elevi

Reprezentant al Asociaţiei Elevilor: Susţinem în mod necondiţionat profesorii şi considerăm că greva lor este una legitimă / Dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul meu de vedere

29 mai 3
Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, a declarat luni că elevii susţin în mod necondiţionat profesorii şi consideră că greva lor este una legitimă, iar dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul ei de vedere, pentru o săptămână, două. Ea a precizat că nu sindicaliştii, nu profesorii, […]
Reprezentant al Asociaţiei Elevilor: Susţinem în mod necondiţionat profesorii şi considerăm că greva lor este una legitimă / Dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul meu de vedere

Profesorii nu vor încheia mediile elevilor, anunță Simion Hăncescu (FSLI), în contextul în care premierul Ciucă nu a invitat sindicatele la discuții

23 mai 1
„Nu avem niciun element care să ne determine să credem că greva poate fi oprită”, a declarat pentru Edupdu.ro Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). În acest context, profesorii nu vor încheia mediile elevilor, în anul școlar 2022-2023, după cum a spus liderul sindical: „Probabil le va încheia altcineva, nu știu.” Până […]
Profesorii nu vor încheia mediile elevilor, anunță Simion Hăncescu (FSLI), în contextul în care premierul Ciucă nu a invitat sindicatele la discuții

VIDEO O echipă de elevi din Galați a câștigat un premiu internațional pentru modernizarea „verde” a Falezei/ Ideile premiate: un robot care să cureţe selectiv Faleza, dale care generează electricitate, bărci cu hidrogeneratoare

21 mai 2
Patru elevi de la Colegiul Naţional „Costache Negri”, coordonaţi de profesorul de fizică Dan Voiculescu, care au câştigat faza naţională a Concursului şcolar „EU – CONEXUS. Think Smart, Create Green” 2023, la categoria de vârstă 14-16 ani, au fost răsplătiţi cu Premiul al III-lea la etapa internaţională, care s-a desfăşurat online. La nivel naţional, concursul […]
VIDEO O echipă de elevi din Galați a câștigat un premiu internațional pentru modernizarea „verde” a Falezei/ Ideile premiate: un robot care să cureţe selectiv Faleza, dale care generează electricitate, bărci cu hidrogeneratoare

Consiliul Național al Elevilor despre greva generală a profesorilor: “Susținem protestele din educație”, dar acestea “au un impact negativ imens” asupra școlii / “Nu suntem de acord ca elevii să fie utilizați drept armă emoțională”

16 mai 1
“Susținem protestele din educație, dar având în vedere că elevii au dreptul la protest doar în condițiile în care acesta nu afectează orele de curs, conform legislației în vigoare, considerăm protestele profesorilor un impact negativ imens asupra actului de predare-învățare-evaluare”, spune, într-un mesaj transmis marți presei, președintele Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru, scrie Edupedu.ro. […]
Consiliul Național al Elevilor despre greva generală a profesorilor: “Susținem protestele din educație”, dar acestea “au un impact negativ imens” asupra școlii / “Nu suntem de acord ca elevii să fie utilizați drept armă emoțională”

Elevii de clasa a IV-a susțin proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naționale

16 mai
Elevii de clasa a IV-a vor susţine, marţi, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. Miercuri va fi susţinută proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la Limba maternă. Pe 24 mai, elevii de clasa a VI-a […]
Elevii de clasa a IV-a susțin proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naționale

FOTO Tinerii vin cu idei creative pentru a promova reciclarea: haine din material reciclate, porumb în locul poliesterului, pentru izolarea casei

10 mai 3
Opt licee din București și Ilfov au participat de Ziua Europei, marți, 9 mai, la evenimentul „Hai să facem viitorul verde!” care își propune să evidențieze importanța reciclării în procesul combaterii schimbărilor climatice și a poluării atmosferice. Potrivit reprezentanților Centrul Europe Direct București, scopul evenimentul este promovarea valorilor europene, de a aduce Uniunea Europeană mai […]
FOTO Tinerii vin cu idei creative pentru a promova reciclarea: haine din material reciclate, porumb în locul poliesterului, pentru izolarea casei

Școala ciuruită de zile libere, punți, săptămâni altfel și verzi, module cu multe vacanțe sau o oportunitate pentru ca elevii să aibă parte de o altfel de învățare? Analiză cu experți, părinți, profesori și elevi

08 mai 5
Vacanțe mai dese cumulate cu zilele libere legale, cu punțile care leagă aceste libere, plus zilele în care se organizează simulările pentru examenele naționale, evaluările decise de inspectorate la nivel județean, săptămânile „Școala altfel” și „Verde”, într-o țară care se află în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală din Europa – toate […]
Școala ciuruită de zile libere, punți, săptămâni altfel și verzi, module cu multe vacanțe sau o oportunitate pentru ca elevii să aibă parte de o altfel de învățare? Analiză cu experți, părinți, profesori și elevi

Asociațiile de elevi, adăugate pentru prima dată în proiectul legii învățământului drept colaboratori ai Ministerului Educației – amendament votat de Comisia de învățământ

25 apr.
Printr-o modificare a articolului 131 din proiectul legii învățământului preuniversitar, Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a votat prezența și a altor structuri asociative ale elevilor, în afară de Consiliul Național al Elevilor, printre colaboratorii Ministerului Educației. Este o premieră pentru proiectul respectiv, asociațiile de elevi fiind până acum în afara acestor consultări formale, deși […]
Asociațiile de elevi, adăugate pentru prima dată în proiectul legii învățământului drept colaboratori ai Ministerului Educației – amendament votat de Comisia de învățământ

Frica noastră este că elevii nu vor mai avea gratuitate la transport, spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, după ce deputații au votat mai multe amendamente care pot duce la un blocaj în asigurarea navetei

24 apr. 2
Amendamentele pentru gratuitatea elevilor la transport au fost votate în cadrul ședinței Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Propunerea de a înlocui decontul cu gratuitatea a venit din partea lui Szabó Ödön (UDMR), vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, fiind aprobată de celelalte partide, cu excepția USR. Acest lucru înseamnă că nu o să […]
Frica noastră este că elevii nu vor mai avea gratuitate la transport, spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, după ce deputații au votat mai multe amendamente care pot duce la un blocaj în asigurarea navetei

Elevii unei școli din Focșani au donat spitalului televizoare, frigidere, lenjerii și cărți / Banii au fost strânși vânzând la Târgul de Paște produse realizate de ei / ”Dragi copii, sunteți un exemplu de bunătate, muncă, perseverență și putere”

14 apr.
Elevii Școlii Gimnaziale Adrian Păunescu din Focșani au vândut în urma unei acțiuni caritabile mai multe produse electronice, lenjerii de pat și cărți spitalului din localitate, anunță Monitorul de Vrancea. ”Mulțumim colectivului Școlii Gimnaziale Adrian Păunescu, care astăzi a donat Secției Chirurgie și Ortopedie Pediatrică: 2 televizoare cu suport, 2 frigidere, 16 lenjerii, cărți, fișe […]
Elevii unei școli din Focșani au donat spitalului televizoare, frigidere, lenjerii și cărți / Banii au fost strânși vânzând la Târgul de Paște produse realizate de ei / ”Dragi copii, sunteți un exemplu de bunătate, muncă, perseverență și putere”

Fenomenul drogurilor în școli. Creșterea alarmantă a cazurilor în care elevii au fost implicați în consumul și traficul de droguri / Cele mai mediatizate cazuri: Operațiunea „Laleaua” și dosarul „Droguri în licee”

09 apr. 3
Fenomenul drogurilor în școli a luat o amploare fără precedent, în ultima lună în spațiul mediatic românesc. Tot mai multe mai cazuri de rețele de trafic de droguri în școli și licee au fost descoperite, în special în Capitală. Printre cele mai mediatizate cazuri se numără Operațiunea „Laleaua”, în care unul dintre cei mai importanți […]
Fenomenul drogurilor în școli. Creșterea alarmantă a cazurilor în care elevii au fost implicați în consumul și traficul de droguri / Cele mai mediatizate cazuri: Operațiunea „Laleaua” și dosarul "Droguri în licee"

Elevii de 13 ani care au hărţuit sexual o profesoară au nota scăzută la purtare și au primit mustrare scrisă / Doi elevi au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic, scena a fost filmată și postată online

07 apr. 10
Elevii de 13 ani care au hărţuit sexual o profesoară în timpul orei de curs, la şcoala gimnazială din Pietriceaua, s-au ales cu nota scăzută la purtare cu şase puncte şi au primit mustrare scrisă, informează, vineri, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), transmite Agerpres. Conform sursei citate, evenimentul a avut loc la Şcoala Gimnazială Pietriceaua, structură […]
Elevii de 13 ani care au hărţuit sexual o profesoară au nota scăzută la purtare și au primit mustrare scrisă / Doi elevi au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic, scena a fost filmată și postată online

13 suspecţi reţinuţi în Argeș pentru vânzare de droguri în apropierea unităţilor de învăţământ / Sunt acuzați că au vândut droguri inclusiv elevilor, cu sume cuprinse între 100 și 150 de lei

07 apr.
Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT au reţinut 13 persoane, într-un dosar privind vânzarea de droguri în apropierea unor unităţi de învăţământ, transmite Agerpers. Potrivit unui comunicat transmis vineri de DIICOT, reţinerile au fost dispuse în urma unor percheziţii efectuate în urmă cu o zi, împreună cu poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii […]
13 suspecţi reţinuţi în Argeș pentru vânzare de droguri în apropierea unităţilor de învăţământ / Sunt acuzați că au vândut droguri inclusiv elevilor, cu sume cuprinse între 100 și 150 de lei

Avocații mureșeni vor vorbi elevilor în școli despre pericolul drogurilor / ”Mulți dintre ei sunt implicați în cauze penale care au ca obiect exact această problemă”

07 apr.
Avocații din cadrul Baroului Mureș au luat decizia de a se implica în mai multe activități care să ducă la conștientizarea populației față de riscurile unor acțiuni ilegale, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. Prima activitate de acest tip va avea loc în 19 aprilie, de la ora 14.30, când se […]
Avocații mureșeni vor vorbi elevilor în școli despre pericolul drogurilor / ”Mulți dintre ei sunt implicați în cauze penale care au ca obiect exact această problemă”

Vacanța de Paște 2023 încheie primele 4 module de școală din acest an. Pentru modulul 5, elevii și profesorii revin la cursuri pe 19 aprilie – calendar

06 apr.
Vacanța de Paști din anul școlar 2022-2023 începe, pentru copiii de grădiniță, elevi și profesori, vineri, 7 aprilie. O parte dintre ei sărbătoresc Paștele catolic pe 9 aprilie, iar alții sărbătoresc Paștele ortodox pe data de 16. Miercuri, pe 19 aprilie, se întorc la cursuri în modulul 5, ultima perioadă de învățare din anul școlar […]
Vacanța de Paște 2023 încheie primele 4 module de școală din acest an. Pentru modulul 5, elevii și profesorii revin la cursuri pe 19 aprilie – calendar

Peste 100 de copii și adolescenți au avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani din Rodna să coboare de pe munte din cauza zăpezii abundente

06 apr.
Peste o sută de elevi de gimnaziu şi liceu din Zalău, care se aflau la Complexul Turistic Alpina Blazna, în judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost ajutaţi de jandarmii montani din Rodna să coboare de pe munte, transmite News.ro. ”Până astăzi, cei 110 elevi s-au aflat la Complexul Turistic Alpina Blazna, în cadrul Programului Şcoala Verde. Având […]
Peste 100 de copii și adolescenți au avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani din Rodna să coboare de pe munte din cauza zăpezii abundente

Elevii intră de vineri în vacanța de Paște

05 apr. 1
Elevii vor intra de vineri în vacanţă şi se vor întoarce la şcoală miercuri, 19 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. Vacanţa de vară este prevăzută de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie. În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri. […]
Elevii intră de vineri în vacanța de Paște

Rezultate simulare Evaluarea Națională 2023 în Iași: A crescut cu 15% numărul celor care iau măcar 5, față de simularea din ianuarie / Se menține decalajul la Matematică între urban și rural de 40%

03 apr.
Elevii care au promovat ambele probe la simularea examenului de Evaluare Națională din luna martie 2023 reprezintă 55.18% din totalul celor 7579 de elevi care le-au susținut, cu 15.60% peste procentajul înregistrat în luna ianuarie a acestui an, potrivit Raportului Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, privind simularea examenului de Evaluare Națională. Decalajul dintre cele două medii […]
Rezultate simulare Evaluarea Națională 2023 în Iași: A crescut cu 15% numărul celor care iau măcar 5, față de simularea din ianuarie / Se menține decalajul la Matematică între urban și rural de 40%

Instanțele din Mureș și Harghita vor avea camere speciale pentru audierea minorilor / Elevii de la o școală din Târgu Mureș au donat din jucăriile lor pentru ca minorii să treacă mai ușor peste trauma audierii

30 mart.
Curtea de Apel Târgu Mureș a devenit partener în cadrul proiectului ”Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar”, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. În cadrul acestui proiect, derulat de Consiliul Superior al Magistraturii, vor fi amenajate spații cu destinația exclusivă de audiere […]
Instanțele din Mureș și Harghita vor avea camere speciale pentru audierea minorilor / Elevii de la o școală din Târgu Mureș au donat din jucăriile lor pentru ca minorii să treacă mai ușor peste trauma audierii

Elevii de la Colegiul Pedagogic din Iași vor învăţa în viitorii trei ani în containere / 600 de elevi au fost evacuaţi din sălile lor de curs, din cauza riscului seismic de gradul unu al clădirii principale / Soluţia a fost agreată de părinți şi profesori

29 mart.
Elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi vor învăţa, potrivit autorităţilor locale, într-o construcţie modulară, în arealul unităţii de învăţământ. Această soluţie ar urma să fie aplicată din toamnă, fiind stabilită în urma unei întâlniri dintre primarul Mihai Chirica, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi reprezentanţii părinţilor şi elevilor de la Colegiu, relatează Ziarul de […]
Elevii de la Colegiul Pedagogic din Iași vor învăţa în viitorii trei ani în containere / 600 de elevi au fost evacuaţi din sălile lor de curs, din cauza riscului seismic de gradul unu al clădirii principale / Soluţia a fost agreată de părinți şi profesori

STENOGRAME din dosarul Droguri în licee: “Da cum să fumați unde-s camere de luat vederi, vere? Nu știam vere!” / “A fost filaj aseară (biip) gen” / Trafic de droguri pe trotinetă / Poliţia a avut investigatori sub acoperire

23 mart. 2
Referatul cu propuneerea de arestare preventivă în cazul suspecţilor din dosarul „Droguri pentru elevi” descrie în detaliu cum proceda reţeaua de tineri traficanţi, potrivit documentului consultat de G4media.ro. Vezi aici varianta anonimizată a referatului DIICOT. Procurorii arată că presupușii dealeri de droguri pentru elevi sunt foarte tineri, sunt născuţi aproape toţi după 2000, folosesc limbajul […]