PNL

Camera Deputaţilor a adoptat moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru

24 iun. 5
Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor. Au fost înregistrate 164 voturi ‘pentru’, 85 ‘contra’ şi 48 de abţineri. Moţiunea intitulată „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” a fost dezbătută marţi de deputaţi. Potrivit legislaţiei, adoptarea moţiunii nu duce automat la demiterea […]
Camera Deputaţilor a adoptat moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru

VIDEO INTERVIU Cum vede candidatul dreptei dezvoltarea Bucureștiului? Nicușor Dan: Nu m-am legat cu lanțuri / Orașul are nevoie de dezvoltare/ La numărul de metri pătrați de birouri clasa A suntem la jumătate față de Praga

23 iun. 33
Cum vede candidatul susținut de PNL, USR/PLUS și PMP dezvoltarea Bucureștiului? Cum răspunde Nicușor Dan, care și-a câștigat notorietatea prin acțiuni în justiție împotriva a numeroase proiecte imobiliare, acuzațiilor că va frâna dezvoltarea orașului dacă ajunge primar? Ce spune despre mega-proiectul imobiliar de la Romexpo, care presupune construcția a 14 blocuri turn, unele cu 40 […]
VIDEO INTERVIU Cum vede candidatul dreptei dezvoltarea Bucureștiului? Nicușor Dan: Nu m-am legat cu lanțuri / Orașul are nevoie de dezvoltare/ La numărul de metri pătrați de birouri clasa A suntem la jumătate față de Praga

DOCUMENT Liberalii au depus cererea de revocare a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului / Două ”capete de acuzare”: Weber se află în conflict de interese pentru că este beneficiar de pensie specială și depășirea mandatului constituțional prin instituirea mecanismului de tortură pe spitalele COVID

22 iun. 13
Liberalii au depus, luni, la Parlament cererea de revocare din funcţia de Avocat al Poporului a Renatei Weber. „Am demarat astăzi procedurile de revocare din funcţia de Avocat al Poporului a doamnei Renate Weber. Primul pas îl constituie depunerea cererii de revocare pe care o semnează liderul de grup al PNL de la Senat şi […]
DOCUMENT Liberalii au depus cererea de revocare a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului / Două ”capete de acuzare”: Weber se află în conflict de interese pentru că este beneficiar de pensie specială și depășirea mandatului constituțional prin instituirea mecanismului de tortură pe spitalele COVID

Marcel Ciolacu a anunțat că luni va fi depusă sesizarea de conflict constituțional cu privire la prelungirea stării de alertă: Au găsit calea cea mai proastă de a impune o stare de alertă fără vot în Parlament

22 iun. 6
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că luni va fi depusă sesizarea de conflict constituţional între Parlament şi Guvern cu privire la prelungirea stării de alertă, transmite Agerpres. „Calea aleasă de PNL, aceea de a nu veni să fie votată starea de alertă în Parlament, este cea mai proastă. Într-un fel, au impus […]
Marcel Ciolacu a anunțat că luni va fi depusă sesizarea de conflict constituțional cu privire la prelungirea stării de alertă: Au găsit calea cea mai proastă de a impune o stare de alertă fără vot în Parlament

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, îi acuză pe social-democrați că „fac scut pentru apărarea pensiilor nesimțite”

21 iun. 13
Liderul deputatilor PNL, Florin Roman, afirmă că parlamentarii PSD „fac scut pentru apărarea pensiilor nesimțite”, prin faptul că o sprijină pe Renate Weber, Avocatul Poporului. Roman mai spune susține că social-democrații își bat joc de cei aproape cinci milioane de pensionari care obțin o pensie bazată pe contributivitate. „(…) Făcând scut în jurul Avocatului Poporului, […]
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, îi acuză pe social-democrați că „fac scut pentru apărarea pensiilor nesimțite”

Cum au ajuns primarii PSD din județul Cluj să le mulțumească public liberalilor/ Șeful Consiliului Județean, Alin Tișe, i-a alimentat strategic cu fonduri

21 iun. 13
După alegerile din 2016, PSD număra în județul Cluj 33 de primari, în timp ce PNL număra 34 de primari. În acest moment, liderilor formațiunii social-democrate le este dificil să spună pe care dintre acești primari vor mai pot conta la alegerile locale din toamnă. Liberalul Alin Tișe, președinte al Consiliului Județean Cluj, nu neagă […]
Cum au ajuns primarii PSD din județul Cluj să le mulțumească public liberalilor/ Șeful Consiliului Județean, Alin Tișe, i-a alimentat strategic cu fonduri

Florin Roman: Luni vom demara procedurile de revocare din funcţie a doamnei Renate Weber

20 iun. 31
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, anunţă că luni vor fi demarate procedurile de revocare din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber. „Luni vom demara procedurile de revocare din funcţie a doamnei Renate Weber, care s-a transformat în apărătorul pensiilor nesimţite! Avocatul Poporului şi-a depăşit atribuţiile constituţionale iniţiind un demers împotriva… poporului român, care doreşte tăierea […]
Florin Roman: Luni vom demara procedurile de revocare din funcţie a doamnei Renate Weber

Ce nu veți auzi niciodată de la presa finanțată de Guvernul Orban: Cum au capitalizat liberalii moguli care nu aveau nevoie sau nu merită ajutor

20 iun. 52
Guvernul Orban a pus la bătaie peste 40 de milioane de euro pentru a ajuta presa care ar fi fost afectată grav în timpul pandemiei de coronavirus, numai că prin gestul său distorsionează grav piața media și capitalizează redacții care fie nu aveau nevoie, fie nu merită ajutate deoarece nu prea au de-a face cu […]
Ce nu veți auzi niciodată de la presa finanțată de Guvernul Orban: Cum au capitalizat liberalii moguli care nu aveau nevoie sau nu merită ajutor

Roman (PNL): Este evident că se va ajunge la CCR cu legea privind impozitarea pensiilor speciale. Judecătorii constituționali să își amintească faptul că reprezintă poporul român, nu propriile buzunare

18 iun. 6
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat joi că este evident că proiectul privind impozitarea pensiilor speciale va fi contestat la Curtea Constituţională şi a făcut apel la judecătorii CCR să îşi amintească faptul că reprezintă poporul român, nu „propriile buzunare”, transmite Agerpres. „Faptul că se va ajunge la Curte cu această lege este evident. […]
Roman (PNL): Este evident că se va ajunge la CCR cu legea privind impozitarea pensiilor speciale. Judecătorii constituționali să își amintească faptul că reprezintă poporul român, nu propriile buzunare

Impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților a fost supusă pentru a doua oară votului Parlamentului. USR a avertizat că procedura ar putea duce la declararea neconstituțională a legii

18 iun. 3
Prevederea introdusă miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în Codul Fiscal de impozitare cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.000 de lei ale parlamentarilor a fost supusă din nou joi votului plenului comun al Parlamentului, deși USR a subliniat că este fără precedent ca o lege deja adoptată să fie din […]
Impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților a fost supusă pentru a doua oară votului Parlamentului. USR a avertizat că procedura ar putea duce la declararea neconstituțională a legii

Digi24: Liberalii nu au căzut la o înțelegere cu liderii USR în privința unei alianțe pentru primăriile de Sectoare. Ludovic Orban: Am plecat de la întâlnire cu un gust amar

16 iun. 30
Liberalii s-au întrunit marți seara într-o nouă ședință de partid, principalul subiect de dezbatere fiind alegerile locale. Potrivit informatiilor prezentate de Digi24, premierul Ludovid Orban le-a dat cuvântul liderilor PNL din teritoriu pentru a-și expune problemele cu care se confruntă la nivel local. Cel mai important aspect semnalat în cadrul ședinței s-a referit la „neînțelegerile […]
Digi24: Liberalii nu au căzut la o înțelegere cu liderii USR în privința unei alianțe pentru primăriile de Sectoare. Ludovic Orban: Am plecat de la întâlnire cu un gust amar

Guvernul reia subiectul restructurărilor din sistemul bugetar. În noiembrie 2019 erau 1,3 milioane de angajați în sectorul public, astăzi sunt tot atâția

12 iun. 22
Pentru diminuarea deficitului bugetar, o soluție o constituie restructurările din sistemul insituțional de stat, a afirmat Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, la Digi24. Acesta a explicat că tema a fost abandonată pentru moment din pricina epidemiei de Coronavirus, dar că subiectul va fi reluat în cel mai scurt timp, mai cu seamă că promisiunile privind […]
Guvernul reia subiectul restructurărilor din sistemul bugetar. În noiembrie 2019 erau 1,3 milioane de angajați în sectorul public, astăzi sunt tot atâția

Cîțu: Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Câteva privatizări psd-iste: Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov, ARO Câmpulung, s-a ales praful de ele

12 iun. 33
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a scris vineri pe pagina sa de facebook că experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. „Au privatizat un număr de companii pentru ca tot ei să le căpuşeze”, a mai spus ministrul, apreciind că românii trebuie să ştie, „pentru că Ciolacu se face că a […]
Cîțu: Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Câteva privatizări psd-iste: Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov, ARO Câmpulung, s-a ales praful de ele

SURSE Viceprimarul PNL din sectorul 2 va candida pe listele PSD. Dan Cristian Popescu: Am primit oferte de la mai multe partide. În orice condiții, voi candida la primăria sectorului doi

12 iun. 22
Viceprimarul PNL din sectorul 2, Dan Cristian Popescu, va candida la funcția de primar din partea PSD la alegerile locale din acest an, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Viceprimarul nu a negat această informație, oferind un răspuns evaziv. ”Astăzi sunt încă membru PNL. Din câte știu, sunt candidatul PNL la primăria sectorului 2. […]
SURSE Viceprimarul PNL din sectorul 2 va candida pe listele PSD. Dan Cristian Popescu: Am primit oferte de la mai multe partide. În orice condiții, voi candida la primăria sectorului doi

DOCUMENT Liberalii au contestat la Curtea Constituțională legea PSD care interzice timp de doi ani orice privatizare / Florin Roman: Am atacat la CCR legea prin care PSD vinde România la bucată

11 iun. 4
PNL a depus joi o sesizare la Curtea Constituțională (CCR) împotriva legii care interzice timp de doi ani orice vânzare de acțiuni sau privatizare totală a firmelor de stat și blochează și eventualele negocieri începute deja. Proiectul, inițiat de Șerban Nicolae, Titus Corlățean și alți 12 parlamentari PSD, a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților, […]
DOCUMENT Liberalii au contestat la Curtea Constituțională legea PSD care interzice timp de doi ani orice privatizare / Florin Roman: Am atacat la CCR legea prin care PSD vinde România la bucată

USR anunță că va ataca la Curtea Constituțională, alături de PNL, modificările aduse de PSD la legea Curții de Conturi, ”menite să afecteze funcționarea instituției”

11 iun. 7
USR pregătește sesizarea Curţii Constituționale pentru modificările care au fost aduse Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, anunță formațiunea într-un comunicat de presă. Demersul USR este susținut și de senatorii PNL, care au votat împotriva proiectului de lege. Cei de la USR avertizează că modificările promovate prin vocea senatorului PSD Daniel […]
USR anunță că va ataca la Curtea Constituțională, alături de PNL, modificările aduse de PSD la legea Curții de Conturi, ”menite să afecteze funcționarea instituției”

Dan Barna: În urma discuțiilor avute, data alegerilor locale va fi 27 septembrie. Suntem condamnați să facem coaliție cu PNL

10 iun. 22
Liderul USR, Dan Barna, a explicat că în urma discuțiilor avute cu liderii politici din Parlament s-a convenit ca data pentru alegerile locale să rămână 27 septemberie, în timp ce alegerile parlamentare vor avea loc la începutul lunii decembrie. „Pentru alegerile locale s-a conturat data de 27 septembrie și cred că aceasta rămâne stabilă, din […]
Dan Barna: În urma discuțiilor avute, data alegerilor locale va fi 27 septembrie. Suntem condamnați să facem coaliție cu PNL

Florin Roman (PNL): Procurorii să se autosesizeze cu privire la acuzaţiile lui Ciolacu despre ”tunul” dat de liberali la ANRP

10 iun. 4
PNL solicită procurorilor să se autosesizeze cu privire la „gravele acuzaţii” aduse de preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, conform cărora Guvernul PNL a făcut plăţi în avans de peste 415 milioane de lei „pentru despăgubirea prietenilor de casă”, susţinând că afirmaţiile „sunt o mare minciună”, transmite Agerpres. „PNL solicită Parchetului General şi DNA să […]
Florin Roman (PNL): Procurorii să se autosesizeze cu privire la acuzaţiile lui Ciolacu despre ”tunul” dat de liberali la ANRP

Ciolacu: PNL reia jaful pedelist de la ANRP! Peste 415 milioane de lei! Plăţi făcute în avans de Guvernul PNL pentru despăgubirea prietenilor de casă! În vreme ce o ţară întreagă suferea în pandemie, închisă în casă

10 iun. 6
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că Guvernul PNL a făcut plăţi în avans de peste 415 milioane de lei „pentru despăgubirea prietenilor de casă”, în vreme ce „o ţară întreagă suferea în pandemie”, iar medicii luptau cu virusul fără echipamente de protecţie şi medicamente, transmite Agerpres. Ciolacu nu a oferit însă […]
Ciolacu: PNL reia jaful pedelist de la ANRP! Peste 415 milioane de lei! Plăţi făcute în avans de Guvernul PNL pentru despăgubirea prietenilor de casă! În vreme ce o ţară întreagă suferea în pandemie, închisă în casă

(OP-ED) Mai poate fi salvată guvernarea 2020-2024? Câteva soluții

08 iun. 6
Perioada 2020 este pierdută pentru modernizarea României din pricina crizei coronavirusului. Riscul de a pierde perioada 2020-2024 este în acest moment uriaș și doar o acțiune rapidă poate să îl evite. Suntem în ceasul al douăsprezecelea pentru salvarea perioadei 2020-2024. În care România are nevoie de modernizări majore și radicale, nu doar de ”reforme” sectoriale. […]
(OP-ED) Mai poate fi salvată guvernarea 2020-2024? Câteva soluții

Cîțu e chemat la audiere în Comisiile de specialitate din Senat, pentru a explica diferenţa între „perspectiva negativă” a economiei româneşti oferită de unele instituţii şi „perspectivă pozitivă” oferită de Minister

06 iun. 18
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, este chemat miercuri în fața Comisiilor din Senat (Economică și de Buget), pentru a explica diferenţa între „perspectiva negativă” a economiei româneşti oferită de unele instituţii şi „perspectivă pozitivă” oferită de ministru – a anunţat senatorul PSD Daniel Zamfir. „Comisia Europeană ne spune că deficitul va fi dublu fațp de cât […]
Cîțu e chemat la audiere în Comisiile de specialitate din Senat, pentru a explica diferenţa între „perspectiva negativă" a economiei româneşti oferită de unele instituţii şi „perspectivă pozitivă" oferită de Minister