socialisti

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost reales în funcția de vicepreședinte al social-democraților europeni

19 oct.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost reales în funcția de vicepreședinte al social-democraților europeni (PES). ”Le mulțumesc colegilor din Partidul Social Democrat și PES activists România pentru sprijinul constant. Voi continua să îi reprezint cu determinare, responsabilitate și implicare, pentru ca vocea României să fie auzită puternic în familia social-democrată europeană”, scrie Negresc într-o postare […]
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost reales în funcția de vicepreședinte al social-democraților europeni

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

13 mai
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi jumătate de la tentativa de secesiune din 2017, relatează AFP, citată de Agerpres. După numărarea a 73% din buletinele de vot, cele trei […]
Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

Alegeri legislative în Spania: S-ar putea valida ascensiunea extremei drepte

23 iul. 1
Spaniolii sunt aşteptaţi duminică la urne pentru alegeri generale ce se anunţă a avea un rezultat strâns, un scrutin marcat de diferenţe ideologice, de spectrul ascensiunii extremei drepte şi de iritarea alegătorilor de a fi nevoiţi să voteze în timpul vacanţei de vară, relatează News.ro, care citează Reuters. Citește și:  Spaniolii își aleg parlamentarii. Extrema […]
Alegeri legislative în Spania: S-ar putea valida ascensiunea extremei drepte

Social-democraţii din Parlamentul European intenţionează să schimbe numele grupului lor politic din S&D în PES: Această schimbare ar creşte vizibilitatea noastră ca familie politică graţie unui nume şi logo comune

04 mai 2
Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) intenţionează să-şi schimbe acest nume pentru a redeveni grupul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), în perspectiva alegerilor europarlamentare de anul viitor, relatează joi agenţia EFE, citată de Agerpres. Propunerea a plecat de la şefa acestui grup politic, eurodeputata spaniolă Iratxe García. Într-o scrisoare adresată tuturor […]
Social-democraţii din Parlamentul European intenţionează să schimbe numele grupului lor politic din S&D în PES: Această schimbare ar creşte vizibilitatea noastră ca familie politică graţie unui nume şi logo comune

Republica Moldova: O delegație a socialiștilor conduși de Igor Dodon s-a întâlnit cu reprezentanți ai partidului lui Vladimir Putin, la Moscova

04 apr. 1
O delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, condus de fostul președinte Igor Dodon, a avut o întrevedere cu reprezentanții partidului lui Vladimir Putin, „Rusia Unită”, relatează Radio Chișinău. Delegația a fost condusă de  Vlad Batrîncea și a avut loc la oficiul Comitetului Executiv Central al partidului, la Moscova, arată un comunicat al PSRM. Participanții […]
Republica Moldova: O delegație a socialiștilor conduși de Igor Dodon s-a întâlnit cu reprezentanți ai partidului lui Vladimir Putin, la Moscova

Radio Chișinău își va putea păstra numele în următorii 10 ani / Consiliul Municipal Chișinău a votat în favoarea păstrării numelui, după ce tot el l-a interzis / Doi consilieri socialiști s-au răzgândit, iar proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru din 50

14 iun.
Consiliul Municipal Chișinău a decis marți ca postul Radio Chișinău al Radio România, care emite în Republica Moldova, să folosească în continuare toponimicul „Chișinău” în titulatura sa, anunță Radio România Actualități. Decizia a fost luat de către Consiliul Municipal, după ce anterior același Consiliu îi refuzase acest drept. Au votat pentru 26 de voturi din […]
Radio Chișinău își va putea păstra numele în următorii 10 ani / Consiliul Municipal Chișinău a votat în favoarea păstrării numelui, după ce tot el l-a interzis / Doi consilieri socialiști s-au răzgândit, iar proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru din 50

Grupul Socialiștilor și Democraților renunță să prezinte candidat la alegerile pentru președinția Parlamentului European/ Cale liberă pentru malteza Roberta Metsola (PPE)

15 dec. 6
Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a doua forţă politică din Parlamentul European, a renunţat marţi să mai prezinte un candidat la preşedinţia instituţiei, deschizând calea maltezei Roberta Metsola (PPE, dreapta) pentru a-i urma actualului preşedinte, social-democratul italian David Sassoli, informează AFP, citată de Agerpres. „Nu vom prezenta un candidat S&D, condiţiile nu […]
Grupul Socialiștilor și Democraților renunță să prezinte candidat la alegerile pentru președinția Parlamentului European/ Cale liberă pentru malteza Roberta Metsola (PPE)

Socialiştii au urcat în sondaje în Portugalia după anunţarea datei alegerilor anticipate / Sunt susţinuţi de 39% din electorat, conform analizei sociologice

15 nov. 2
Partidul Socialist (centru-stânga), aflat la guvernare în Portugalia, a câştigat sprijin în rândul electoratului portughez după ce s-a anunţat că în 30 ianuarie anul viitor vor avea loc alegeri anticipate, indică un sondaj de opinie publicat luni, transmite Reuters. Astfel, potrivit sondajului realizat de Intercampus în perioada 5-11 noiembrie, după ce preşedintele Marcelo Rebelo de […]
Socialiştii au urcat în sondaje în Portugalia după anunţarea datei alegerilor anticipate / Sunt susţinuţi de 39% din electorat, conform analizei sociologice

