Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Firma austriacă despre care DNA susține că l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu 800.000 de dolari ar fi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, potrivit unor surse judiciare. DNA arată într-un comunicat că Tăriceanu ar fi primit mită pentru încheierea unor contracte cu o firmă austriacă, fără a-i da însă numele. Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria este firma care a distribuit licențele Microsoft în România.
Fujitsu Siemens GmbH Austria a mai fost în centrul unui scandal de corupție în România în 2014, când chiar conducerea companiei a făcut un denunț cu privire la fapte de corupție săvârșite de angajații din România în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențele Microsoft din 2004 cu guvernul României. Informația a apărut în ordonanța DNA de începere a urmăririi penale într-un dosar de la acel moment și a fost citată de Agerpres.
Dosarul îl privea pe fostul ministru al Telecomunicațiilor în guvernul Emil Boc, Gabriel Sandu. Printre denunțătorii lui s-au numărat fostul șef al Fujitsu Siemens în România – Claudiu Florică – și avocatul Doru Boștină.
Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani de închisoare, fiind acuzat de DNA că ar fi cerut 1,8 milioane de euro mită de la avocatul Doru Boștină pentru a asigura derularea contractului de licențiere Microsoft. Procurorii DNA l-au mai acuzat pe Gabriel Sandu că a cerut și primit 3 milioane de euro de la Claudiu Florică, prin intermediul lui Dinu Pescariu, bani ce i-au fost virați într-o societate de tip off-shore, pentru a înlesni Asocierii D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL încheierea acordului-cadru pentru 2009-2012, în vederea achiziției dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare.
Foto: Claudiu Florică, fostul șef al filialei din România al firmei austriece Fujutsu Siemens (InquamPhotos / Octav Ganea)
Nu este adevarat; fmmtariceanu este un om cinstit care si-a construit palatul pe lac si a strans averea facuta din salariu si in timpul liber lucra in 3 schimburi la apaca sa isi rotunjeasca veniturile. Toata viata a fost interesat decat de propasirea neamului. Dujmanii are pica pe el.
Adevarat!
Mai adaugati ca la vremea respectiva tocmai cunoscuse femeia ce va deveni a 4-a nevasta si era foarte ocupat sa scape de a 3-a, nu avea el timp de astfel de matrapazlicuri ieftine!
La multi ani, Elena Gabriela Udrea!
Dezvolta sau iei premiul „Red Herring”
(https://en.m.wikipedia.org/wiki/Red_herring )
PRESCRIERE, COMPLETUL DE 5, COMPLETEUL DE 4.5, UNUL DIN COMPLET N-AVEA BASCA.
ARE SINISTRUL JUSTITIEI JOBENUL PLIN…
LA LANSARE E VASILICA, LA PRIMIRE CCR.
LA PALAT VARANSCHI RANJESTE SATISFACUT.
Romania este o tara bogata daca a fost jefuita de Fujitsu Siemens.
Corectie. Romania a fost jefuita de tagma politicienilor bastinosi de toate culorile. Ceilalti au fost vehicule.