Suspendarea lui Nicuşor Dan şi reforma Justiţiei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Faptul că AUR discută în parlament o procedură de suspendare a Nicuşor Dan demonstrează că strategia de o jumătate de an a preşedintelui de a se aşeza la mijloc, echidistant, între bine şi rău, că vorba aia, toţi suntem popor şi trebuie să fim reprezentaţi, nu funcţionează. El are de fapt o istorie cu ambiguităţile astea încă de pe vremea când imagina USR ca pe un mare partid de mase non-ideologic – catch-all, cum se cheamă în ştiinţa politică – cu acelaşi succes atunci ca şi acum.

Dincolo de faptul că e falimentară moral, tactica nu face decât să încurajeze radicalismul, legitimând poziţia extremă în faţa alegătorilor, iar aceştia vor vota mereu soluţia fără mănuşi, autentică, nu copia diluată de la mijloc. De exemplu, la începutul anilor 2000 dreapta republicană franceză (UMP) a adoptat o parte din agenda și limbajul Frontului Naţional: imigraţia ca „problemă civilizaţională”; teme de securitate; retorica identitară.
Efectul structural a fost că s-au normalizat temele extremei, care au ajuns să fie retorică respectabilă, iar după ce preşedintele de atunci (Sarkozy) a părăsit scena, alegătorii au rămas lipiţi de „ordine”, „identitate” şi „fermita¬te” şi au trecut direct la Marine Le Pen, nu s-au întors la dreapta clasică. Dreapta extremă a devenit partid de masă iar republicanii au intrat într-un declin prelungit.

La fel s-a întâmplat în Germania când Creştin Democraţii au legitimat prin mimetism nou-apăruta AfD, mult mai consecventă ideologic; sau în Italia, unde guvernele centriste şi tehnocratice au tot cochetat cu radicalii până când au ajuns să fie înghiţite de valul Salvini şi Meloni. Cu alte cuvinte, dacă tot tragi de ea, fereastra de acceptabilitate se deplasează în timp către un capăt al spectrului şi e greu de sucit la loc apoi. Alegătorii pot tolera ambiguitatea o vreme, dar când miza devine identitară sau morală, preferă întotdeauna claritatea brutală în locul călduţului echidistant.

Planul de a cocheta când cu unii, când cu alţii, “pentru a închide clivajele din comunităţi” ajunge să producă pe termen lung mai mare dezbinare, dar de data asta înrădăcinată structural în politică şi societate. În plus, activiştii de tip AUR sunt pragmatici şi ingraţi: nu te vor menaja când vor simţi mirosul puterii doar pentru că ai zis în trecut nişte chestii despre familia tradiţională, te-ai dus în pelerinaj la mânăstirile care le plac lor, ori v-aţi întâlnit în demonstraţiile anti-gaz de şist (pentru unii) şi anti-occidentale (pentru ceilalţi) de la Pungeşti.

Nu mi-e clar deloc cu cine se consultă preşedintele Nicuşor Dan când ia deciziile pe care le ia, însă cel puţin din ce vedem pe teme de stat de drept şi justiţie, nu-i a bună. Încăpăţânarea de a da cu capul în zid în privinţa legii de combatere a fascismului şi antisemitismului, pe care a contestat-o de la bun început mult mai consecvent decât s-a ocupat de numirile suspecte din justiţie, poate fi a lui 100%.

Dar la fel poate fi şi un semn al apropierii sale de o casă de avocatură căreia voia să-i dea pe mână şefia SRI şi care ţine un blog tradiţional-conservator în spirit interbelic. E greu să-ţi imaginezi că nu ia şi din direcţia aia un sfat-două, inclusiv pe subiectul spinos al justiţiei, care ne frământă zilele astea. Cu personaje pro-Kremlin în anturaj pe vremuri, şi cu altele pro-suveranişti acum, de ce ne mai mirăm ce iese? De exemplu pe reforma justiţiei, unde ăştia cu o mână te ajută pe tine iar cu ailaltă ridică mingi taberei Savonea.

Probabil că demersul AUR de suspendare a preşedintelui nu se va concretiza acum, deoarece nu au voturile în parlament. Dar ei au pornit tărăboiul ăsta cu alt scop: să scuture bine coaliţia de guvernare, să frăgezească poziţia preşedintelui şi să dea aparatului corupt al statului profund – bazat pe caracatiţa din justiţie – un semn de solidaritate şi încredere. Cum ar veni, dragi magistraţi şi generali din servicii, nu mai fiţi aşa îngrijoraţi, vă puteţi baza pe noi pentru continuitate. Iar data viitoare să nu mai faceţi cum aţi făcut cu Georgescu, că n-are rost, suntem de-ai voştri.