Grupul europarlamentar al Socialiștilor a cerut o dezbatere plenară pentru a găsi soluții privind creșterea prețurilor la energie: „Prețul actual este pur și simplu inacceptabil”

23 sept. 3
Lidera grupului europarlamentar al Socialiștilor Progresiști și Democrați (S&D), Iratxe Garcia Perez, a solicitat Parlamentului European organizarea unei dezbateri plenare pentru a găsi soluții privind creșterea prețurilor la energie. „Prețul actual al energiei electrice este pur și simplu inacceptabil. Noi, Socialiștii Progresiști și Democrați, am solicitat Parlamentului European o dezbatere în plen pentru a găsi […]
Grupul europarlamentar al Socialiștilor a cerut o dezbatere plenară pentru a găsi soluții privind creșterea prețurilor la energie: „Prețul actual este pur și simplu inacceptabil”

HARTA Votului diasporei moldovenești: Statele europene unde partidul Maiei Sandu a luat cele mai multe voturi/ România, cei mai puțin votanți moldoveni din țările UE cu comunități semnificative

16 iul. 13
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a înregistrat victorii zdrobitoare în Italia, Franța și Marea Britanie la alegerile pentru parlamentul de la Chișinău, care au avut loc duminica trecută. De remarcat este că în România s-a înregsitrat cel mai mic număr de voturi din țările Uniunii Europene cu comunități semnificative de moldoveni: aproximativ 15.000 de voturi […]
HARTA Votului diasporei moldovenești: Statele europene unde partidul Maiei Sandu a luat cele mai multe voturi/ România, cei mai puțin votanți moldoveni din țările UE cu comunități semnificative

Scrisori de amenințare cu moartea, gloanțe și cuțite însângerate, printre lucrurile pe care le primesc liderii socialiști din Spania în plină campanie electorală/ Socialiștii susțin că amenințările sunt transmise de extrema dreaptă

26 apr. 1
Ministrul socialist spaniol al turismului, Reyes Maroto, a primit un plic conţinând „un cuţit însângerat”, la câteva zile după ce scrisori de ameninţare cu moartea, împreună cu gloanţe, au fost trimise altor câteva personalităţi de stânga, a afirmat luni o înaltă responsabilă socialistă, potrivit AFP şi EFE. Aceste ameninţări, despre care stânga consideră că ar […]
Scrisori de amenințare cu moartea, gloanțe și cuțite însângerate, printre lucrurile pe care le primesc liderii socialiști din Spania în plină campanie electorală/ Socialiștii susțin că amenințările sunt transmise de extrema dreaptă

Socialiștii conduși de Igor Dodon cer demisia Maiei Sandu și alegeri prezidențiale anticipate în Republica Moldova

19 apr. 1
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) – condus de fostul preşedinte prorus al republicii Igor Dodon – cere demisia Maiei Sandu şi organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate într-o declaraţie aprobată de Consiliul republican al PSRM, reunit duminică, la Chişinău, relatează Ziarul de Gardă, Agora.md, Deschide.md şi TV8. Socialiştii o acuză pe Sandu că ar fi […]
Socialiștii conduși de Igor Dodon cer demisia Maiei Sandu și alegeri prezidențiale anticipate în Republica Moldova

Socialiștii din Parlamentul European și-au ales președintele: Iratxe Garcia are 44 de ani și reprezintă Spania în PE de 20 de ani

18 iun.
Eurodeputata spaniolă Iratxe Garcia a fost aleasă marţi la conducerea grupului social-democraţilor din Parlamentul European, unde a declarat că vrea să construiască „o nouă alianţă de forţe progresiste”, potrivit AFP, citată de Agerpres. Iratxe Garcia face parte din Parlamentul European de 20 de ani și este originară din Țara Bascilor. Garcia îi va lua locul […]
Socialiștii din Parlamentul European și-au ales președintele: Iratxe Garcia are 44 de ani și reprezintă Spania în PE de 20 de ani

Exit Poll Ungaria ora 18:30: Fidesz, partidul premierului Orban, obține 56%, în timp ce principala alianță de opoziție a câștigat 10%

26 mai 4
Fidesz, partidul de guvernare al premierului Viktor Orban, a câștigat alegerile europarlamentare din Ungaria, obținând 56% din voturile exprimate. Alianța de opoziție constituită din Partidul Socialist și Coaliția Democratică a obținut 10%. Jobbik, partidul naționalist, a obținut 9%, cu cinci procente mai puțin decât la alegerile europarlamentare din 2014. Fidesz a obținut 51,48% la ultimele […]
Exit Poll Ungaria ora 18:30: Fidesz, partidul premierului Orban, obține 56%, în timp ce principala alianță de opoziție a câștigat 10%