Home » Articole » SURSE Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au întâlnit vineri la Cotroceni / Președintele l-ar putea nominaliza candidat la funcția de premier

SURSE Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au întâlnit vineri la Cotroceni / Președintele l-ar putea nominaliza candidat la funcția de premier

SURSE Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au întâlnit vineri la Cotroceni / Președintele l-ar putea nominaliza candidat la funcția de premier
Foto: Inquam Photos / George Călin
Ascultă articolul

Președintele Nicușor Dan și președintele PNL, Ilie Bolojan, s-au întâlnit vineri la Cotroceni pentru o nouă discuție, după blocajul pe tema creșterii TVA, au declarat surse politice pentru G4Media. Nicușor Dan a renunțat la planul inițial de a-l desemna joi pe Bolojan drept candidat la funcția de premier pentru că nu a fost de acord cu creșterea TVA, soluția propusă de acesta pentru diminuarea deficitului bugetar-record produs de guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu.

- articolul continuă mai jos -

Cei doi au discutat și joi la Cotroceni, după ce Nicușor Dan îi primise pe reprezentanții partidelor parlamentare. Bolojan i-a explicat președintelui că România riscă o criză de finanțare dacă nu crește rapid veniturile bugetare, dar Nicușor Dan a cerut alte soluții, dat fiind că el a promis în campania electorală că nu va crește TVA.

Bolojan a transmis că dacă președintele nu are încrede în viziunea lui, atunci PNL este de acord să sprijine un alt premier care are susținerea președintelui Nicușor Dan, potrivit surselor citate.

Ilie Bolojan i-a arătat lui Nicușor Dan calcule potrivit cărora e nevoie de creșterea TVA pentru a acoperi o parte din deficitul bugetar produs de guvernul Ciolacu. Nicușor Dan a spus că nu vrea creșterea TVA pentru că a promis în campanie, dar nu le-a prezentat liderilor politici o alternativă pentru aducerea de venituri suplimentare la buget, potrivit informațiilor G4Media.

Liderii celor patru partide au discutat miercuri ultimele detalii despre planul complex de măsuri dure prin care va încerca să scadă deficitul bugetar uriaș lăsat de guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Pachetul de măsuri, care va fi cel mai probabil adoptat prin asumarea răspunderii guvernului în Parlament, cuprinde trei direcții mari, potrivit informațiilor G4Media.

  • reducerea cheltuielilor bugetare
  • stoparea sau amânarea unor investiții făcute cu fonduri din bugetatul național
  • creșteri de taxe

Pe de altă parte, Nicușor Dan vrea să evite creșterea TVA, pentru că a promis în repetate rânduri în campania electorală că se opune acestei majorări.

Citește și:

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole