STUDIU Planeta Venus nu a putut niciodată să aibă oceane, subminând și mai mult teoria că ar fi putut să găzduiască forme de viață

Planeta Venus nu a putut niciodată să aibă oceane, potrivit unui studiu realizat de mai mulţi oameni de ştiinţă, care au utilizat un model climatologic sofisticat şi au ajuns la concluzii care subminează şi mai mult ipoteza conform căreia planeta „geamănă” a Terrei ar fi putut să găzduiască forme de viaţă, informează AFP, citată de Agerpres.

„Am subestimat probabil dificultatea necesară pentru a duce la apariţia oceanelor pe planete precum Terra şi Venus sau pe anumite exoplanete”, a declarat astrofizicianul şi climatologul Martin Turbet, de la Observatorul Astronomic al Universităţii din Geneva.

Se ştie astăzi, de exemplu, graţie unor sonde şi misiuni de explorare, că Marte a adăpostit în trecutul său întinderi mari de apă. Însă suprafaţa lui Venus, ascunsă de nori denşi formaţi din picături de acid sulfuric, rămâne în mare parte un mister. Presiunea colosală de acolo – de peste 90 de ori mai mare decât pe Terra – şi o temperatură infernală de peste 470 de grade Celsius au învins foarte repede rezistenţa puţinelor sonde care au reuşit să asolizeze pe Venus.

Cu toate acestea, un studiu din 2016 care a devenit o referinţă în domeniu dorea să afle dacă Venus a putut fi locuibilă, presupunând că stratul său dens de nori ar fi protejat mult timp ipotetice întinderi de apă.

Studiul publicat în această săptămână în revista Nature şi coordonat de Martin Turbet, ajutat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Geneva şi de la laboratoarele de astrofizică din Bordeaux şi LATMOS – specializat în studierea atmosferei -, a pus sub semnul întrebării acel scenariu.

Efectul de seră

„Înainte de a ne întreba cum poate fi stabil un ocean la suprafaţa lui Venus, trebuie să ne întrebăm cum ar fi putut el să se formeze”, a declarat Martin Turbet.

Cercetătorii ar trebui să studieze modul în care, în urmă cu miliarde de ani, Venus a trecut de la o planetă „foarte tânără, foarte caldă”, pe care orice apă disponibilă se afla „în atmosferă sub formă de vapori”, la o planetă pe care, prin condensarea cauzată de răcire, vaporii ar fi putut să formeze oceane.

Echipa coordonată de profesorul Turbet a folosit un model climatologic sofisticat, care a luat în calcul formarea norilor şi circulaţia atmosferică. Concluziile noului studiu sunt categorice.

Soarele a încălzit vaporii de apă din atmosfera lui Venus până la o temperatură prea ridicată pentru a permite formarea norilor prin condensare. Nori care, protejând faţa însorită a planetei, ar fi permis o răcire suficientă a atmosferei pentru a determina condensarea vaporilor săi de apă şi formarea oceanelor.

O altă consecinţă agravantă: masele de aer încălzite de Soare pe partea însorită a lui Venus s-au deplasat pe partea „nocturnă” a planetei. Acolo, ele au format nori de altitudine înaltă, provocând un efect de seră care a împiedicat răcirea atmosferei lui Venus.

Insolaţia

Însă de ce Terra, planetă telurică având aproximativ aceeaşi talie, a evitat o astfel de soartă? Pentru că, „atunci când Soarele era mai tânăr, în urmă cu 4 miliarde de ani, era mai puţin luminos, cu 25%-30% mai puţin luminos în raport cu zilele noastre”, a explicat profesorul Turbet.

Căldura cu care Soarele învăluia planeta noastră era pe atunci suficient de scăzută pentru a permite condensarea vaporilor de apă şi formarea oceanelor. Venus, mult mai apropiată de Soare, suferea în aceeaşi epocă o „insolaţie” de două ori mai intensă, mult prea ridicată pentru a permite producerea unui astfel de fenomen.

Noul studiu a dezvăluit şi „o mică surpriză”, potrivit profesorului Martin Turbet: datorită insolaţiei mult mai ridicate din zilele noastre, „dacă s-ar evapora oceanele de pe Terra, noua stare a lor ar fi stabilă”. Altfel spus, oamenii ar putea să facă baie în oceane compuse din vapori de apă, în care orice condensare ar fi improbabilă. Dacă Soarele ar fi fost doar cu puţin mai fierbinte în urmă cu câteva miliarde de ani, el ar fi împiedicat apariţia oceanelor şi, fără îndoială, a vieţii pe Terra.

Modelul climatologic dezvoltat de autorii acestui studiu va fi utilizat pentru studierea unor exoplanete – planete care fac parte din alte sisteme stelare. Până atunci, în cazul lui Venus, el a complicat şi mai mult scenariul care susţinea posibila apariţie a formelor de viaţă pe acea planetă. Un studiu intens mediatizat anul trecut a evidenţiat detectarea, în norii lui Venus, a unui gaz ce poate fi asociat formelor de viaţă. Autorii studiului şi-au imaginat că ar fi fost posibil ca evaporarea oceanelor de pe planetă să fi determinat migraţia unei forme de viaţă în acei nori.

Mai multe studii au respins însă acele observaţii, iar un altul, publicat în iunie 2021, considera imposibilă existenţa oricărei forme de viaţă în norii venusieni, din cauza absenţei unei cantităţi suficiente de apă care să o susţină.

Sursa foto: Wikipedia – ISAS/JAXA