Țara în care stânga (și nu extrema dreaptă) adoptă o linie dură împotriva imigrației

Când te gândești la Danemarca, ar putea să-ți vină în minte imagini cu capitala Copenhaga, elegantă, imposibil de șic. La fel ca și sentimentul unei societăți liberale, deschise. Acesta este clișeul scandinav, scrie BBC.

Dar când vine vorba de migrație, Danemarca a luat o turnură radical diferită. Potrivit lui Marie Sandberg, director al Centrului pentru Studii Avansate privind Migrația (AMIS) din cadrul Universității din Copenhaga, țara este în prezent „un pionier al politicilor restrictive privind migrația” în Europa – atât în ceea ce privește solicitanții de azil, cât și migranții economici care doresc să lucreze în Danemarca.

Și mai surprinzător, poate, este cine se află în spatele acestui demers. În general, se presupune că politicienii de „extremă dreaptă” câștigă putere în întreaga Europă pe fondul temerilor legate de migrație, dar acest lucru este departe de a fi o imagine completă.

În Danemarca – și în Spania, care abordează problema într-un mod foarte diferit, dar nu mai puțin radical, făcând presiuni pentru mai multă, nu mai puțină imigrație – politicienii care iau taurul migrației de coarne provin acum din centrul stâng al politicii.

Vremuri tulburi în Europa

Migrația este o prioritate majoră pentru alegători, în întreaga Europă. Trăim vremuri cu adevărat tulburătoare. În timp ce războiul face ravagii în Ucraina, Rusia poartă războaie hibride, cum ar fi atacuri cibernetice pe o mare parte a continentului. Guvernele vorbesc despre cheltuieli mai mari pentru apărare, în timp ce majoritatea economiilor europene se clatină. Alegătorii își fac griji cu privire la costul vieții, iar în acest vârtej de neliniști apare îngrijorarea cu privire la migrație.

În Danemarca, însă, problema este mai profundă și de mai mult timp.

Imigrația a început să crească rapid după cel de-al Doilea Război Mondial, crescând și mai mult – și rapid – în ultimele decenii. Proporția rezidenților danezi care sunt imigranți sau care au doi părinți imigranți a crescut de peste cinci ori din 1985, potrivit Institutului pentru politici de migrație (MPI).

Un punct de cotitură a fost acum zece ani, în timpul crizei europene a migrației și a refugiaților din 2015, când peste un milion de imigranți au venit în Europa, majoritatea îndreptându-se către nordul mai bogat, către țări precum Danemarca, Suedia și Germania.

Sloganuri precum „Danskerne Først” (Danezii întâi) au avut rezonanță în rândul electoratului. În acel an, susținătorii Partidului Poporului Danez (DPP), un partid naționalist de extremă dreaptă, antiimigrație, afirmau: „Nu ne considerăm rasiști, dar avem sentimentul că ne pierdem țara”.

Danemarca a devenit un subiect în presa internațională pentru poziția sa dură față de refugiați, după ce a permis autorităților să confiște bijuteriile și alte obiecte de valoare ale solicitanților de azil, spunând că acestea erau pentru a plăti pentru șederea lor în Danemarca.

Ministrul danez al imigrației a postat pe Facebook o fotografie în care apare cu un tort decorat cu numărul 50 și cu un steag danez, pentru a sărbători adoptarea celui de-al 50-lea amendament al său de înăsprire a controalelor privind imigrația.

De atunci, legislația daneză s-a înăsprit și mai mult.

Planuri de reținere a migranților pe o insulă

Primarii orașelor din afara Copenhaga au tras de mult timp un semnal de alarmă cu privire la efectele afluxului rapid de migranți.

Lucrătorii migranți și familiile acestora aveau tendința de a se muta în afara capitalei, pentru a evita costurile ridicate ale vieții. Celebrul sistem de asistență socială din Danemarca era perceput ca fiind sub presiune. Se spunea că școlile primare erau pline de copii care nu vorbeau daneza. Unii imigranți șomeri ar fi primit plăți de reinstalare care făceau ca beneficiile sociale încasate să fie mai mari decât cele ale șomerilor danezi, iar statisticile guvernamentale sugerau că imigranții comiteau mai multe infracțiuni decât ceilalți. Primarii au avertizat că resentimentele locale erau în creștere.

Astăzi, Danemarca a devenit una dintre cele mai puternice voci din Europa care solicită ca solicitanții de azil și alți imigranți care apar fără documente legale să fie tratați în afara continentului.

Țara a analizat inițial posibilitatea de a reține migranții fără acte pe o insulă daneză care găzduia un centru pentru animale contagioase. Acest plan a fost clasat.

Apoi, Copenhaga a adoptat o lege în 2021 care permite procesarea cererilor de azil și reinstalarea refugiaților în țări partenere, precum Rwanda. Fostul guvern conservator al Regatului Unit a încercat un plan nu foarte diferit, care a fost ulterior anulat.

Nici planul Kigali de la Copenhaga nu a progresat prea mult, dar a înăsprit normele privind reuniunile familiale, care, nu cu mult timp în urmă, erau considerate drept un drept al refugiaților. De asemenea, legea a făcut ca șederea tuturor refugiaților în Danemarca să fie temporară, indiferent de nevoia lor de protecție.

Cu toate acestea, multe dintre măsurile dure ale Danemarcei păreau să vizeze mai mult să facă titluri în presă, decât să acționeze. Autoritățile daneze au creat în mod intenționat un „mediu ostil” pentru migranți”, spune Alberto Horst Neidhardt, analist principal la Centrul pentru politici europene.

Iar Danemarca a dorit ca vestea să se răspândească.

De exemplu, la apogeul crizei migranților, a publicat anunțuri în ziarele libaneze, avertizând cât de dure sunt politicile daneze în materie de migrație.

„Scopul a fost de a reduce toate stimulentele pentru a veni în Danemarca”, spune Susi Dennison, cercetător principal în domeniul politicilor la Consiliul European pentru Relații Externe.

„Danezii au mers mai departe decât majoritatea guvernelor europene”, explică ea. Nu numai că s-au concentrat pe aspecte sensibile din punct de vedere politic, precum criminalitatea și accesul la beneficii, ci au vorbit explicit despre o politică de zero solicitanți de azil.

Și totuși, „înainte de criza refugiaților din 2015, exista un stereotip conform căruia țările nordice erau foarte internaționaliste… și aveau o cultură primitoare pentru solicitanții de azil”, spune Dennison.

Apoi, brusc, reacția a fost: „Nu. Primul nostru obiectiv este să ne ocupăm în mod responsabil de poporul danez”.

Ea susține că punctul de cotitură a fost declanșat și de Germania, vecina Danemarcei, care a permis unui milion de refugiați și altor persoane să rămână în țară, în timpul crizei migranților.

„Aceasta a fost o alegere politică care a avut repercusiuni în întreaga Europă”.

Intervenția stângii daneze

Până în 2015, Partidul Popular Danez, anti-migrație, a fost a doua putere în parlamentul danez. Dar, în același timp, social-democrații – sub conducerea noului lider Mette Frederiksen – au decis să riposteze, printr-o ruptură clară și publică cu reputația trecută a partidului de deschidere față de migrație.

„Partidul meu ar fi trebuit să asculte”, a declarat Frederiksen.

Sub conducerea sa, partidul s-a îndreptat spre ceea ce este în general considerat a fi „extrema dreaptă” politică în ceea ce privește migrația și și-a însușit politicile de azil de linie dură asociate DPP. Dar, de asemenea, s-a concentrat pe probleme mai tradițional asociate cu stânga: serviciile publice.

Danezii plătesc cele mai mari rate de impozitare din Europa pentru toate tipurile de gospodării. Ei așteaptă în schimb servicii publice de top. Frederiksen a susținut că nivelul migrației amenință coeziunea socială și bunăstarea socială, iar cei mai săraci danezi sunt cei care pierd cel mai mult.

Acesta este modul în care partidul său își justifică normele stricte privind migrația.

Criticii lui Frederiksen văd în „virajul spre dreapta” al acesteia un truc cinic de a ajunge la putere și apoi de a rămâne la putere. Ea insistă că convingerile partidului său sunt sincere. Oricum ar fi, a reușit să câștige voturi.

Federiksen este prim-ministru al Danemarcei din 2019, iar la alegerile de anul trecut pentru Parlamentul European, Partidul Popular Danez, naționalist și populist, s-a străduit să păstreze un singur loc.

O estompare a graniței dintre stânga și dreapta?

Etichetele politice de odinioară se estompează. Nu este vorba doar de Danemarca. În întreaga Europă, partidele de centru – de dreapta și de stânga – folosesc din ce în ce mai mult limbajul asociat în mod tradițional cu „extrema dreaptă” atunci când vine vorba de migrație, pentru a recupera sau a păstra voturi.

