G4Media.ro

Cîțu: Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de…

Foto: Florin Cîțu (Inquam Photos / George Călin)

Cîțu: Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Câteva privatizări psd-iste: Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov, ARO Câmpulung, s-a ales praful de ele

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a scris vineri pe pagina sa de facebook că experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. „Au privatizat un număr de companii pentru ca tot ei să le căpuşeze”, a mai spus ministrul, apreciind că românii trebuie să ştie, „pentru că Ciolacu se face că a uitat, care este istoria privatizărilor eşuate din epoca PSD-istă.

„Experţii psd-işti, mândri că sunt români, au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Au avut două strategii. Prima. Ca să vadă Europa cât sunt ei de open, au privatizat un număr de companii dar cu condiţia să poată tot ei să le căpuşeze după privatizare. A doua. Trebuiau să demonstreze românilor cum eficientizează activitatea acestor firme, bineînţeles în schimbul unor comisioane uriaşe prin intermediul firmelor de casă”, a comentat Cîțu.

El a prezentat și o listă cu companiile care au fost privatizate în guvernarea PSD.

„Pentru cei care au uitat, mulţi tocmai de la PSD se pare, prezint o listă cu câteva privatizări psd-iste. Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov – s-a ales praful de ele. La Roman Braşov CCR a arătat că ordonanţă de privatizare a fost neconstituţională. ARO Câmpulung – s-a ales praful. Compania a fost vândută pe 140 de mii de dolari. COST Târgovişte – vândută ruşilor. Industria Sârmei Câmpia Turzii – vândută ruşilor. ALRO Slatina – vândută ruşilor. Sidex Galaţi – vândută de PSD. SC TUTUNUL Romanesc – s-a ales praful. PETROM SA – vândută de PSD. Petromidia- datorie de 200 milioane dolari ştearsă de PSD Vânzarea rezervelor de aur de la Roşia Montana – demarată de Văcăroiu PSD. Şi din păcate exemplele pot continua.
PSD-istilor le dau două sfaturi. În campania electorală când merg într-un oraş să poarte un tricou cu numele companiei de care s-a ales praful ca urmare a privatizărilor făcute de PSD. Oamenii din oraşul respectiv trebuie să ştie de ce au rămas pe stradă. Aşa este cinstit. După experienţele devastatoare pentru capitalul românesc al privatizărilor făcute de PSD, le aduc aminte PSD-iştilor că de multe ori tăcerea este de aur. Asta ca să nu spun zicala românească cu fudulul”, scrie Cîţu.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică potrivit căruia se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ, relatează Agerpres.

 

Florin Citu InquamPhotos – George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

33 comentarii

  1. Catule, voi acum distrugeti tara pe urmatorii 30 de ani pt a acoperii pensiile speciale militare date de psd, salariile bugetare de lux etc
    Nu ai schimbat nimic!

    • in romania sa furat si pe timpul lui ceausescu dar atunci au furat parinti celor care fura astazi de 30 de ani

    • Il ataci fiindca spune adevarul?
      E adevarat ca acest guvern are minusuri, dar lucreaza in niste conditii infernale.
      Daca pe Catu si pe ceilalti scandalagii care nu au alta ocupatie decat sa obstructioneze si sa darame guvernul il doare de tara, de ce nu dau o lege prin care sa oblige justitia sa cerceteze privatizarile frauduloase care au distrus economia tarii? Printre care si cele mentionate de Catu?

    • RECTIFIC!
      Din graba si din indigbare, am scris Catu in loc de Ciolacu.
      CORECT este: „Daca pe CIOLACU si pe ceilalti scandalagii care nu au alta ocupatie decat sa obstructioneze …..”

    • Postav roșu,prost informat militarii au pensie de serviciu,specialele sunt in magistratura,politicienii hoti

    • Citu e legat de maini si de picioare atata timp cat PSD are majoritate in parlament. Romania este inca condusa de PSD (adica de urmasii FSN-istilor). PSD -istii fac legile dupa cum doresc muschii lor. La alegeri e foarte greu sa-i convingi pe cei naivi si cu putina educatie sa nu-i voteze pe urmasii securistilor si comunistilor. E greu sa-i convingi si pe cei ,dar care au o anumita varsta si au avut anumite avantaje pe timpul comunismului. Numai Dumnezeu (prin disparitia naturala a unora) va democratiza tara si eventual o va dezvolta.

  2. „Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani.”

    Așa e, dar intrați pe un teren alunecos, domnule prim-ministru, pentru că începe lumea să-și amintească despre flotă și alte-alea! Sau, de faptul că ați guvernat o perioadă împreună…

    • Alo, flota a fost vanduta de PSD prin semnatura primului ministru Vacaroiu si cu semnatura subalternului Base dar seful era vodkuta Vacaroiu;)!

    • Constantine citește daca vrei sa nu ramai prost,Flota a fost vândută de Roman,,Vacaroiu,în rest tot la ordinul ciumei roșii postezi

    • Din ce mi-amintesc, dl Petre Roman este PNL-ist… PDL -ul d-lui Basescu nu a fost absorbit de PNL?

    • Sa-ti spun eu cum a disparut Flota.Eram pe acolo.
      Flota a fost vanduta de Vacaroiu, FPS.
      Navele vechi,construite in anii ’60 au fost vandute ca fier vechi la preturi care nu acopereau nici valoarea combustibilului de la bord. Unele au disparut pur si simplu (vezi petrolierul Prahova, disparut intr-o noapte de la Sulina).
      Altele au fost date pentru exploatare unor dubiosi (milionarii de carton ai Constantei). Au garantat cu navele Statului la Bancorex,au luat milioane de dolari, dupa care au fost parasite prin porturile lumii ,arestate si vandute datorita datoriile acumulate.
      Navele noi ,construite in anii ’80, doar si-au schimbat pavilionul si stapanul, ele au existat si au mai navigat 20-25 de ani, dar in beneficiul unor apropiati PSD, Bosanceanu (petrolierele), C.Idu (containerele si Ro-Ro).
      Basescu a incercat sa salveze 14 nave mari infintand o companie romano-norvegiana. Aceste nave au mai mers 20 de ani cu echipaje romanesti. Nu cunosc performantele economice dar macar a salvat 5-600 locuri de munca.
      Asta nu ca ma dau eu in vant dupa Basescu.

  3. Ați uitat fabricile de mobilă și Institul National al Lemnului (INL) uzurpat de gruparea PNL printre care și Alina Gorghiu.

  4. Buna seara!!!!Il roade CIUDA!!!!Dacă a reusit psd ,de ce nu și pnl???Nu va este rusine???Ati venit pe un val spunând că veti fi altfel!!!Ati contribuit la desfiintarea pnt-cd pentru că era tot partid istoric ,mai bun decat pnl și….concurența adevărată!!!N-ai facut decat distrugeri în istoria voastră și trădări!!!TUPEU MAXIM să dați lecții în contextul în care ați ieșit în fața doar pe criteriul”istoric”!!!!Va vreti dinozauri ca mărime dar”guvernul meu”doar în Antipa mai are șanse!!

    • Psd tine cu dinții de pensiile speciale, au respins de vreo trei ori în Parlament inițiative de impozitare cu 90% a pensiilor speciale!

    • Mai fata tatii.
      Economia lucreaza cu cifre.
      Nu poti sa iei o masura astazi seara si de maine sa curga lapte si miere.
      Dureaza ani de zile.
      Numai ca trebuie sa intelegi si sa ai rabdare.
      Cand vom reusi sa dam drumul la programe majore ,sa creem 2 mil de locuri de munca atunci vom avea bani si pentru pensii si salarii.
      Te vad infoiata tare. da-mi exemplu de un program economic PSD,USR.
      Nimic. Vorbe goale. Publicitate electorala. Astia nici nu stiu de ce respira.
      Pana atunci pe imprumut mai putem plati pensiile pana prin martie, sau chiar in decembrie cand vom fi retrogradati si nu vom mai putea imprumuta de nicaieri

    • Constantin comparativ cu. instrsainarile facute de PSD, comentarea ta este puerila.Sa lasi tara fara industrie si tinerii sa. fie obligati sa -si caute locuri de munca printre straini? In ce priveste flota,nu esti bine incormat.

  5. cum pe nimic ?
    stim noi cine s-a imbogatit si cat ?

    numai fratii micula ne-a spoliat de un miliard de euro. jumate ei (si cine-o mai fi fost) jumate dobanzi la credit.

    • Vai ce jale cu fratii Micula.
      Ia spune bei taticule, daca Statul roman te spolia de 90 mil euro tu ce faceai?Patriot cum esti renuntai la bani cred.
      Cand 15 ani statul roman iti tine 90 mil euro ,tu esti patriot.
      Cred ca si 1000 lei daca ai de recuperat dai in judecata statul.
      Panarame fara minte.

  6. Mare mascarici :)) Citule, mascariciule, unde sunt banii mei pe concediile medicale din 2018 si 2019?! Tu zici ca i-ai platit, mitomanule, dar la mine in cont n-au ajuns nici azi!

  7. Si culmea tupeului, tot sclavetii pesedisti care voteaza infractorii PSD vin cu lozinci ca am devenit sclavii strainilor/ nu bre’ voi si sluga kgb Tradiceanu ati dat toate resursele si ati facut toate privatizarile oneroase. Trebuie sa luam exemplul Bulgarilor care au anuntat ca redeschid TOATE dosarele de privatizari !!!!!! Si confiscarea averilor ilicite !!!!!!!
    Inca traiesc semnatarii acelor crime economice si intre timp se mai maresc si puscariile…

  8. andronic ? coroiu ? gadea ? mitrea ?

  9. Asa e!
    Dar, voi, PNLeii, cat ati fost la guvernare, ce ati FACUT?!
    Ce ati lasat in urma?!
    Mai mult, ati uitat ca v-ati pupat in bot cu PSD timp de 3 ANI fix, in celebrul USL?!
    Catule, sunteti toti aceeasi mizerie, nu va iertam ca NU ai vurt sa va atingeti de bugetari in perioada pandemiei, au stat acasa majoriattea, ati trecut pe On-line, cum v-ati laudat, CUM naiba lucrati On-line dar Numarul Buegtarilor NU a scazut deloc?!
    Dimpotriva, conforma Ultimei Situatii postate pe Site-ul de la Minsietrul de Finante, pe Luna Martie 2020 NUmarul de Posturi ocupate in Institutiile publice e de 1.248.057, iar Numărul de Posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a crescut și în luna Martie, astfel că TOTALUL de la schimbarea guvernului PSD cu un executiv PNL, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, a ajuns la un PLUS de 12.268 de posturi.
    https://newsbv.ro/2020/05/12/numarul-de-bugetari-a-crescut-in-plina-pandemie/

    • Ce idioata.cred ca lucrezi pe minim pe economie si te roade de nu mai poti.spor la minim pe economie

    • Spune tu duduie daca mai stii vreo tara din Europa care a trimis bugetarii in somaj tehnic in pandemie????daca nu taci din gura si a de sarpe idiot

    • @Bybby: Nu, nu, stau acasa pe o Pensie frumoasa, am MUNCIT la viata mea, dar NU am lalait-o in sistemul bugetar pe care l-am criticat de cand ma stiu, ia uite ce spune MInsitra Muncii:
      „Violeta Alexandru, umilinţă cruntă pentru bugetari: ”Salariile la stat sunt foarte bune, doar că unii stau pe Facebook în loc să muncească”.
      11 iunie 2020.
      Violeta Alexandru a făcut nişte declaraţii neaşteptate cu privire la Salariile de la stat, cât şi la siguranţa unui job.
      Ministrul Muncii pune la îndoială, în schimb, implicarea şi devotamentul angajaţilor la locul de muncă, acuzându-i că „stau pe Facebook” în loc să muncească.
      “Prin comparaţie cu sistemul privat, în Sistemul public se câştigă bine”.
      Violeta Alexandru şi-a exprimat părerea vizavi de ritmul de muncă din sistemul public, considerând că angajaţii au fost obişnuiţi să-şi primească salariile stând degeaba. Aceasta se autointitulează un “om corect”, demn să aprecieze persoanele care îşi dau interesul la locul de muncă şi nu aşteaptă să treacă ziua de lucru pe Facebook.
      Potrivit declaraţiilor ministrului Muncii, aceasta a început să aibă simpatizanţi, după ce a dat dovadă de corectitudine şi recunoştinţă faţă de angajaţii muncitori.
      „Salariile sunt foarte bune în sistemul public. Cei care se tem de mine sunt cei care ştiu că aceste salarii sunt bune, funcţiile sunt stabile şi le cer performanţă. În momentul în care, prin comparaţie cu sistemul privat, în sistemul public se câştigă bine, orice manager cere performanţă unor oameni care sunt plătiţi din bani publici, indiferent de funcţia lor.”
      Dupa asa declaratii, sper ca JUMATATE dintre bugetari sa plece!

    • @Bybby: Mai mult, uite ce spunea Florin Catu in 21.08.2019:
      „Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.
      „Vine momentul adevărului! În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Dar comparaţia nu este corectă. Nu surprinde toate informaţiile. Bugetarii primesc tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, zile libere şi cel mai important siguranţa că indiferent de cât prost îşi fac meseria nu pot să concediaţi. Tot ce primesc în plus bugetarii este susţinut de taxe plătite de privaţi”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.
      Liberalul mai spune că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii, iar toţi românii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora lucrează pentru ca bugetarii să trăiască bine.
      „Este clar că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii. Fără niciun dubiu. Trebuie să avem curajul să recunoaştem TOŢI acest lucru. Restul românilor, din ţara şi din străinătate, muncesc pentru că bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. (Există o parte dintre bugetarii care merită fiecare leu pe care îl primesc. Ei sunt singurii care rămân în guvernarea liberală.) O DISCRIMINARE nenorocită care trebuie să dispară din societate. AJUNGE!!!”, a completat Cîţu.
      „Sunt două soluţii pentru a elimina acesta discriminare promovată şi susţinută de guvernele socialiste. Dacă bugetarii vor să-şi păstreze aceste beneficii atunci trebuie să accepte să plătească taxe mai mari pe venit decât cei din sectorul privat. Nu este o soluţie optimă. Taxele distorsionează comportamentul şi am avea alte probleme neprevăzute. Ar funcţiona doar în cazul pensiilor speciale şi al veniturilor din prezenţa în diferite consilii de administraţie- adică taxarea sinecurilor.
      Rămâne această soluţie. Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treabă. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate că un premiu. Că şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă. Este inadmisibil să dai şpagă să lucrezi în sectorul public când economia privat importă forţă de muncă din exterior! Acest sistem bolnav şi falimentar implementat de PSD+ALDE DISPARE cu venirea liberalilor la guvernarea României!”, a explicat liberalul.

      Daca cum au avut scuza cu pandemia, DUPA pandemie, DACA vor castiga alegerile, PNLeii NU vor mai avea nici o scuza, sper sa urmeze prapadul intre bugetarii care se intrec sa taie frunze la cainI!

  10. Spune tu duduie daca mai stii vreo tara din Europa care a trimis bugetarii in somaj tehnic in pandemie????daca nu taci din gura si a de sarpe idiot

    • Pai, crezi ca mai exista vreo Tara in UE unde bugetarii sa se clace in picioare, taind frunze la caini, cum ne spun Violeta Alexandru si Florin Catu?!
      Citeste mai sus ce am psotat, cu declaratiile recente ale celor 2 Oficiali, care stiu bine ce spun!
      Sper sa si FACA ce trebuie: prapad printre taietorii de frunze la caini, din Institutiile publice!!!

