G4Media.ro

SURSE Un bărbat și două femei, suspecți în cazul femeii incendiate de…

Sursa foto: Facebook Poliția Română

SURSE Un bărbat și două femei, suspecți în cazul femeii incendiate de la Giurgiu / Cei trei sunt audiați la Parchet

Un bărbat și două femei sunt principalii suspecți în cazul femeii incendiate în județul Giurgiu, au precizat surse apropiate anchetei pentru G4Media.ro. Cei trei sunt duși la sediul Parchetului din Giurgiu, iar oamenii legii urmează să ia măsuri în cazul acestora, potrivit surselor citate.

Victima este o tânără de 32 de ani din orașul Buftea, județul Ilfov, al cărei cadavru a fost găsit incendiat pe marginea drumului. Femeia era mama unui copil. Polițiștii au identificat-o după ce a fost obținută o amprentă. Ea figura în baza de date a autorităților după ce a avut probleme cu poliția în străinătate. Mai exact, a fost condamnată în Spania la amendă pentru furt.

„O contribuție esențială în identificarea cadavrului cu identitate necunoscută au avut-o polițiștii criminaliști și medicul legist responsabil de caz, prin probele papilare recoltate cu ocazia necropsiei care au condus la identificarea victimei prin examinarea în baza de date AFIS a Institutului Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, au informat polițiștii.

Cadavrul femeii a fost găsit vineri, 30 octombrie, de un şofer de camion care a observat un incendiu, pe marginea DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor. Când a vrut să-l stingă, a observat că este vorba de fapt de un cadavru. Polițiștii au anunțat apoi că este vorba despre un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90%.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...