STUDIU De ce plâng bebelușii tot timpul? O problemă genetică, în primul rând

Copiii mici își comunică nevoile prin lacrimi, dar unii copii plâng mai mult decât alții. Care sunt motivele? O cercetare suedeză încearcă să dea un răspuns, relatează Corriere della Sera.

Plânsul unui nou-născut îl poate epuiza pe părinte. Lacrimi de neconsolat care nu găsesc răspuns. Lacrimi care par să nu se termine niciodată, care fură somnul și liniștea întregii familii. Un nou studiu suedez, realizat de Universitatea dinUppsala și Karolinska Institutet, arată că durata plânsului unui bebeluș este determinată în mare măsură de genetica lui și probabil că părinții nu pot face prea multe în această privință.  Este adevărat, deci, că bebelușul își comunică nevoile prin lacrimi, dar este la fel de adevărat că unii bebeluși varsă mai mult.

Cercetarea, publicată recent în JCPP Advances, se bazează pe răspunsurile la chestionare ale părinților a 1.000 de gemeni răspândiți în Suedia. Mamelor și taților li s-au pus întrebări cu privire la capacitatea gemenilor (atât heterozigoți, cât și homozigoți) de a dormi, de a plânge și de a se calma la 2 luni și apoi la 5 luni.

Scopul a fost de a afla modul în care genetica și mediul influențează comportamentul sugarilor în primele luni de viață, lucru care nu a mai fost investigat până acum. Utilizarea gemenilor pentru studiu garantează că variabile precum mediul familial, situația familială și statutul socioeconomic sunt aceleași cel puțin între frați. Ce a reieșit?

Atunci când gemenii homozigoți exprimă trăsături mai asemănătoare decât gemenii heterozigoți, se crede că genetica este cauza. Acest lucru se datorează faptului că gemenii homozigoți împart aproximativ 100% din ADN-ul lor, spre deosebire de gemenii heterozigoți, care împart aproximativ 50%.

„Am constatat că plânsul este în mare parte determinat genetic”, confirmă Charlotte Viktorsson, cercetător și autor principal al studiului.

„La vârsta de 2 luni, genetica bebelușilor explică aproximativ 50 % din cât de mult plâng. La 5 luni, însă, aceasta explică până la 70% din variație”. Expertul susține că această constatare este reconfortantă pentru părinți, care, lipsiți de vinovăție, se pot împăca cu un alt adevăr, categoric inconfortabil: există puține și nicio opțiune pentru a reduce frecvența plânsului. Cu alte cuvinte, există plânsete care nu sunt complet consolabile și care sunt modul copilului de a-și exprima personalitatea.

Există, de asemenea, un procent care nu este legat de genetică. În acest caz, cercetătorii susțin că cauza plânsului este „mediul unic”, adică factorii din mediul sau situația de viață a copilului care sunt unici pentru fiecare copil și nu pot fi identificați cu precizie din răspunsurile la chestionar.

Variabila mediu este foarte interesantă, nu în ultimul rând pentru că poate fi potențial modificată.

Experții au analizat astfel numărul de treziri nocturne ale sugarilor, un domeniu în care genetica joacă un rol mai puțin important decât obiceiurile de somn ale familiei.

În chestionar, părinții au fost, de asemenea, rugați să indice cât timp îi ia bebelușului să adoarmă odată ajuns în pătuț.

„Rapiditatea se datorează în principal mediului la vârsta de 2 luni, dar la vârsta de 5 luni genetica devine importantă. Acest lucru reflectă dezvoltarea rapidă care are loc la sugari și poate indica faptul că eforturile părinților de a ajuta copilul să adoarmă pot avea cel mai mare impact în primele câteva luni”, continuă Charlotte Viktorsson.

Cu toate acestea, este dificil să tragem concluzii cu privire la intervențiile care sunt eficiente pe baza acestui tip de studiu observațional.

„Deși nu putem identifica ce factori de mediu specifici influențează numărul de treziri nocturne sau cât timp îi ia copilului să adoarmă, această lucrare indică o direcție pentru studiile viitoare axate pe rutinele de somn”, conchide el.