STUDIU Prăbuşirea calotei glaciare din Antarctica nu este inevitabilă

Prăbuşirea calotei glaciare din Antarctica occidentală – care ar putea provoca o creştere catastrofală a nivelului oceanului planetar – nu este inevitabilă, au anunţat oamenii de ştiinţă americani şi britanici într-un studiu publicat luni în revista Nature Communications, informează AFP, citată de Agerpres.

Ei au observat de la începutul anilor 1990 o accelerare a topirii gheţii în această zonă a Antarcticii, sub efectul schimbărilor climatice.

Unii se tem de o prăbuşire – devenită de acum ireversibilă – a calotei glaciare, un proces care s-ar desfăşura independent de evoluţia viitoare a climei de pe Terra.

Acesta ar fi unul dintre „punctele de basculare” climatice, ce ar duce la reacţii în lanţ catastrofale – în cazul de faţă, la o creştere importantă a nivelului oceanelor.

Însă cercetătorii din Statele Unite şi Regatul Unit au publicat un studiu ce arată că totul nu este încă pierdut.

Ei au observat evoluţia Antarcticii occidentale, care găzduieşte gheţari uriaşi extrem de instabili şi care conţine suficientă gheaţă pentru a creşte nivelul mărilor cu 3,3 metri.

Folosind observaţii din satelit şi date ştiinţifice, autorii studiului au stabilit că ritmul de extindere a perturbaţiilor la nivelul gheţurile aflate de-a lungul regiunilor costiere variază în funcţie de diferenţele climatice locale.

Ritmul de retragere a calotei glaciare a încetinit într-o regiune vulnerabilă de pe coastă între 2003 şi 2015. Acea încetinire a fost cauzată de schimbări ale temperaturi oceanului, care îşi au originea în variaţii ale vânturilor din larg.

„Prăbuşirea calotei glaciare nu este inevitabilă”, a concluzionat Eric Steig, profesor la Universitatea Washington din Seattle. „Acest lucru depinde de felul în care clima se va schimba în următorii ani, o schimbare pe care o putem influenţa în mod pozitiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a adăugat el.

În aceste regiuni, vântul suflă de obicei din vest şi aduce apă mai caldă şi sărată, intensificând topirea gheţii. Însă intensitatea acelor vânturi a fost mai mică în largul Mării Admunsen în perioada analizată, scutindu-i astfel pe gheţarii din zonă de o parte din acea apă care îi atacă.

„Există o legătură strânsă între climă şi felul în care se comportă gheaţa”, a subliniat Frazer Christie, de la Institutul de cercetări polare Scott din Cambridge. „Avem posibilitatea să atenuăm topirile de gheaţă în Antarctica occidentală – dacă limităm emisiile de CO2”, a concluzionat el.

Anders Lvermann, de la Institutul de cercetare din Potsdam despre efectele schimbărilor climatice, un cercetător care nu a participat la studiul publicat luni, a salutat metoda folosită de cercetătorii americani şi britanici, dar a subliniat că perioada studiată corespunde „unui clipit din ochi” dacă este raportată la vârsta gheţii.

După părerea lui, ar fi necesar ca oamenii de ştiinţă să continue să prevadă o creştere a nivelului oceanelor „pe baza ipotezei ce priveşte o destabilizare a gheţii din Antarctica occidentală”.