Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un urs este bănuit că ar fi prădat şi distrus un stup aflat în apropierea unei zone rezidenţiale din Klagenfurt, în sudul Austriei, informează joi DPA, transmite Agerpres.
„Fagurii găsiţi goliţi indică faptul că, probabil, un urs a fost responsabil”, a precizat miercuri seara poliţia din landul sudic Carintia.
Şapte rame cu faguri, care conţineau circa 14 kilograme de miere, au fost mâncate, iar întregul stup a fost distrus, rămăşiţele sale fiind împrăştiate pe jos, în pădure, a precizat poliţia.
Incidentul ar fi avut loc între 18 şi 20 august, provocând pagube estimate la câteva sute de euro.
În Austria trăiesc doar câţiva urşi, cei mai mulţi venind din Slovenia sau Italia.
Das is nazsol!
Urși migranți! După covid și război asta ne mai lipsea!
Si nu a fost extras? Vaaai!