic, mai toti si-au adus rudele.

    Ziarul prezinta mai multe exemple: cazul lui Adrian Aristide, dispecer operatiuni zbor in cadrul companiei Tarom. Cumnatul acestuia este Ionut Anton, angajat ca mecanic. Sora lui Ionut, respectiv sotia lui Adrian, Marilena Paula, este angajata a Tarom in functia de sef birou Planificare si administrator produs Inflight.

    O familie numeroasa in cadrul companiei Tarom este si familia Capitan. Daniel Capitan, agent de paza, este unchiul pilotului comandant Serban Capitan si al lui Laurentiu Mezei, sef de escala, si al Madalinei Daniela Mezei, sef de agentie. Elena Rovana Caravan, referent la Agentia Splai, are tata, mama si fratele angajati la Tarom. Tata, Maresi Caravan, este contabil sef, mama, Maria Caravan, este angajata la Agentia Victoria, iar Septimiu Caravan este economist.

    De asemenea, inspectorul de securitate Iosif Niculae Debu lucreaza alaturi de cei doi fii, Gabriel si George, primul, agent rampa in cadrul Serviciului Rampa si Load Planning, iar George la departamentul TSC.
    Nici rudele mai indepartate nu au fost omise de la aceasta oportunitate de a lucra in cadrul Tarom. Demn de mentionat este cazul lui Gheorghita Dumitrica, magazioner. Acesta i-a adus la Tarom pe nepotul Constantin Cristian Lazar – mecanic avion, pe Stelian Lazar – conducator auto, dar si pe varul sau Dumitru Trandafir – primitor distribuitor sofer.”
    https://www.aktual24.ro/clanurile-angajatilor-la-stat-la-tarom-din-2-000-de-angajati-800-sunt-rude-intre-ei-frati-parinti-soti-cumnati-nepoti-si-afini/

  9. Cu părere de rau , dar oameni normali la cap ar trebui sa închidă acesta companie de stat, exact cum au făcut unguri, bulgari etc

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.