Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vacanța de Paști din anul școlar 2022-2023 începe, pentru copiii de grădiniță, elevi și profesori, vineri, 7 aprilie. O parte dintre ei sărbătoresc Paștele catolic pe 9 aprilie, iar alții sărbătoresc Paștele ortodox pe data de 16. Miercuri, pe 19 aprilie, se întorc la cursuri în modulul 5, ultima perioadă de învățare din anul școlar curent, potrivit calendarului oficial, scrie Edupedu.ro.
Mai exact, joi, 6 aprilie, este ultima zi de cursuri din modulul 4. El a început fie pe 13 februarie (pentru elevii din Ilfov și Suceava), fie pe 20 februarie (pentru 10 județe), fie pe 27 februarie pentru școlile din București și alte 29 de județe. Astfel, modulele 3 și 4 au avut lungimi diferite, însă complementare, în funcție de cum și-a plasat fiecare județ vacanța despărțitoare.
După vacanța de Paști, care se încheie în mijlocul săptămânii, marțea, pe 18 aprilie (zi de vacanță inclusiv) începe ultimul modul, egal ca număr de zile pentru toți elevii, care durează până pe 16 iunie.
Vacanța de Paște cuprinde în acest an ambele sărbători pascale – atât cele catolice, cât și cele ortodoxe, aflate la o săptămână distanță una de alta.
Potrivit contractului colectiv de muncă publicat în Monitorul Oficial în mai 2021, sunt 4 zile libere pentru angajații din sistemul de învățământ în perioada Paștelui: Vinerea Mare, cea dinainte de Paști (7 aprilie pentru catolici, 14 aprilie pentru ortodocși), prima, a doua și a treia zi de Paști (9, 10, 11, respectiv 16, 17, 18 aprilie). Prima zi de Paști, ortodox sau catolic, pică oricum într-o zi de repaus săptămânal, duminica, prin tradiție.