G4Media.ro

Stelian Ion: Avem nevoie mai mult decât oricând de încredere în instituţiile…

Stelian Ion: Avem nevoie mai mult decât oricând de încredere în instituţiile statului, în România, în Europa și că vom putea reveni la normalitate cât mai curând

Solidaritatea este una dintre valorile de bază ale Uniunii Europene, iar după luni grele de pandemie avem nevoie mai mult decât oricând de încredere în instituţiile statului, în România şi în Europa, a afirmat, duminică, ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

  • „Este al doilea an când sărbătorim Ziua Europei la distanţă unii de alţii, dar cu speranţa că împreună vom depăşi şi această criză. Pentru că solidaritatea este una dintre valorile de bază ale Uniunii Europene, alături de respectul pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, stat de drept şi respectarea drepturilor omului”, a transmis Stelian Ion pe pagina sa de Facebook, cu ocazia Zilei Europei.

El a adăugat că în aceste momente este nevoie de încredere în instituţiile statului, în România şi în Europa.

  • „După luni grele de luptă cu pandemia, avem nevoie mai mult decât oricând şi de încredere. Încredere în instituţiile statului, în România şi în Europa. Încredere că, prin vaccinare şi eforturi comune, vom putea reveni la normalitate cât mai curând. Doar împreună suntem mai puternici. În interiorul graniţelor ţării şi ale Europei. Europa viitorului trebuie să fie a cetăţenilor, iar viitorul Europei este responsabilitatea noastră, a tuturor”, spune ministrul Justiţiei.

Stelian Ion afirmă, totodată, că Uniunea Europeană este o demonstraţie a maturizării Europei, o promisiune a păcii şi a dezvoltării, o promisiune pe care trebuie să o ţinem pentru generaţiile următoare.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

18 comentarii

  1. Cand stapanu’ nu-i acasa instituţiilor statului nu le pasa.
    Despre ce vorbim aici?
    Doar un Judecator stabileste cine greseste.
    Si Catu – care demite noaptea ca hotii.
    Spectacol sinistru.
    Institutiile statului sunt populate cu angajati care nu depind de salariul pe care-l incaseaza de acolo dar care isi stiu drepturile si au incredere deplina in avocatii lor.
    Judecatorii sunt … undeeeevaaaa deeepaaaarteeee.. peste ani si ani

    • Incredere in statul roman? Cu PNL in frunte si cu PSDisti in toate institutiile?

    • @putin: nici cu securicii de la usr-plus nu mi-e jena. Cu 2-3 exceptii au studii de toata jena si „experienta vietii” prin tot felul de sinecuri si organizatii de dat cu gura. Iar de condus nu a condus niciunul din ei nimic. Daca ii iei la bani marunti, descoperi cate un tatic turnator, alt tatic asociat in afaceri cu un general sie, averi de te doare mintea din zero munca, si cate si mai cate. usr-plus este curtea miracolelor! Abia astept sa vad varza funariota de Bruxelles candidand pentru Presedinte! O sa ajungeti sa alegeti intre ciolacu si gheorghe simion!

  2. A fost la serviciu de cand e ministru sau nu stim noi? Pare ca rezultatul muncii dumisale e 0 (zero).

    • Tre’ sa mai faca si altceva decat sa imparta bugetul (banii) ?
      Ai citit tu fisa postului de ministru?
      Are oameni care muncesc pentru el. Randamentul nu intereseaza pe nimeni, doar spectacolul

    • Da 10 nume de ministri/sefi cj//primari de orase mari care au condus minim 100 de oameni macar un an. Fucking” losers. Inlocuim analfabetii pe bune cu analfabetii functionali.

  3. La fel facea si Catavencu, se gandea la tarisoara lui, la Europa…
    Daca tot trancaneste despre Europa, mai bine ar vedea ca judecatorii nu sunt trasi la raspundere cand Romania pierde la CEDO. Din acest motiv magistratii calca in picioare Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca doar nu platesc din punga lor milionele pierdute de Romania.
    Ar face mai bine sa taca decat sa tot tina dicursuri ipocrite.

  4. Ăia au făcut-o noaptea ca hoții ăștia ziua ca tâlharii

  5. Increderea se câștigă nu se cerșește. Adica fără miciuni, cu transparență si ceea ce ați promis să realizati: fară pensii speciale, fără penali în functii publice …..

  6. Nu pot avea incredere in institutiile statului atit timp cit ele sint populate cu tilhari , mincinosi , scursuri sociale , capuse ordinare pe corpul social sanatos al poporului roman .

  7. Ăștia de la guvernare zici că sunt de pe altă planetă!
    Cum sa vorbești despre solidaritate în momentul în care încrederea este la minimul istoric?!
    Dracu mai are încredere în instituțiile voastre făcute doar pentru voi, mincinoșilor și ticăloșilor!

  8. „Avem nevoie de încredere în instituțiile statului…”. Oh, Doamne! Cum poți scoate o asemenea inepție, domnule ministru? Când dl Cîțu, din start, minte fără rușine. Deci programul pentru alegeri e diferit de programul de guvernare. Și cu asta am spus totul din duhoarea penelisto-useristo-udemeristă. Măcar nu aveți decența să tăceți.

    • O duhoare mai mare de corupție, hoție, incompetenta și rea-vointa decât la PSD-istii tăi nu s-a simțit până acum.

    • @Lucian, dă – l dracu de program electoral, că toți mint în campanie, dar masurile luate în guvernare să-ți difere de Programul de Guvernare mi se pare grav, dacă nu tragic!

    • Ai ghicit. În cafea sau în ghioc: N-ai noroc, da’ baftă ai! Ptiu-n bafta matale, chiparosule.

  9. Eu cred ca dumneata te-ai tacanit la cap, cine naiba va mai crede? Tu esti orbete si nu vezi ca nu mai aveti nici unii nici o credibilitate si ca va blesteama pe toti lumea ca s-a saturat de minciuni si promisiuni? Ai pitici pe creier si neuronii sunt lipsa, chiar ne crezi naivi si prosti? Pleaca ba daca nu esti in stare sa faci ordine la justitie, sa vina altul ca esti vraiste, trancanesti întruna si îndrugi verzi si uscate fara nici un rezultat concret

  10. Vorbesc hotii din justitie, cei cu 30.000 ron net salariu, cu chirie decontata de stat, 1000 euro net…

    Voi sunteti terminatorii romaniei!!! Marsh!

  11. Bai Stelica, revine parnaiasul Diaconescu, poate puneti de un business in garsoniera aia pe care ai primit-o fara a avea dreptul de la amicul tau, Decebal Fagadau!
    USR=PSD

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.