
Sute de turişti au fost evacuaţi din Marele Canion din cauza incendiilor provocate de fulgere
Mai multe sute de turişti şi localnici au fost evacuaţi dintr-o zonă a celebrului Mare Canion (Grand Canyon), în sud-vestul Statelor Unite, din cauza a două incendii, au anunţat vineri autorităţile americane, relatează AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Incendiul mai mare, declanşat miercuri seara de un fulger, a devastat peste 3.500 de hectare de vegetaţie în apropierea malului de nord (North Rim) al parcului naţional şi încă ardea scăpat de sub control vineri la prânz.
„Noaptea trecută, personalul Marelui Canion a evacuat în siguranţă aproximativ 500 de vizitatori de pe malul de nord din cauza incendiului”, a explicat parcul pe X, adăugând că „toţi vizitatorii au părăsit zona”.
Imaginile furnizate de autorităţi arată coloane mari de fum care se ridică deasupra deşertului.
Şeriful regiuni a procedat, de asemenea, la evacuări.
„Am evacuat aproximativ 40 de persoane, dar multe altele părăsiseră zona înainte de a ajunge noi”, a declarat pentru AFP Jon Paxton, un purtător de cuvânt al şerifului comitatului Coconino, precizând că „majoritatea” persoanelor evacuate „erau turişti cu rulote”.
Al doilea incendiu, provocat tot de un fulger pe 4 iulie, continuă să se extindă în zonă.
Vineri seara, propagarea sa a determinat autorităţile să emită ordine de evacuare pentru locuitorii din zonă, cărora li se ordonase anterior să rămână în case.
„Toţi locuitorii de pe malul nordic sunt acum în alertă (…) şi ar trebui să evacueze imediat malul nordic”, a anunţat Parcul Naţional Marele Canion pe X.
Malul sudic al parcului, mai populară ca destinaţie turistică, rămâne încă accesibilă.
Cu peisajele sale magnifice, Marele Canion, un defileu adânc săpat de fluviul Colorado, este una dintre cele mai populare atracţii turistice din Statele Unite, atrăgând aproape cinci milioane de vizitatori în fiecare an.
Un alt parc naţional din sud-vestul ţării, Black Canyon of the Gunnison, în Colorado, a fost complet evacuat joi din cauza unui alt incendiu.
Acest ultim incendiu, provocat de fulgere, a devastat deja peste 600 de hectare, alimentat de vânturi puternice, vegetaţie extrem de uscată şi temperaturi ridicate.
O avertizare de căldură extremă a fost emisă şi în această săptămână pentru Parcul Naţional Marele Canion, unde temperaturile ar putea depăşi 46°C la umbră în unele locuri.
Marţi, autorităţile au găsit un excursionist de 67 de ani decedat în parc. O anchetă este în desfăşurare, iar primele constatări sugerează că moartea sa ar putea fi legată de temperaturile ridicate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.