G4Media.ro

SURSE Reuters: Cofondatorul mișcării talibanilor, Mullahul Abdul Ghani Baradar, va conduce noul…

sursa foto: Captură video

SURSE Reuters: Cofondatorul mișcării talibanilor, Mullahul Abdul Ghani Baradar, va conduce noul guvern din Afganistan / Cine este el și cine va mai face parte din cabinetul său

Cofondatorul grupării talibanilor, Mullahul Abdul Ghani Baradar, va conduce un nou guvern din Afganistan, care urmează să fie anunțat în curând, în timp ce luptătorii talibani luptă cu forțele de rezistență anti-talibane din Valea Panjshir, la nord de Kabul, au declarat vineri surse din grupul islamist, citate de Reuters.

Cu toate acestea, cea mai imediată prioritate a noului guvern ar trebui să fie evitarea prăbușirii unei economii care se confruntă cu seceta și ravagiile unui conflict care a ucis aproximativ 240.000 de afgani.

Baradar, care conduce biroul politic al talibanilor, alături de Mullah Mohammad Yaqoob, fiul regretatului cofondator taliban Mullah Omar, și de Sher Mohammad Abbas Stanekzai, vor ocupa funcții de conducere în guvern, au spus trei surse pentru Reuters.

„Toți liderii de vârf au ajuns la Kabul, unde pregătirile sunt în faza finală pentru a anunța noul guvern”, a declarat un oficial taliban, sub condiția anonimatului.

Haibatullah Akhunzada, liderul religios suprem al talibanilor, se va concentra pe probleme religioase și guvernare în cadrul islamului, a spus o altă sursă talibană.

Talibanii, care au preluat controlul asupra capitalei afgane Kabul pe 15 august, după ce au ocupat cea mai mare parte a țării, s-au confruntat cu rezistență în Valea Panjshir, unde au fost raportate lupte grele și victime.

Câteva mii de luptători ai milițiilor regionale și rămășițe ale forțelor armate ale guvernului s-au adunat în valea Panjshir sub conducerea lui Ahmad Massoud, fiul fostului comandant al mujahidinilor Ahmad Shah Massoud.

Eforturile de negociere a unei soluții agreate comun ar fi eșuat momentan, fiecare parte învinuind-o pe cealaltă pentru eșec.

În timp ce talibanii au vorbit despre dorința lor de a forma un guvern de consens, o sursă apropiată mișcării militante a spus că guvernul interimar care se formează acum va fi format exclusiv din membri talibani.

Executivul ar cuprinde 25 de ministere, cu un consiliu consultativ, sau shura, format din 12 cărturari musulmani, a adăugat sursa citată de Reuters.

De asemenea, în termen de șase până la opt luni este planificată o loya jirga, o mare adunare care reunește bătrâni și reprezentanți din societatea afgană pentru a discuta despre o constituție și structura viitorului guvern, a mai precizat sursa.

Legitimitatea guvernului în ochii donatorilor și investitorilor internaționali va fi crucială. Grupurile umanitare au avertizat asupra unei catastrofe iminente, iar economia, bazată ani de zile pe milioane de dolari de ajutor extern, este aproape de prăbușire.

Cu mult înainte ca talibanii să preia puterea, mulți afgani se luptau să-și hrănească familiile pe fondul unei secete severe și milioane ar putea acum să se confrunte cu foametea, spun agențiile internaționale umanitare.

„Începând cu 15 august, am văzut criza accelerându-se și mărindu-se, odată cu prăbușirea economică iminentă care vine în această țară”, a declarat directorul Programului Alimentar Mondial, Mary-Ellen McGroarty.

Administrația președintelui SUA, Joe Biden, nu intenționează să elibereze miliarde dolari din aurul afgan, investiții și rezerve valutare stocate în Statele Unite, fonduri pe care SUA le-a înghețat după preluarea puterii de către talibani.

Într-o evoluție pozitivă, un senior executiv al Western Union Co (WU.N) a declarat că firma de remitențe reia serviciile de transfer de bani în Afganistan, în urma presiunilor SUA de a menține activitatea umanitară.

Talibanii au aplicat o formă radicală a șariei (legea islamică), când a guvernat Afganistanul din 1996 până în 2001.

Totuși, de această dată, gruparea a încercat să prezinte lumii o față mai moderată, promițând că va proteja drepturile omului și se va abține de la represalii împotriva dușmanilor vechi.

Statele Unite, Uniunea Europeană și altele au pus la îndoială astfel de asigurări, spunând că recunoașterea formală a noului guvern și rezultatul fluxului de ajutor economic depind de acțiunile talbianilor.

Reprezentanții mișcării islamiste au promis trecerea în siguranță a oricăror străini sau afgani lăsați în urma transportului aerian care s-a încheiat când trupele americane s-au retras înainte de termenul limită din 31 august.

Cine este mullahul Baradar, liderul taliban eliberat la presiunea americanilor

Mullahul Baradar s-a întors în țară,la două zile după revenirea talibanilor la putere în Afganistan. El a venit din Qatar, de unde conducea biroul politic al mişcării, și a aterizat la Kandahar, în sudul Afganistanul, acolo unde între 1996 și 2001 a fost centrul puterii talibanilor.

Abdul Ghani Baradar, născut în provincia Uruzgan (sud), a crescut la Kandahar și este cofondator al mișcării talibanilor împreună cu mullahul Omar, decedat în 2013, dar a cărui moarte a fost ascunsă timp de doi ani. Ca şi în cazul multor afgani, viaţa sa a fost marcată de invazia sovietică din 1979, când a devenit mujahedin, şi se crede că a luptat alături de mullahul Omar.

În 2001, după intervenţia americană şi căderea regimului taliban, el ar fi făcut parte dintr-un mic grup de insurgenţi pregătiţi pentru un acord în care recunoşteau administraţia de la Kabul. Dar această iniţiativă s-a dovedit un eșec.

Era şeful militar al talibanilor atunci când a fost arestat, în 2010, la Karachi, în Pakistan. A fost eliberat în 2018, în special sub presiunea Washingtonului, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Ascultat şi respectat de diferite facţiuni talibane, el a fost numit apoi şef al biroului lor politic, situat în Qatar.

De aici, el a condus negocierile cu americanii care au dus la retragerea forţelor străine din Afganistan, apoi negocierile de pace cu guvernul afgan, care s-au soldat fără rezultate.

Sursa foto: Twitter/ @Modahir

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...