Uniunea Europeană

Cum pregăteşte UE barajul care va respinge cel de-al doilea val de Covid-19

13 mai 3
Se reporneşte, dar cu frâna de mână trasă, pentru că un al doilea val de contagiuni pare într-adevăr inevitabil. În baza studiilor efectuate cu ocazia pandemiilor precedente, experții sunt aproape siguri că la sfârşitul verii Covid-19 va reveni. Stefan de Keersmaecker, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, anunță deja măsuri de precauție: „Statele membre sunt […]
Cum pregăteşte UE barajul care va respinge cel de-al doilea val de Covid-19

Bruxelles stabileşte astăzi criteriile pentru relaxarea întregii Uniuni Europene în trei faze

13 mai
Comisia Europeană urmează să aprobe miercuri criteriile care ar trebui să fie urmate privind o relaxare a măsurilor la nivelul întregii Uniuni Europene în trei faze, în urma crizei sanitare provocate de Covid-19, transmite News.ro. Planul va fi însoţit de linii directoare – pentru ridicarea controlului frontierelor, transportului, turismului şi protecţia consumatorului – care au […]
Bruxelles stabileşte astăzi criteriile pentru relaxarea întregii Uniuni Europene în trei faze

Ursula von der Leyen, privind decizia Curții Constituționale a Germaniei pe tema Băncii Centrale Europene: Ultimul cuvânt privind dreptul UE este întotdeauna rostit la Luxemburg, nicăieri altundeva

10 mai 8
Curtea de Justiție a UE a emis deja un punct de vedere față de decizia Curții Constituționale a Germaniei, care ceruse Băncii Centrale Europene să-și justifice politica de cumpărare a datoriilor țărilor membre. În reacția sa, instanța supremă a Uniunii Europene arată că „pentru a asigura o aplicare uniformă a dreptului Uniunii, numai Curtea de […]
Ursula von der Leyen, privind decizia Curții Constituționale a Germaniei pe tema Băncii Centrale Europene: Ultimul cuvânt privind dreptul UE este întotdeauna rostit la Luxemburg, nicăieri altundeva

Șefii de state sau de Guverne, din cele 27 de țări, membre UE, mesaj de solidaritate fără precedent de Ziua Europei, dedicat luptei împotriva epidemiei de Covid-19

09 mai
Alături de liderii celor trei instituţii ale Uniunii Europene (Parlamentul, Consiliul şi Comisia), șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre au transmis sâmbătă pe Twitter un mesaj video de aproape şase minute cu ocazia Zilei Europei, informează AFP, conform Agerpres. Iniţiativa mesajului este fără precedent, liderii concentrându-se să-și exprime solidaritatea, […]
Șefii de state sau de Guverne, din cele 27 de țări, membre UE, mesaj de solidaritate fără precedent de Ziua Europei, dedicat luptei împotriva epidemiei de Covid-19

Mesajul miniștrilor afacerilor externe din zece țări, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

08 mai 1
Miniștrii de externe din România, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Statele Unite ale Americii au trimis un mesaj oficial cu ocazia aniversării a 75 ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Aducem un tribut victimelor și tuturor soldaților care au luptat pentru înfrângerea regimului nazist și pentru a pune […]
Mesajul miniștrilor afacerilor externe din zece țări, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson: Vreau ca România, Bulgaria și Croația să adere la Spațiul Schengen

07 mai 9
După ce contextul actual al Pandemiei de Coronavirus trece, România, Bulgaria și Croație trebuie să adere la Spațiul Schengen. Afirmația a fost făcută de comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johannson, în cadrul videoconferinței avute cu mai mulți europarlamentari pe tema redeschiderii frontierelor europene. „Acum trebuie să ne întoarcem în viitor, să ne întoarcem la […]
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson: Vreau ca România, Bulgaria și Croația să adere la Spațiul Schengen

Comisia europeană lucrează la reguli armonizate pentru structurile de primire turistică, anunță comisarul Thierry Breton

05 mai
Instituţiile europene lucrează la elaborarea unui set de reguli armonizate la nivel european, care vor însoţi în acest an sectorul turistic lovit de criza sanitară, a declarat marţi comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, informează AFP. Închise începând din luna martie, din cauza măsurilor de izolare impuse de pandemia de Covid-19, firmele care trăiesc […]
Comisia europeană lucrează la reguli armonizate pentru structurile de primire turistică, anunță comisarul Thierry Breton

Franța nu va mai impune carantină persoanelor care vin din Uniunea Europeană, spațiul Schengen sau Regatul Unit

04 mai 2
Franţa nu va impune perioadă de carantină „niciunei persoane, indiferent de naţionalitatea sa, provenind din UE, zona Schengen sau Regatul Unit”, a anunţat duminică preşedinţia franceză, citată de AFP. Cu o zi înainte, ministrul sănătăţii, Olivier Véran, afirmase că măsurile de carantină, prevăzute în proiectul de lege de prelungire a stării de urgenţă sanitară, se […]
Franța nu va mai impune carantină persoanelor care vin din Uniunea Europeană, spațiul Schengen sau Regatul Unit

Şeful diplomaţiei europene, de Ziua Mondială a Libertății Presei: Este îngrijorător faptul că pandemia de COVID-19 este utilizată în unele ţări ca pretext pentru a impune restricţii nejustificate jurnaliștilor

03 mai 1
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, atrage atenţia, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, asupra importanţei mass media şi spune că „este îngrijorător faptul că pandemia de COVID-19 este utilizată în unele ţări ca pretext pentru a impune restricţii nejustificate asupra libertăţii presei”, transmite News.ro. Într-un mesaj adresat duminică, Borrell […]
Şeful diplomaţiei europene, de Ziua Mondială a Libertății Presei: Este îngrijorător faptul că pandemia de COVID-19 este utilizată în unele ţări ca pretext pentru a impune restricţii nejustificate jurnaliștilor

INTERVIU Bogdan Aurescu: ”România se îngrijește de cetățenii Republicii Moldova, mai ales când sunt în nevoie”. Plus: ce spune despre relațiile cu Ungaria și reacția UE și NATO la criză

02 mai 9
”România e alături de toți cetățenii Republicii Moldova indiferent de etnie când e nevoie, e un gest uman, de solidaritate”, spune Bogdan Aurescu într-un scurt interviu pentru G4Media.ro. Întors de la Chișinău, unde a însoțit echipa de 52 de români care vor ajuta medicii moldoveni în lupta cu coronavirusul, ministrul de Externe spune că le-a […]
INTERVIU Bogdan Aurescu: ”România se îngrijește de cetățenii Republicii Moldova, mai ales când sunt în nevoie”. Plus: ce spune despre relațiile cu Ungaria și reacția UE și NATO la criză

Îngrijorări la nivelul Uniunii Europene În privința restricţiil la adresa libertăţii presei în timpul pandemiei de coronavirus

02 mai 1
Uniunea Europeană şi-a exprimat sâmbătă îngrijorarea în ceea ce priveşte restricţiile la adresa libertăţii presei impuse de unele ţări în timpul pandemiei de coronavirus şi a dat asigurări că această boală a evidenţiat importanţa muncii mass media, informează EFE. „Este îngrijorător că pandemia de COVID-19 este folosită de unele ţări ca pretext pentru a impune […]
Îngrijorări la nivelul Uniunii Europene În privința restricţiil la adresa libertăţii presei în timpul pandemiei de coronavirus

Comisia Europeană: sprijin financiar de 3,3 miliarde de euro pentru Balcanii de Vest, în lupta cu pandemia de Coronavirus

29 apr. 1
Uniunea Europeană acordă sprijin financiar de peste 3,3 miliarde de euro, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii, țărilor din Balcanii de Vest. Pachetul financiar are ca scop să soluționeze nevoile imediate în demersul luptei cu pandemia de COVID-19, fiind destinat să contribuie şi la redresarea economică şi socială a țărilor din această regiune – […]
Comisia Europeană: sprijin financiar de 3,3 miliarde de euro pentru Balcanii de Vest, în lupta cu pandemia de Coronavirus

Comisia Europeană: Vom lansa o campanie de donaţii la nivel mondial. Obiectivul: 7,5 miliarde de euro. Campania demarează în 4 mai, ca răspuns la apelul Organizației Mondiale a Sănătății

25 apr. 6
O campanie de anvergură pentru strângere de donaţii va fi demarată, de la nivelul Uniunii Europene, în 4 mai, a anunțat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Demersul vine ca răspuns la apelul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), privind demararea unei acţiuni comunne pentru dezvoltarea unui acces rapid şi echitabil la metode […]
Comisia Europeană: Vom lansa o campanie de donaţii la nivel mondial. Obiectivul: 7,5 miliarde de euro. Campania demarează în 4 mai, ca răspuns la apelul Organizației Mondiale a Sănătății

Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene privind relația cu Marea Britanie, deplânge lipsa de progrese în discuţiile cu Londra pe tema Brexitului

24 apr. 7
Negociatorul Uniunii Europene pentru viitoarea relaţie cu Regatul Unit, Michel Barnier, a deplâns vineri lipsa unor ”progrese tangibile” la finalul celei de-a doua runde de discuţii cu reprezentanţii Londrei, transmit AFP, Reuters şi dpa. ”Obiectivul pe care îl aveam, de a avansa pe baza unor progrese tangibile este atins doar în mică măsură. Regatul Unit […]
Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene privind relația cu Marea Britanie, deplânge lipsa de progrese în discuţiile cu Londra pe tema Brexitului

UE denunță o campanie coordonată de dezinformare derulată de Iran, China și Rusia/ Cele trei țări propagă tema că se descurcă mai bine decât Vestul în lupta cu noul coronavirus, o armă biologică creată de Statele Unite

23 apr. 22
Uniunea Europeană a identificat „o convergență trilaterală a narativelor de dezinformare” promovată de China, Iran și Rusia privind pandemia de coronavirus despre care afirmă că este „multiplicată” într-o manieră coordonată, potrivit unui document intern văzut de Radio Europa Liberă. Documentul, care este datat 20 aprilie, vorbește de teme comune precum cele care susțin că noul […]
UE denunță o campanie coordonată de dezinformare derulată de Iran, China și Rusia/ Cele trei țări propagă tema că se descurcă mai bine decât Vestul în lupta cu noul coronavirus, o armă biologică creată de Statele Unite

Divergenţe profunde în interiorul UE cu privire la fondul de relansare

22 apr. 13
Există divergenţe profunde în rândul statelor membre UE cu privire la mijloacele de finanţare ale fondului de relansare a economiei blocului după pandemia de coronavirus, a declarat miercuri pentru Reuters un înalt funcţionar european, care nu se aşteaptă la un acord cu privire la acest dosar înainte de luna iunie sau iulie. Acesta este proiectul […]
Divergenţe profunde în interiorul UE cu privire la fondul de relansare

Comisarul pentru Piața Internă, Thierry Breton, propune organizarea unui summit european dedicat turismului, un sector puternic lovit de criza coronavirusului

21 apr. 1
Comisarul european pentru piaţa internă, francezul Thierry Breton, a propus marţi organizarea, în lunile septembrie-octombrie, a unui summit european dedicat turismului, un sector puternic lovit de consecinţele pandemiei de coronavirus, informează AFP, preluată de Agerpres. Acest sector, care este responsabil pentru 12% din locurile de muncă şi 10%-11% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene, […]
Comisarul pentru Piața Internă, Thierry Breton, propune organizarea unui summit european dedicat turismului, un sector puternic lovit de criza coronavirusului

Estimări oficiale: Europa are nevoie de încă cel puţin 500 miliarde euro de la instituţiile UE pentru redresare / Regândirea fondurilor europene ar contribui la menţinerea unităţii Uniunii Europene

20 apr.
Europa va avea nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile financiare ale UE pentru a finanţa redresarea economiei după pandemia de coronavirus (Covid-19), a afirmat Klaus Regling, directorul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), transmite Reuters, citată de Agerpres. Cel mai uşor mod de a organiza astfel de fonduri ar […]
Estimări oficiale: Europa are nevoie de încă cel puţin 500 miliarde euro de la instituţiile UE pentru redresare / Regândirea fondurilor europene ar contribui la menţinerea unităţii Uniunii Europene

Brexit: Londra și Bruxelles-ul reiau negocierile săptămâna viitoare

17 apr. 1
Negocierile dintre Londra și Bruxelles cu privire la noua relație UE-Marea Britanie după Brexit se vor relua pe 20 aprilie, au anunțat miercuri negociatorii lor. Negociatorul UE, Michel Barnier, și britanicul David Frost au convenit să organizeze „cicluri de negocieri de câte o săptămână” începând cu 20 aprilie „pentru a înregistra progrese reale și tangibile” […]
Brexit: Londra și Bruxelles-ul reiau negocierile săptămâna viitoare

Un sondaj „îngheață” Bruxelles-ul: Aproximativ 50% din italieni ar vota pentru ieșirea din Uniunea Europeană

15 apr. 29
Lipsa de solidaritate manifestată de Uniunea Europeană față de Italia în plină situație de urgență pentru COVID-19 a sporit numărul italienilor care ar vota în favoarea Italexit, scrie publicația Il Giornale, preluată de Rador. Conform unui sondaj realizat de Tecnè Poll, nemulțumirea Italiei față de Bruxelles a crescut dramatic. În fața unei ipotetice alegeri între […]
Un sondaj "îngheață" Bruxelles-ul: Aproximativ 50% din italieni ar vota pentru ieșirea din Uniunea Europeană

Jumătate din decesele cauzate de coronavirus în mai multe țări europene provin din azilurile de bătrâni

14 apr. 2
Cifrele din Italia, Spania, Franţa, Irlanda şi Belgia sugerează că este posibil ca Regatul Unit să subestimeze decesele din sectorul de asistenţă pentru vârstnici. Aproximativ jumătate din decesele de Covid-19 par a proveni din căminele de îngrijire, în unele ţări europene, conform unor prime cifre compilate de universitari cu sediul în Regatul Unit care avertizează […]
Jumătate din decesele cauzate de coronavirus în mai multe țări europene provin din azilurile de bătrâni