Camera Deputaților a implementat un proiect de aproape 15 milioane de lei pentru îmbunătățirea relațiilor cu cetățenii, se arată într-un comunicat al instituției transmis vineri. Este vorba de proiectul “Creşterea capacităţii administrative a Camerei Deputaţilor pentru furnizarea de servicii de calitate”, cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020. […]
Personalități ale presei de stat din Rusia au cerut lovituri împotriva centrelor „decizionale” din Ucraina, în urma asasinării lui Darya Dughina, un comentator politic rus și fiica influentului ultranaționalist Alexander Dugin, considerat ideologul președintelui rus Vladimir Putin, relatează CNN. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat un agent al serviciului de securitate ucrainean […]
Kremlinul a calificat joi drept ”ştire falsă” o relatare apărută în presa americană ce susţine că Rusia a pierdut în războiul din Ucraina circa 75.000 de soldaţi, morţi sau răniţi, bilanţ atribuit de respectivele mass-media unei reprezentante a Partidului Democrat în Camera Reprezentanţilor din SUA, relatează agenţiile EFE şi DPA, citate de Agerpres. ”Acestea nu […]
Site-ul ziarului britanic The Telegraph a fost blocat în Rusia la solicitarea procurorului general, a anunţat marţi agenţia de presă rusă Tass, citând informaţii furnizate de agenţia de reglementare a telecomunicaţiilor Roskomnadzor, relatează Reuters, citată de Agerpres. Accesul la site-ul publicaţiei a fost restricţionat după ce autorităţile ruse au constatat că ziarul a difuzat „informaţii […]
Rusia a avertizat luni organizaţiile media americane că riscă să-şi piardă acreditarea dacă tratamentul jurnaliştilor ruşi în Statele Unite nu se ameliorează, potrivit a trei surse având cunoştinţe despre chestiune şi citate de Reuters, preluată de Agerpres. De la invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie, unele media de stat ruse au fost împiedicate […]
Forțele rusești ocupă orașe, amenință jurnaliștii și le cer să răspândească opinii pro-Kremlin. Cei care refuză sunt forțați să își închidă activitatea, transmite BBC. Strategia de înlocuire a presei ucrainene cu presa pro-Kremlin include capturarea turnurilor de emisie și întreruperea accesului la programele naționale de știri ucrainene în zonele controlate de forțele rusești. În schimb, […]
Câteva informații recente indică degradarea accelerată a statului de drept din România și transformarea țării dintr-o democrație deficitară, amenințată de haos și instabilitate politică, cum a fost mereu în ultimii ani, într-o democrație militară, stabilă politic dar cu mari instituții democratice puse la pământ. Uniforma preia treptat rolul civililor în actul de conducere. Partidele de […]
BBC a declarat vineri că a suspendat temporar activitatea în Federația Rusă, în timp ce evaluează implicațiile noii legislații adoptate de autoritățile ruse, relatează Reuters. BBC News își va continua serviciul în limba rusă din afara Rusiei. „Siguranța personalului nostru este esențială și nu suntem pregătiți să-i expunem la riscul urmăririi penale doar pentru că […]
Postul de radio Eho Moskvî (Ecoul Moscovei) a fost desfiinţat de consiliul de administraţie, a anunţat editorul Aleksei Venediktov, citat joi de Reuters, citată de Agerpres. Agenţia arată că astfel dispare una din puţinele organizaţii media liberale din Rusia tolerată până acum de Kremlin. Decizia a fost luată la scurt timp după ce procuratura generală […]