Premierul britanic Keir Starmer a fost criticat recent când, în timpul unui discurs privind imigrația, a vorbit despre pericolul ca țara sa să devină „o insulă a străinilor”.

În același timp, în Europa, partidele de dreapta adoptă politici sociale legate în mod tradițional de stânga pentru a-și lărgi aria de atracție.

În Regatul Unit, Nigel Farage, liderul Partidului Reformator din opoziție, anti-migrație, a fost atacat pentru propunerile generoase de buget.

În Franța, în ultimii ani, centristul Emmanuel Macron a adoptat o poziție din ce în ce mai dură în ceea ce privește imigrația, în timp ce inamicul său politic, Marine Le Pen, liderul Partidului Raliului Național, a integrat masiv politicile de protecție socială în agenda sa naționalistă pentru a atrage mai mulți alegători de rând.

Evitarea „retoricii isterice”

Dar pot fi considerate un succes politicile daneze – și în special cele ale social-democraților danezi – în materie de imigrație?

Răspunsul depinde de criteriile pe care le folosiți pentru a le judeca.

Cererile de azil sunt cu siguranță în scădere în Danemarca, în contrast puternic cu mare parte din restul Europei. Conform immigration.dk, un site de informare online pentru refugiații din Danemarca, numărul acestora, începând cu luna mai 2025, este cel mai mic din ultimii 40 de ani.

Dar Danemarca nordică nu este cu siguranță un stat în prima linie – precum Italia – unde bărcile traficanților de persoane eșuează frecvent de-a lungul țărmurilor sale.

„Frederiksen se află într-o poziție geografică favorabilă”, susține profesorul de Europa Timothy Garton Ash, de la Universitatea Oxford. El îl laudă însă pe prim-ministrul danez pentru că a abordat problema migrației fără a adopta o „retorică isterică”.Dar alții spun că noua legislație a afectat reputația Danemarcei în ceea ce privește respectarea dreptului umanitar internațional și a drepturilor solicitanților de azil. Michelle Pace, de la Chatham House, spune că a devenit greu să protejezi refugiații în Danemarca, unde „barierele legale se tot mișcă”.

Cetățenii danezi care provin din familii de migranți au fost, de asemenea, făcuți să se simtă ca niște outsideri, notează ea.

Ea citează legea social-democraților privind „societățile paralele”, care permite statului să vândă sau să demoleze blocuri de apartamente în zonele cu probleme în care cel puțin jumătate dintre locuitori au origini „non-occidentale”.

Social-democrații susțin că legea are drept scop îmbunătățirea integrării, însă Pace insistă că este alienantă. Copiilor de imigranți li se spune că nu sunt danezi sau un „danez pur”, susține ea.

În luna februarie a acestui an, un consilier superior al instanței supreme a UE a descris dispoziția din legea daneză drept discriminatorie pe baza originii etnice.

În timp ce odinioară o serie de lideri europeni îi respingeau pe social-democrații danezi ca devenind de extremă dreapta, acum „poziția daneză a devenit noua normalitate”, spune Alberto Horst Neidhardt.

„În prezent, ceea ce este considerat o politică „bună” în materie de migrație s-a deplasat spre dreapta, chiar și în cazul guvernelor de centru-stânga, precum Marea Britanie”.

Înainte de alegerile generale din Germania din acest an, cancelarul de centru-stânga de atunci, Olaf Scholz, a promis să înăsprească reglementările privind azilul, inclusiv reducerea reunificării familiilor.

La începutul acestei luni, Frederiksen s-a alăturat altor opt lideri europeni – fără a include Regatul Unit – pentru a solicita o reinterpretare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, ale cărei constrângeri stricte, susțin aceștia, îi împiedică să expulzeze cetățeni străini cu antecedente penale.

Contestarea legilor internaționale privind azilul este o tendință pe care Danemarca o stabilește la un nivel mai european, spune Sarah Wolff, profesor de studii internaționale și politică globală la Universitatea Leiden.

„Având în vedere că subiectul migrației este acum politizat, vedem din ce în ce mai des țări presupus liberale, semnatare ale convențiilor internaționale, cum ar fi legislația privind drepturile omului, care revin asupra acestor convenții deoarece legislația nu se mai potrivește agendei politice a momentului”, spune Wolff.

În ciuda legislației restrictive privind migranții, Danemarca a continuat să admită lucrători migranți prin canale legale. Dar nu suficient, având în vedere îmbătrânirea rapidă a populației, spun criticii precum Michelle Pace.

Aceasta prezice că Danemarca se va confrunta în viitor cu o lipsă gravă de forță de muncă.

