
Supravieţuitorii bombardamentelor atomice critică referirea lui Trump la Hiroshima şi Nagasaki pentru a justifica atacarea Iranului
Supravieţuitorii bombardamentelor atomice americane de la Hiroshima şi Nagasaki, cunoscuţi sub denumirea de „hibakusha”, au criticat joi declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, în care acesta a făcut referire la cele două oraşe japoneze pentru a justifica recenta ofensivă a Washingtonului împotriva Iranului, informează joi agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Ca supravieţuitori ai bombardamentelor atomice nu putem aproba nicio declaraţie care să justifice lansarea bombelor asupra Hiroshima şi Nagasaki. Protestăm cu mare furie”, a scris joi, într-un mesaj pe X, asociaţia Nihon Hidankyo, confederaţia japoneză a victimelor bombelor atomice şi câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace în 2024.
„Sunt cu adevărat dezamăgită. Simt doar furie”, a declarat „hibakusha” Teruko Yokoyama, în vârstă de 83 de ani, în declaraţii pentru ziarul japonez Mainichi, după ce a aflat despre afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump.
Trump a comparat atacurile asupra instalaţiilor nucleare iraniene, care au dus la un armistiţiu între Israel şi Iran, cu bombardamentele nucleare americane care au devastat în 1945 Hiroshima şi Nagasaki la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
În cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, la Haga, unde participa la summitul NATO, preşedintele SUA a afirmat că rezultatul, în ambele cazuri, a fost un sfârşit rapid al conflictului.
Atacurile asupra instalaţiilor iraniene „au pus capăt războiului. Cineva a spus, într-un fel, că a fost devastator. De fapt, dacă te uiţi la Hiroshima, dacă te uiţi la Nagasaki, înţelegi că asta a pus, de asemenea, capăt unui război. Acesta (atacul asupra Iranului) a pus capăt unui război într-un mod diferit, dar a fost devastator”, a spus preşedintele Donald Trump.
În cadrul acestor declaraţii, preşedintele american a respins din nou un raport al serviciilor secrete americane, care, într-o evaluare preliminară a rezultatelor atacurilor, indica faptul că impactul acestora ar fi fost limitat.
Comentariile lui Trump, care au justificat prima şi până acum singura utilizare a armelor nucleare împotriva populaţiei civile, au stârnit indignare în rândul comunităţii supravieţuitorilor atacurilor atomice de la Nagasaki şi Hiroshima, aşa cum au făcut-o şi bombardamentele asupra Iranului, mai ales în anul în care se comemorează 80 de la bombardamentele atomice americane din 1945.
Marţi, ca urmare a bombardamentelor americane asupra instalaţiilor nucleare iraniene, Nihon Hidankyo a emis o declaraţie prin care condamna acţiunea, calificând-o un „act scandalos” şi contrar poziţiei anterioare a preşedintele Donald Trump de a interveni în conflict pentru a-l rezolva în mod paşnic.
Organizaţia a menţionat la acea vreme că, având în vedere că Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a stabilit că Iranul nu dezvoltă arme nucleare şi că natura programului său atomic este unul civil, bombardamentele Washingtonului ar trebui considerate o încălcare a Cartei ONU şi a dreptului internaţional, precum şi a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare.
„Recentul atac preventiv al SUA demonstrează că s-a prăbuşit teoria descurajării nucleare, care susţine că deţinerea de arme nucleare de către statele posesoare descurajează atacurile preventive ale ţărilor ostile”, se arată în declaraţia de condamnare a Nihon Hidankyo, care exprimă, de asemenea, îngrijorare cu privire la recentele menţionări ale utilizării unor astfel de arme din partea unor ţări aflate în conflict, precum Rusia în Ucraina sau Israelul în Fâşia Gaza.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.