Unii au semnat petiții, alții s-au îndreptat spre rețelele de socializare pentru a-și striga revolta, câteva zeci au demisionat până acum. “Avem două combinezoane pentru 12 angajați”, a rezumat dr Lorena Ehim, șefa departamentului AȚI de la spitalul din Orăștie (centru) care și-a prezentat demisia luni. “Nu măști, nu mănuși, nu dezinfectant, nimic.Totul este pe […]
Preşedintele filialei USR Bacău, deputatul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, le cere medicilor să spună adevărul cu privire la situaţia dotărilor cu materiale sanitare, în caz că managerii de spitale „docili” se tem să „nu îşi supere şefii politici”. Stanciu-Viziteu, care este şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, susţine că în ultima perioadă au apărut contradicţii între raportările managerilor […]
Alți 11 medici au murit din cauza COVID 19 în Italia, țara europeană cea mai afectată de pandemia de coronavirus și cu un sistem sanitar copleșit de numărul mare de cazuri. Numărul total al medicilor decedați în urma infecției cu coronavirus crește la 61, transmite Ilsole24ore. Între timp, mai multe țări își manifestă solidaritatea cu […]
O parte dintre medicii de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești se pregătesc să intre în grevă, nemulțumiți de lipsa echipamentului care să-I protejeze în fața unui pacient bolnav de COVID-19. Este doar una dintre neajunsurile cu care se confruntă în aceste zile medicii din Ploiești, transmite ziarulincomod.ro Medicul Dan Oprea, chirurg la SJU Ploiești, […]
Trei medici specialiști din Belgia, în vârstă de 40 de ani, au fost infectați cu coronavirus și sunt într-o situație gravă. Aceștia lucrau într-un spital din Bruxelles, a scris duminică publicația Le Spécialiste, citată de La Libre Belgique. Potrivit publicației, relatarea din le Specialiste se bazează pe mesajul medicului Nicolas Cuylits, chirurg plastician, care susține […]