Premierul Ludovic Orban afirmă că „dovada cea mai mare de respect” faţă de eroii neamului este atragerea tinerilor spre cunoaşterea istoriei şi aprecierea exemplului de dăruire şi curaj al celor care s-au jertfit pentru idealurile românilor, transmite Agerpres. „Astăzi, o zi atât de importantă din calendarul creştin-ortodox, în care sărbătorim praznicul Înălţării Domnului, o dedicăm […]
După ce, vineri, au apărut informații în media că premierul Ludovic Orban se pregătește să demită trei miniștri, printre care s-ar afla și ministrul Educației, Monica Anisie, câteva asociații ale elevilor au transmis un comunicat comun prin care salută inițiativa. „Susținem și salutăm demiterea Monicăi Anisie, pentru modul în care a gestionat criza cauzată de […]
Liderii PNL s-au reunit, marți seara, în ședință de partid, una dintre temele discutate fiind alegerile locale și parlamentare. Conform relatării Digi24, premierul Ludovic Orban și-a manifestat dorința ca alegerile locale să se desfășoare în intervalul sfârșit de septembrie – început de octombrie, iar alagerile parlamentare în 6 decembrie. „Sigur, mențiunea a fost că va […]
Au fost două luni care ne-au schimbat modul de viață, comportamentul și starea de spirit. G4Media.ro a realizat inventarul complet al principalelor măsuri adoptate de România din momentul în care virusul a fost semnalat pe teritoriul României până la momentul ieșirii din starea de urgență. Toate acestea constituie o bază de date utilă pentru toți […]
Liderul USR, Dan Barna, a sugerat în mai multe rânduri că liberalii păstrează practica PSD – prin Programul Național de Dezvoltare Locală, care constituia o resursă de la bugetul de stat pentru așa zișii baroni locali. Premierul Ludovic Orban a răspuns, luni seara, într-o intervenție la B1Tv, că dintotdeauna au existat programe pentru sprijinirea investițiilor […]
Două angajate ale fabricii de frigidere din Găești au fost depistate cu Covid-19, fiind internate de câteva zile. Alți 100 de salariaţi au fost testați, reieșind că 32 sunt, de asemenea, infectați, fără a prezenta simptomatologie specifică COVID-19. Alți șapte muncitori de la o fabrică de confecţii din Focşani (provin din Sri Lanka) au fost […]