    • Ca habar nu ai pe ce lume traiesti, iti dau sa citesti, ca sa intelegi ce inseamna Administratie puiblica modena si EFICIENTA:
      „Cum a ajuns Estonia în topul digitalizării mondiale. INTERVIU Margus Noormaa, directorul general al Autorității estone pentru Sisteme Informatice.
      Estonia este cunoscută drept un fenomen în ceea ce privește digitalizarea. Pe website-ul Comisiei Europene se menționează că este „probabil singura țară din lume unde 99% dintre serviciile publice sunt disponibile online 24/7. servicii electronice nu sunt posibile doar pentru căsătorii, divorțuri și tranzacțiile imobiliare – pentru acestea ”trebuie să ieși din casă”.

      A fost prima țară care a introdus votul electronic, în 2005, iar la alegerile din 2014 circa 32% dintre cetățeni au votat online. În total, nivelul record de transparență și digitalizare al țării economisește în jur de 800 de ore de muncă anual.
      Cum a ajuns aici? Margus Noormaa (foto), directorul general al Autorității pentru Sisteme Informatice din Estonia a răspuns întrebărilor CursDeGuvernare.ro privind pașii pe care i-a parcurs administrația publică, metodele și procesele adoptate, reacția funcționarilor și cetățenilor, și, nu în ultimul rând, costurile digitalizării.

      CursDeGuvernare.ro: Ce s-a întâmplat cu funcționarii publici în acest proces? Au fost reticenți? Și-au pierdut locurile de muncă? Ce soluții a găsit Estonia la această problemă?
      Margus Noormaa:
      Într-adevăr, numărul funcționarilor din sectorul public a fost REDUS Dramatic în ultimii 20 de ani. Dar acesta a fost SCOPUL, de a ECONOMISI Banii din zona de Administrație publică și de a Crește bugetul public în alte zone precum Sănătate, Educație etc. Oamenii nu au fost concediați dintr-o data, a existat un proces lung, de peste 10 ani, și predictibil, de reforme, pentru modernizarea administrației publice.”
      https://cursdeguvernare.ro/cum-a-ajuns-estonia-in-topul-digitalizarii-mondiale-interviu-margus-noormaa-directorul-general-al-autoritatii-estoniene-pentru-sisteme-informatice.html

  11. Afirmatiile dlui Catu sunt f. corecte. Sunt multe detalii legate si de modul cum au fost praduite aceste obiective economice , atat la ” asa-zisa vanzare” cat si dupa preluarea acestora de catre smecherii si banditii momentului. In concluzie , 30 de ani de hotie din partea tuturor celor care s-au perindat pe la putere .Justitia ineficienta , sau mai curand inexistenta.

  12. Voi cei de la putere, aveti sansa sa recuperati, daca vreti si sunteti de buna- credinta. Raspunderea penala, ca si executarea pedepsei, este prescriptibila. Dar confiscarea speciala, care nu este pedeapsa penala, ci o masura de siguranta, este imprescriptibila. Asa scrie in Codul penal. Astfel, drogurile, armele, bunurile si banii provenit din infractiuni se pot confisca oricand. Trebuie sa adaugati in Codul de procedura penala un articol, ca sa se constate infractiunea, chiar daca s-a prescris raspunderea penala. Astfel pentru respectivul corupt, chiar daca nu va mai fi pedepsit, sa fie aplicata confiscarea speciala. Simplu.

  13. Dacă vă mai amintiți în anul 1996 românii au votat pentru schimbare , schimbare care nu a fost să fie. Știm cu toții ce sa întâmplat și se vede că nimeni nu mai pomenește de aceea perioada.

  14. Solventul Timisoara, vandut la rusi in 2007, cu un pret derizoriu, de vreo 10 daca nu 20 de ori mai mic decat cel real.