Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tânărul de 20 de ani, bănuit că a sustras un sac cu 278.000 de lei din autoturismul Poştei, a fost prins la Ploieşti. El avea un sac cu bani asupra sa, dar deocamdată nu se ştie exact suma, transmite News.ro.
”În urma unui complex de măsuri investigativ- operative, poliţişti oraşului Chitila împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov l-au depistat în localitatea Ploieşti pe bărbatul, în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei de furt din data de 1 noiembrie a.c., din autoturismul Poştei Române, a unui sac, ce conţinea suma de 278.000 lei”, a transmis, vineri seară, IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, urmând ca ulterior să fie stabilită valoarea acestora.
”La acest moment, bărbatul se află în custodia poliţiştilor din Chitila, fiind condus la sediul acestei subunităţi de poliţie, pentru cercetări”, au mai precizat poliţiştii.
Un sac aparţinând Poştei Române, în care se aflau aproape 280.000 de lei, a fost furat, marţi, dintr-o maşină de transport valori oprită la Chiajna, judeţul Ilfov.
Suspect era unul dintre angajaţii instituţiei, care îl însoţea pe şofer, el fiind căutat de poliţişti încă de atunci.
sursa: News.ro
Ba cica apucase sa joace 40.000 de lei la pacanele.