Home » Articole » „Suntem nevoiți să mergem cu maxim 82 km/oră” / Scumpirea carburanților pune presiune pe transportatori / Costuri mai mari, marje tot mai mici

„Suntem nevoiți să mergem cu maxim 82 km/oră” / Scumpirea carburanților pune presiune pe transportatori / Costuri mai mari, marje tot mai mici

10477
„Suntem nevoiți să mergem cu maxim 82 km/oră” / Scumpirea carburanților pune presiune pe transportatori / Costuri mai mari, marje tot mai mici
Foto: G4Media
Ascultă articolul

Transportatorii de mărfuri resimt tot mai acut scumpirea carburanților. Creșterea prețului motorinei le-a urcat costurile operaționale cu aproximativ 10%, iar firmele cu flote mari sunt obligate să reducă viteza, să optimizeze cursele și să absoarbă diferențe pe care clienții nu le acceptă în tarife, scrie Ziarul de Iași.

Creșterea prețurilor la carburanți lovește direct în transportatorii de mărfuri din Iași, un sector care pune în mișcare 6.609 camioane, inclusiv pe rutele externe.

- articolul continuă mai jos -

În județ sunt înregistrați 1.261 de operatori de transport internațional, potrivit datelor furnizate ZDI de Autoritatea Rutieră Română, iar presiunea pe costuri se simte în fiecare cursă.

Pentru firmele cu flote mari, creșterea prețului motorinei cu peste un leu în ultimele luni înseamnă o majorare a costurilor operaționale cu aproximativ 10%.

La un consum mediu de 35 de litri la suta de kilometri, un camion care parcurge lunar zece mii de kilometri ajunge să plătească cu peste 3.000 în plus doar pentru carburant. Într-o industrie în care marja de profit rar depășește cinci procente, orice variație devine critică.

Un transportator din Iași care operează o flotă de zece camioane explică impactul direct al scumpirilor.

„În ultimele luni, costurile noastre cu motorina au crescut cu aproape 30.000 de lei pe lună. La nivel de flotă, asta înseamnă că fiecare camion ne costă cu 3.000 de lei mai mult. Nu mai putem tura motoarele la maximum, trebuie să optimizăm fiecare cursă”, spune Vlad Apostoaie.

El adaugă că firmele sunt obligate să reducă viteza medie pentru a scădea consumul.

„Dacă înainte mergeam constant cu 90 de kilometri pe oră, acum ținem camioanele la 82. Pierdem timp, dar altfel pierdem bani. Clienții nu acceptă majorări de tarife, iar noi absorbim diferența”, explică antreprenorul.

O altă măsură adoptată de operatorii cu flote mari este reorganizarea rutelor pentru a evita zonele cu prețuri ridicate la carburant.

„Alimentăm doar în punctele unde știm că prețul este mai mic cu 20 sau 30 de bani. La zece camioane, diferența se simte imediat. Am ajuns să planificăm cursele în funcție de prețul motorinei, nu doar de încărcături, afirmă transportatorul.

 

În timp ce reducerea de acciză aplicată recent aduce o ieftinire de aproximativ trei procente la pompă, transportatorii spun că această diminuare este insuficientă pentru a compensa scumpirile din ultimele luni.

„Reducerea accizei e binevenită, dar nu schimbă mare lucru. Ne scade costul cu 36 de bani pe litru, după ce prețurile au urcat cu peste un leu. Practic, recuperăm doar o fracțiune din ce am pierdut, subliniază Apostoaie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole