Peste 100 de orașe din Franța nu mai au apă potabilă și trebuie să primească livrări cu camioane, a declarat ministrul francez al tranziției ecologice, aflat în vizită în regiunea de sud-est a țării, relatează Euronews. „Există deja peste o sută de comune din Franța care astăzi nu mai au apă potabilă și pentru care […]
Grecia a extrădat în Statele Unite un expert rus în informatică şi criptomonede condamnat pentru spălare de bani în Franţa, la câteva ore după eliberarea sa din închisoare, a anunţat vineri avocata sa, notează AFP, citată de Agerpres. Alexander Vinnik „a fost urcat la bordul unui avion privat cu destinaţia Statele Unite” fără a avea […]
Elisabeth Borne, prim-ministrul Franţei, a activat o celulă de criză interministerială şi a declarat vineri că ţara ei se confruntă cu cea mai gravă secetă înregistrată vreodată (de la începutul măsurătorilor meteorologice moderne – n.r.), informează DPA. „Actuala secetă excepţională privează multe comunităţi de cantităţile necesare de apă şi reprezintă o tragedie pentru fermierii noştri, […]
Parlamentul francez a ratificat marţi protocoalele de aderare ale Suediei şi Finlandei la NATO printr-un vot al Adunării Naţionale, după decizia istorică a acestor două ţări de a renunţa la neutralitate ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, transmite AFP, citată de Agerpres. Deputaţii francezi au adoptat textul cu 209 voturi pentru şi 46 […]
Rezervele strategice de gaz ale Franței vor fi umplute în totalitate înainte de 1 noiembrie, a declarat miercuri ministrul Tranziției energetice, Agnès Pannier-Runacher, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com. „Suntem acum la 80% din umplerea stocurilor strategice de gaze, suntem înaintea obiectivului nostru și asta înseamnă că vom umple depozitele noastre de stocare până la […]
Senatul francez a votat vineri seara în primă lectură proiectul de lege „de urgenţă” în sprijinul puterii de cumpărare, prima parte a unui pachet de măsuri destinate să facă faţă inflaţiei care a depăşit 6%, relatează AFP. Textul a fost adoptat cu mâna ridicată după două zile de dezbateri în general fără probleme, în contrast […]
Președintele francez Emmanuel Macron a subliniat importanța de a avea o sursă diversificată de aprovizionare cu energie în timpul discuțiilor sale din această săptămână cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, se arată într-un comunicat emis vineri de biroul lui Macron de la Elysee, relatează Reuters. Macron l-a primit joi pe prințul moștenitor saudit Mohammed […]
Catedrala Notre-Dame din Paris este pe cale să se redeschidă pentru credincioși și pentru public în 2024, a declarat joi ministrul Culturii, Rima Abdul Malak, la mai bine de trei ani după ce acoperișul său a fost distrus într-un incendiu puternic, relatează Reuters. Ea a declarat că faza de curățare a proiectului de restaurare s-a […]
Economia franceză a revenit la creștere în al doilea trimestru al acestui an, cu 0,5%, datorită creșterii exporturilor și a investițiilor, depășind așteptările analiștilor. Economiștii chestionați de Reuters s-au așteptat, în medie, ca creșterea trimestrială a PIB-ului Franței să fie de 0,2% în al doilea trimestru, după ce s-a contractat cu o cifră similară în […]
Justiţia europeană a respins miercuri cererea canalului de ştiri RT France (ex-Russia Today) de a anula suspendarea difuzării decise în cadrul sancţiunilor UE contra Moscovei, potrivit unei hotărâri consultate de AFP. În decizia sa, tribunalul UE argumentează că această „interdicţie temporară” nu repune „în discuţie” libertatea de exprimare ca atare”, spre deosebire de ce afirmă […]