Home » Articole » STUDIU OMS: Aproape jumătate dintre cazurile de cancer care pot fi prevenite sunt legate de două obiceiuri de viață: fumatul și consumul de alcool / Fumatul a contribuit la 23% dintre cazurile noi de cancer la nivel global

STUDIU OMS: Aproape jumătate dintre cazurile de cancer care pot fi prevenite sunt legate de două obiceiuri de viață: fumatul și consumul de alcool / Fumatul a contribuit la 23% dintre cazurile noi de cancer la nivel global

4284
STUDIU OMS: Aproape jumătate dintre cazurile de cancer care pot fi prevenite sunt legate de două obiceiuri de viață: fumatul și consumul de alcool / Fumatul a contribuit la 23% dintre cazurile noi de cancer la nivel global
Sursa foto: Pexels/Ünal Aslan
Ascultă articolul

Aproape jumătate dintre cazurile de cancer care pot fi prevenite sunt legate de fumat și consumul de alcool, potrivit unei analize recente a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), relatează Mediafax.

Potrivit unei analize recente a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), peste o treime dintre toate cazurile de cancer la nivel global pot fi prevenite.

- articolul continuă mai jos -

Cancerul pulmonar, cel gastric și cel de col uterin reprezintă aproape jumătate din aceste cazuri, conform Science Alert.

Asta înseamnă că, în fiecare an, milioane de cazuri de cancer ar putea fi prevenite prin intervenții medicale, schimbări de comportament, reducerea riscurilor la locul de muncă sau limitarea poluării.

„Acest studiu de referință este o evaluare cuprinzătoare a cancerului care poate fi prevenit la nivel mondial, incluzând pentru prima dată cauzele infecțioase ale cancerului alături de riscurile comportamentale, de mediu și profesionale”, spune Isabelle Soerjomataram, epidemiolog medical la OMS și autoare principală a analizei.

Analiza arată că, în 2022, au fost înregistrate aproape 19 milioane de cazuri noi de cancer. Aproximativ 38% dintre acestea au fost asociate cu 30 de factori de risc care pot fi modificați, precum fumatul, consumul de alcool, poluarea aerului, indicele ridicat de masă corporală, activitatea fizică insuficientă, radiațiile ultraviolete.

Principalul factor de risc modificabil asociat cu apariția cancerului este fumatul. Acesta a fost legat de 15% dintre toate cazurile de cancer înregistrate în 2022. În rândul bărbaților, fumatul a contribuit la 23% dintre cazurile noi de cancer la nivel global.

Fumatul nu este însă singura cauză. Poluarea aerului are, de asemenea, un rol, iar impactul acesteia diferă de la o regiune la alta.

În Asia de Est, de exemplu, aproximativ 15% dintre cazurile de cancer pulmonar la femei au fost asociate cu poluarea aerului. În Africa de Nord și Asia de Vest, aproximativ 20% dintre cazurile de cancer pulmonar la bărbați au fost asociate cu poluarea aerului.

Fumatul și alcoolul, legate de aproape jumătate dintre cazuri de cancer care pot fi prevenite

După fumat, al doilea factor de stil de viață care poate fi modificat este consumul de alcool. Acesta a fost asociat cu 3,2% dintre toate cazurile noi de cancer.

Potrivit estimărilor cercetătorilor, fumatul și consumul de alcool sunt responsabile pentru aproape jumătate, aproximativ 48%, dintre toate cazurile de cancer care pot fi prevenite.

„Aceasta este prima analiză globală care arată cât de mult din riscul de cancer provine din cauze pe care le putem preveni”, a declarat André Ilbawi, coordonatorul echipei OMS pentru controlul cancerului și coautor al analizei.

„Pe scurt, aproape 4 din 10 cazuri de cancer la nivel mondial în 2022 ar fi putut fi prevenite prin eliminarea expunerii la factorii de risc luați în considerare în acest studiu”, explică cercetătorii în lucrarea lor, care a fost publicată în revista Nature Medicine.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole