Bulgaria

Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič: Vrem ca Bulgaria și România să devină membre Schengen cu drepturi depline până la sfârșitul anului

16 ian. 1
Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a anunțat un sprijin ferm pentru aderarea deplină a Bulgariei și României la spațiul Schengen până la sfârșitul anului, scrie Novinite. Luând cuvântul în fața Parlamentului European la Strasbourg, Šefčovič a subliniat eforturile în curs de desfășurare pentru consolidarea frontierelor externe și proiectele pilot cu FRONTEX. El a asigurat un […]
Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič: Vrem ca Bulgaria și România să devină membre Schengen cu drepturi depline până la sfârșitul anului

Schengen: Bulgarii înăspresc controalele la graniță, în conformitate cu angajamentele faţă de Austria / În primele şase zile ale anului s-au făcut peste 7 mii de verificări

07 ian. 2
Agenţia Vamală bulgară a înăsprit, începând cu 2024, controalele asupra tuturor mărfurilor transportate spre şi dinspre Austria, la toate vămile şi punctele de frontieră şi pe întreg teritoriul Bulgariei, informează duminică site-ul BTA, citat de Agerpres. Verificările sunt în conformitate cu angajamentul Bulgariei şi României faţă de Austria de a spori controalele la frontierele lor […]
Schengen: Bulgarii înăspresc controalele la graniță, în conformitate cu angajamentele faţă de Austria / În primele şase zile ale anului s-au făcut peste 7 mii de verificări

Bulgaria subliniază că pentru aderarea la Air Schengen a acceptat doar condiții prevăzute în Regulamentul Dublin, nimic în plus

31 dec. 5
Guvernul bulgar a precizat că, în înţelegerea cu Austria cu privire la aderarea la Air Schengen, nu a acceptat în privinţa migranţilor nicio condiţie suplimentară faţă de cele prevăzute în Regulamentul Dublin, care stabileşte că prima ţară prin care un migrant intră în UE este responsabilă cu tratarea cererii sale de azil, relatează duminică Euractiv […]
Bulgaria subliniază că pentru aderarea la Air Schengen a acceptat doar condiții prevăzute în Regulamentul Dublin, nimic în plus

SURSE Statele membre ale Uniunii Europene au acceptat acordul dintre Austria, România și Bulgaria privind Schengen Air

30 dec. 6
Statele membre ale Uniunii Europene au acceptat acordul dintre Austria, România și Bulgaria privind Schengen Air, iar decizia urmează sa fie publicată în Jurnalul Oficial al UE în această seară sau mâine, conform surselor G4Media. Austria a confirmat sâmbătă acordul cu România și Bulgaria privind „Schengen Air”, intrarea fără control la frontieră pe calea aerului, […]
SURSE Statele membre ale Uniunii Europene au acceptat acordul dintre Austria, România și Bulgaria privind Schengen Air

Ministrul de interne al Austriei: În prezent, nu există negocieri privind un „Schengen terestru” și nu există o dată limită stabilită / Presa bulgară susține că Viena s-a declarat deranjată că românii au anunțat public negocierile

29 dec. 4
Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a declarat vineri, 29 decembrie, că trebuie să existe progrese vizibile în domeniul protecției frontierelor externe ale UE pentru a ajunge la punctul în care Bulgaria și România să fie acceptate în „Schengen aerian” – includerea aeroporturilor celor două țări în sistemul Schengen, potrivit unor rapoarte ale Radioului Național […]
Ministrul de interne al Austriei: În prezent, nu există negocieri privind un "Schengen terestru" și nu există o dată limită stabilită / Presa bulgară susține că Viena s-a declarat deranjată că românii au anunțat public negocierile

Ministrul muncii din Bulgaria anunță o majorare cu 20% a salariului minim, care ajunge la aproape 480 de euro: venituri mai mari pentru peste 500.0000 de muncitori

28 dec. 1
Ministrul Muncii din Bulgaria, Ivanka Shalapatova, a declarat joi că majorarea veniturilor muncitorilor şi pensionarilor a fost abordată cu prioritate, transmite BTA. „Salariul minim lunar va creşte până la 933 de leva (aprox 478 euro), adică o majorare de aproape 20% comparativ cu nivelul actual”, a declarat Ivanka Shalapatova într-o postare video cu privire la […]
Ministrul muncii din Bulgaria anunță o majorare cu 20% a salariului minim, care ajunge la aproape 480 de euro: venituri mai mari pentru peste 500.0000 de muncitori

Ministrul austriac de interne, duș rece pentru București și Sofia: „În prezent nu există negocieri privind aderarea” deplină la spațiul Schengen / Prin urmare, „nu există o dată” pentru punerea în practică

28 dec. 19
Austria a ţinut să reamintească joi că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un calendar de implementare, transmite France Presse, citată de Agerpres. ”Schengen Air înseamnă că pasagerii care vin din România şi Bulgaria nu vor mai fi supuşi […]
Ministrul austriac de interne, duș rece pentru București și Sofia: "În prezent nu există negocieri privind aderarea” deplină la spațiul Schengen / Prin urmare, "nu există o dată" pentru punerea în practică

Peste 1300 de mașini second hand cumpărate legal, confiscate în Bulgaria în ultimii trei ani după ce au apărut ca furate în Sistemul de Informații Schengen

27 dec.
Un semnal în Sistemul de Informații Schengen (SIS). Acest lucru este suficient pentru a se crea probleme uriașe pentru proprietarul unei mașini cumpărate din străinătate. În ultimii trei ani, peste 1.300 de persoane din Bulgaria s-au despărțit temporar sau definitiv de mașinile lor, arată datele Ministerului bulgar de Interne, furnizate pentru Mediapool în conformitate cu […]
Peste 1300 de mașini second hand cumpărate legal, confiscate în Bulgaria în ultimii trei ani după ce au apărut ca furate în Sistemul de Informații Schengen

Parlamentarii olandezi dau undă verde aderării Bulgariei la Schengen. O rezoluţie care cerea intrarea doar cu graniţele aeriene a picat la vot. Surprinzător, extremiştii s-au abţinut, în timp ce deputaţii premierului Rutte au votat „pentru”

22 dec. 2
Parlamentul olandez a aprobat joi seara târziu poziţia guvernului ţării în favoarea aderării Bulgariei ca membru cu drepturi depline la spaţiul fără frontiere Schengen, a anunţat vineri ministrul bulgar de interne Kalin Stoianov, citat de agenţia BTA, transmite News.ro Potrivit lui Stoianov, poziţia Austriei este acum singurul obstacol rămas în ceea ce priveşte candidatura Sofiei […]
Parlamentarii olandezi dau undă verde aderării Bulgariei la Schengen. O rezoluţie care cerea intrarea doar cu graniţele aeriene a picat la vot. Surprinzător, extremiştii s-au abţinut, în timp ce deputaţii premierului Rutte au votat „pentru”

Premierul bulgar: Air Schengen e un „mare succes” / Fostul premier Borisov a garantat pentru sprijinul „prietenului” său Orban / O decizie privind intrarea României și Bulgariei este probabil să fie luată în ianuarie – surse

21 dec. 1
Premierul bulgar Nikolai Denkov a spus că eventuala intrare în Air Schengen este un mare succes, dar a precizat că negocierile cu Austria, Bulgaria și România pentru aderarea la zona de liberă circulație și cu granițele terestre continuă, transmite Mediapool, citată de Rador. „În primul rând, să intrăm într-un Schengen aerian și naval, acesta este […]
Premierul bulgar: Air Schengen e un „mare succes” / Fostul premier Borisov a garantat pentru sprijinul „prietenului” său Orban / O decizie privind intrarea României și Bulgariei este probabil să fie luată în ianuarie - surse

Fost premier bulgar: Bulgaria nu insistă asupra unei date, ci asupra condițiilor în care va adera pe deplin la Schengen

20 dec. 1
În negocierile cu Europa, Bulgaria nu va insista asupra unei date concrete pentru aderarea deplină la Schengen, ci asupra condițiilor care, dacă sunt îndeplinite, să ducă la o intrare automată, fără a fi nevoie de un nou vot în Consiliul European, transmite Dnevnik, citată de Rador Radio România. Acest lucru a fost anunțat în fața […]
Fost premier bulgar: Bulgaria nu insistă asupra unei date, ci asupra condițiilor în care va adera pe deplin la Schengen

Bulgaria spune că este gata să reorganizeze imediat controalele pe aeroporturi dacă va fi admisă în spațiul Schengen în ianuarie

19 dec. 1
Dacă Bulgaria este admisă în Schengen în ianuarie, ţara este gata să reorganizeze imediat controalele pe aeroporturi, a declarat marţi pentru BTA ministrul bulgar de Interne Kalin Stoianov, transmite Agerpres. El a amintit că Bulgaria a îndeplinit de mult timp toate cerinţele pentru aderarea la Schengen. „Mai mult, ţara noastră a primit un alt raport […]
Bulgaria spune că este gata să reorganizeze imediat controalele pe aeroporturi dacă va fi admisă în spațiul Schengen în ianuarie

Presa bulgărească: Visul de a conduce NATO și fostul premier bulgar i-au schimbat premierului olandez Mark Rutte decizia privind Schengen

19 dec. 4
Săptămâna aceasta, noul parlament al Olandei trebuie să ridice în sfârșit veto-ul țării asupra aderării Bulgariei la spațiul Schengen pentru călătorii fără control la frontiere. Acest lucru a devenit posibil după ce, vineri, guvernul interimar condus de Mark Rutte, surprinzător pentru mulți, a anunțat că nu mai vede probleme privind aderarea Bulgariei la Schengen. Pentru […]
Presa bulgărească: Visul de a conduce NATO și fostul premier bulgar i-au schimbat premierului olandez Mark Rutte decizia privind Schengen

Publicație de opoziție:  România este deja cu ani lumină înaintea Ungariei / Există pericolul ca anul acesta Ungaria să fie devansată chiar şi de bulgari

18 dec. 22
Anul trecut, populația ungară a cheltuit 71% din media UE pentru bunuri și servicii, adică pentru consum. Acesta este al doilea cel mai slab nivel din UE, ceea ce înseamnă că ungurii sunt pe locul doi în topul celor mai săraci cetățeni ai UE. Cel puțin conform cifrelor din 2022, acum actualizate. Anul trecut, doar […]
Publicație de opoziție:  România este deja cu ani lumină înaintea Ungariei / Există pericolul ca anul acesta Ungaria să fie devansată chiar şi de bulgari

Stațiunea Bardonecchia din Italia a depășit Bulgaria ca fiind cea mai ieftină destinație de schi din Europa. Unde se află și cum poți ajunge

17 dec.
Bulgaria și-a pierdut poziția de cea mai ieftină destinație de schi din Europa pentru turiștii britanici, potrivit unui nou raport, scrie Evening Standard.. Bardonecchia, din Italia, a depășit stațiunile bulgare Borovets și Bansko și a ajuns pe primul loc în analiza anuală a raportului calitate-preț a vacanțelor de schi realizată de Post Office Travel Money […]
Stațiunea Bardonecchia din Italia a depășit Bulgaria ca fiind cea mai ieftină destinație de schi din Europa. Unde se află și cum poți ajunge

O navă cargo bulgară este sechestrată în Marea Arabiei, anunță guvernul de la Sofia/ Rebelii houthi din Yemen au revendicat atacuri asupra altor două nave

15 dec.
O navă cargo bulgară este sechestrată de joi în Marea Arabiei, la circa 380 de mile nautice de insula yemenită Socotra, a anunţat vineri guvernul de la Sofia, în timp ce rebelii houthi din Yemen au revendicat atacuri asupra altor două nave, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Cargobotul bulgar „Ruen” are la bord 18 […]
O navă cargo bulgară este sechestrată în Marea Arabiei, anunță guvernul de la Sofia/ Rebelii houthi din Yemen au revendicat atacuri asupra altor două nave

Emerging Europe: „Schengen-ul aerian” stârnește răspunsuri foarte diferite la București și Sofia / Guvernul României pare dispus să accepte accederea parțială în Schengen, cel bulgar nu prea vrea

15 dec. 1
Vestea din 9 decembrie cum că Austria e gata să-și îndulcească poziția în privința accederii Bulgariei și România în spațiul Schengen fără frontiere al UE a stârnit răspunsuri foarte diferite în cele două capitale, relatază Emerging Europe, citată de Rador Radio România. La București guvernul a jubilat; premierul Marcel Ciolacu a salutat știrea ca pe […]
Emerging Europe: „Schengen-ul aerian” stârnește răspunsuri foarte diferite la București și Sofia / Guvernul României pare dispus să accepte accederea parțială în Schengen, cel bulgar nu prea vrea

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE pentru Bulgaria: Coduri portocaliu şi galben de ninsoare şi restricţii de circulaţie

14 dec.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, pentru zilele de 15 şi 16 decembrie 2023, au fost emise coduri de atenţionare meteorologică pentru vreme severă, transmite News.ro. Potrivit MAE, întregul […]
Atenţionare de călătorie transmisă de MAE pentru Bulgaria: Coduri portocaliu şi galben de ninsoare şi restricţii de circulaţie

Opoziţia din Bulgaria blochează tribuna parlamentului, protestând împotriva demolării unui monument ridicat în onoarea armatei sovietice / ”Este o profanare a istoriei noastre”

14 dec. 2
Partide de opoziţie bulgare au blocat joi accesul la tribuna parlamentului de la Sofia, ca protest faţă de înlăturarea şi mutarea săptămâna aceasta a unui monument ridicat în centrul oraşului în 1954 ca omagiu adus armatei sovietice, relatează Agerpres, care citează agenţia EFE. Protestul, care a împiedicat desfăşurarea şedinţei de plen, a fost organizat de […]
Opoziţia din Bulgaria blochează tribuna parlamentului, protestând împotriva demolării unui monument ridicat în onoarea armatei sovietice / ”Este o profanare a istoriei noastre”

Sezonul de schi în principalele stațiuni de iarnă din Bulgaria începe în acest weekend

14 dec.
Sezonul de schi în principalele staţiuni de iarnă din Bulgaria se va deschide la 15 şi 16 decembrie. Pamporovo şi Borovets inaugurează oficial pârtiile de schi la 15 decembrie, iar în Bansko acestea se deschid la 16 decembrie. Vitosha, situată lângă Sofia, nu a anunţat încă deschiderea oficială din acest sezon, transmite Agerpres. În Pamporovo, […]
Sezonul de schi în principalele stațiuni de iarnă din Bulgaria începe în acest weekend

De ce Air Schengen este ofensator pentru bulgari / Câți turiști merg cu mașina în Grecia comparativ cu totalul bulgarilor care zboară cu avionul

14 dec. 1
Cuvintele ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, despre deschiderea parțială a zonei Schengen fără un control al pașapoartelor pentru Bulgaria doar pe calea aerului, nu numai că nu au reușit să-i mulțumească pe bulgari, ci chiar i-a jignit puțin. Iar liderul deputaților de la Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, Delian Peevski, a spus direct că […]
De ce Air Schengen este ofensator pentru bulgari / Câți turiști merg cu mașina în Grecia comparativ cu totalul bulgarilor care zboară cu avionul