Cealaltă extremă: modelul Spaniei

Guvernul spaniol de centru-stânga, între timp, urmează o cale foarte diferită. Premierul său social-democrat, Pedro Sanchez, adoră să sublinieze că economia spaniolă a înregistrat anul trecut cea mai rapidă creștere dintre țările bogate.

Creșterea PIB de 3,2% a fost mai mare decât cea din America, de trei ori mai mare decât cea din Regatul Unit și de patru ori mai mare decât media UE.

Sanchez dorește să legalizeze aproape un milion de migranți, care lucrează deja în Spania, dar care în prezent nu au documente legale. Acest venit fiscal suplimentar, precum și lucrătorii suplimentari atât de necesari pentru a acoperi golurile de pe piața forței de muncă, vor menține creșterea economică și vor asigura acoperirea viitoarelor plăți ale pensiilor, spune el.

Spania are una dintre cele mai scăzute rate ale natalității din UE. Societatea spaniolă îmbătrânește rapid.

„Aproape jumătate din orașele noastre sunt în pericol de depopulare”, a declarat el în toamna anului 2024. „Avem persoane în vârstă care au nevoie de un îngrijitor, companii care caută programatori, tehnicieni și zidari… Cheia migrației este să o gestionăm bine”.

Criticii îl acuză pe Sanchez că încurajează migrația ilegală către Spania și pun la îndoială rezultatele țării în ceea ce privește integrarea migranților. Sondajele de opinie arată că Sanchez își asumă un risc: 57% dintre spanioli spun că există deja prea mulți migranți în țară, conform sondajului public 40dB.

În mai puțin de 30 de ani, numărul locuitorilor spanioli născuți în străinătate a crescut de aproape nouă ori, de la 1,6% la 14% din populație. Dar, până în prezent, preocupările legate de migrație nu s-au tradus într-un sprijin larg pentru partidul naționalist Vox, sceptic în materie de imigrație.

Guvernul Sanchez înființează ceea ce Pace numește un „dialog național”, care implică ONG-uri și întreprinderi private. Scopul este de a găsi un echilibru între acoperirea golurilor de pe piața forței de muncă și evitarea presiunilor asupra serviciilor publice, prin utilizarea veniturilor fiscale suplimentare provenite de la noii lucrători migranți, pentru a construi locuințe și săli de clasă suplimentare, de exemplu.

În acest moment, planul este o aspirație. Este prea devreme să judecăm dacă va avea succes sau nu.

Așadar, cine a avut dreptate?

O politică de migrație „de succes” depinde de ceea ce guvernele, indiferent de culoarea lor politică, își stabilesc ca prioritate, spune Dennison.

În Danemarca, prima prioritate este menținerea sistemului social danez. Italia prioritizează externalizarea prelucrării migranților. În timp ce premierul Ungariei, Victor Orban, dorește limitarea strictă a numărului de migranți pentru a proteja „rădăcinile creștine” ale Europei, susține el.

Rămânerea peste termenul vizelor este considerată a fi cea mai frecventă modalitate prin care migranții intră și rămân în Europa fără documente legale.

Dar guvernele britanice recente s-au concentrat pe probleme importante, cum ar fi ambarcațiunile traficanților de persoane care traversează Canalul Mânecii.

Dennison crede că aceasta este o mișcare tactică. Se vizează provocări vizibile, pentru a „neutraliza furia publică”, spune ea, în speranța că majoritatea alegătorilor vor sprijini apoi oferirea de azil celor care au nevoie de el și vor permite intrarea unor lucrători străini în Regatul Unit.

Ar fi greu pentru Starmer să urmeze abordarea din Danemarca, adaugă ea. După ce a preluat puterea de la guvernele conservatoare anterioare, el a ținut să reafirme angajamentul Regatului Unit față de instituțiile internaționale și dreptul internațional.

Așadar, există planul „ideal” de migrație, care să echilibreze preocupările alegătorilor, nevoile economice și valorile umanitare?

Martin Ruhs, director adjunct al Migration Policy Centre, petrece mult timp punând această întrebare alegătorilor din Regatul Unit și din restul Europei și crede că publicul este adesea mai sofisticat decât politicienii săi.

În opinia sa, majoritatea preferă un echilibru: limitarea migrației pentru a se proteja pe ei înșiși și familiile lor, dar odată ce simt că aceste limite au fost puse în aplicare, preferă, de asemenea, o legislație echitabilă pentru a proteja refugiații și lucrătorii străini.