G4Media.ro

SUA vor să cumpere până la 3 milioane de barili de ţiţei,…

Sursa foto: Pexels/Pixabay

SUA vor să cumpere până la 3 milioane de barili de ţiţei, pentru rezerva strategică a ţării / Rezerva deţine în prezent 351,9 milioane de barili de petrol

Departamentul pentru Energie al SUA a declarat vineri că doreşte să cumpere până la 3 milioane de barili de ţiţei pentru rezerva strategică de petrol, pentru livrare în martie 2024, deoarece vrea să profite de preţurile mai mici şi să îşi refacă stocurile, transmite News.ro, care citează Reuters.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a efectuat anul trecut cea mai mare vânzare de până acum din rezerva strategică, de 180 de milioane de barili, pentru a încerca să limiteze creşterea preţului petrolului după ce a început războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2022.

Departamentul pentru Energie a declarat în octombrie că va cumpăra petrol pentru rezervă la 79 de dolari pe baril sau mai puţin, după ce a primit în medie aproximativ 95 de dolari pe baril din vânzările de urgenţă de anul trecut.

Acesta planifică să lanseze oferte lunare de cumpărare a ţiţeiului pentru rezerva de urgenţă până în luna mai a anului viitor.

Noua solicitare este pentru ţiţeiul acru, iar livrarea va fi primită de centru Big Hill SPR din Texas.

Departamentul a răscumpărat aproape 9 milioane de barili pentru rezerva strategică, la aproximativ 75 de dolari pe baril. De asemenea, a asigurat returnarea a aproape 4 milioane de barili până în februarie, cu câteva luni înainte de termen, dintr-un schimb anterior cu companiile petroliere.

Oficialii departamentului au spus că revenirea petrolului este temperată de întreţinerea planificată pentru prelungirea duratei de viaţă a centrului de stocare, unde petrolul este ţinut în caverne de sare scobite de pe coastele Texas şi Louisiana. Rezerva deţine în prezent 351,9 milioane de barili de petrol.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează