G4Media.ro

SURSE Dosar clasat în ancheta privind dispariția tezei de doctorat a generalului…

SURSE Dosar clasat în ancheta privind dispariția tezei de doctorat a generalului Florian Coldea. Teza ar fi fost împrumutată la cererea Bibliotecii Universității Politehnica

Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 3 București a clasat dosarul privind dispariția tezei de doctorat a generalului Florian Coldea din Biblioteca Națională, dar nu este clar dacă această teză a revenit la Bibliotecă și poate fi consultată de public. Potrivit ordonanței de clasare obținute de G4Media.ro, la data de 28 septembrie 2016, managerul Bibliotecii de la acea dată, Octavian Gordon, a sesizat parchetul ca urmare a unei solicitări din partea unui utilizator pentru consultarea tezei de doctorat ”Managementul schimbării în serviciile de informații”, scrisă de Florin Coldea.

Șeful Serviciului Depozit Legal al Bibliotecii a constatat lipsa din gestiune a tezei.

Procurorul Cristina Grosaru susține că a fost demarată o cercetare prin care s-a constatat faptul că în data de 29 iulie 2015, Biblioteca Universității Politehnica din București, prin director Biblioteca Centrală Albu Cristina, a solicitat aprobarea unui împrumut interbibliotecar pentru o perioada de 30 de zile, având ca obiect trei publicații existente în fondul Bibliotecii Naționale a României.

Potrivit procurorului, Albu a afirmat că lucrarea lui Coldea Florian nu a fost returnată pentru că, împreună cu alte lucrări, a rămas în zona de interes documentar, însă nu-și aduce aminte dacă a solicitat prelungirea termenului de restituire.

În ceea ce privește refuzul de primire a tezei de doctorat pe care Albu Cristina a dorit să o restituie în luna noiembrie a anului 2017, a fost audiată numita Răducu Maria, actualul manager al Bibliotecii Naționale. ”Aceasta a declarat faptul că a dispus ca teza să fie primită ulterior în cadrul unei comisii de recepție. De asemenea, aceasta declară că va supune această situație în cadrul Consiliului Științific al Consiliului de Administrație al BnaR și va decide în consecință”, se arată în ordonanța de clasare.

”Cu privire la aspectele menționate în plângere și anume faptul că tezele de doctorat fac parte din Fondul Intangibil și nu pot face obiectul unui împrumut interbibliotecar s-a procedat la studierea legislației (…) astfel, tezele de doctorat și rezumatele acestora, precum și cursurile universitare sunt categorii de documente care fac parte din Depozituil legal”, mai notează procurorul.

”În ceea ce privește împrumutul intrabibliotecar, acesta este reglementat de Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2338 din 26.07.2004. Conform art. 8 din ordin, împrumutul interbibliotecar cuprinde toate tipurile de documente cu excepția celor prevăzute de art.3 dinn Legea 182/ 2000 privind bunurile ce alcătuiesc patrimoniul cultural național mobil, articol ce nu include tezele de doctorat. Astfel, tezele de doctorat pot face obiectul unui împrumut interbibliotecar”, mai arată procurorul în ordonanța de clasare a cauzei având ca obiect infracțiunea de neglijență în serviciu.

Jurnalista care a investigat cariera academică a generalului Coldea, Emilia Șercan, a scris la data de 29 noiembrie 2016, pe Facebook, că Biblioteca Naţionala a României a interzis accesul publicului la consultarea tezelor de doctorat care fac parte din Depozitul Legal al instituţiei. Emilia Şercan arată că analiza doctoratelor poate fi continuată.

„Ăia de s-au gândit să redescopere şi să facă uz de o lege din anii ’90 care zice că tezele de doctorat intră în fondul intangibil al Bibliotecii Naţionale şi-au făcut nişte calcule greşite. Foarte greşite. Tezele de doctorat se află şi la bibliotecile facultăţilor unde au fost susţinute, iar acolo pot fi consultate fără restricţii”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.

Despre teza de doctorat a lui Florian Coldea, Emilia Șercan scrie în cartea ei ”Fabrica de doctorate” că nu e plagiată. La lansarea cărții, anul trecut, Șercan a vorbit ”despre încercările de a mi se închide gura, sau de a mi se explica cu frumosul că este bine să susţinem o anumită parte a statului, cum ar fi bine să nu scriu despre Gabriel Oprea sau despre generalul Florian Coldea”.

Ileana Şerbănescu, responsabilă a Depozitului Legal al Bibliotecii Naţionale, a interzis în urmă cu doi ani accesul public la tezele de doctorat din propria instituţie. Motivul fiind că Legea Depozitului Legal 111/1995 impune ca doctoratele să fie clasificate în depozitul legal intangibil.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează