Home » Anchete » Stelian Ion a cerut plenului CSM revocarea lui Lucian Netejoru de la șefia Inspecției Judiciare / Cererea se bazează pe criticile la adresa Inspecției din raportul MCV

Stelian Ion a cerut plenului CSM revocarea lui Lucian Netejoru de la șefia Inspecției Judiciare / Cererea se bazează pe criticile la adresa Inspecției din raportul MCV

Stelian Ion a cerut plenului CSM revocarea lui Lucian Netejoru de la șefia Inspecției Judiciare / Cererea se bazează pe criticile la adresa Inspecției din raportul MCV
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a cerurt, marți, revocarea șefului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, anunță ministerul într-un comunicat. Potrivit sursei citate, cererea de revocare se bazează pe ultimul raport MCV, în care Inspecia Judiciară este criticată.

Experții comisiei și-au exprimat îngrijorări în ce privește funcționarea Inspecției Judiciare ca un instrument de presiune la adresa magistraților care critică direcția reformelor în justiție sau scurg informații în spațiul public.

- articolul continuă mai jos -

Ședința plenulului CSM a dezbătut, marți, Raportul de constatări faptice Auditul extern al managementului Inspecției Judiciare pe anul 2020.

”Ministrul Justiției a solicitat respingerea acestui raport, constituirea și convocarea comisiei prevăzute la art. 67 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 în vederea analizării modului de îndeplinire a atribuțiilor manageriale de către Inspectorul-şef al Inspecției Judiciare şi propunerii de revocare din funcție a inspectorului-şef şi stabilirea unui calendar pentru desfășurarea acestei proceduri de revocare.

Argumentele care, în opinia Ministrului Justiției, au legitimat pe deplin acest demers au rezultat din cuprinsul Raportului Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare din 08.06.2021 (Raportul MCV 2021), din cuprinsul hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la 18.05.2021 în cauzele conexate C 83/19, C 127/19, C 195/19, C 291/19, C 355/19 și C 397/19, din cuprinsul Hotărârii Secției pentru Procurori a C.S.M. nr. 230/23.03.2021 şi al Rapoartelor anuale de activitate ale Inspecției Judiciare pe anii 2019 şi 2020”, se arată în comunicatul ministerului Justiției.

  • Textul complet al poziției Ministrului Justiției cu privire la Raportul de audit al managementului Inspecției Judiciare pe anul 2020 poate fi consultat aici .

Context

Judecătorul Cristi Danileț este cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară pentru un text publicat într-un volum despre asaltul asupra justiției din timpul guvernării PSD.

Judecătorul Danileț susține că Inspecția a început acțiunea disciplinară împotriva sa pentru ”conduită care aduce atingere imaginii justiției” (articolul 99 litera a din legeaa 303 din 2004. Inspecția ar fi fost sesizată de președintele CSM, Bogdan Mateescu, în luna februarie.

Danileț susține că Inspecția s-a transfomat ”într-un teren de reglat conturile cu magistrații incomozi”.

Un alt judecător a fost luat recent în colimatorul Inspecției Judiciare.

Inspecția Judiciară (IJ) a început cercetarea disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență față de judecătorul Costin Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitești, cel care a declarat nelegală Secția Specială (SIIJ) din perspectiva dreptului european, după decizia Curții de Justiție a UE din 18 mai 2021.

Citește și

Două asociații de magistrați acuză CSM că le împiedică ”în mod nepermis” să participe la dezbaterile referitoare la activitatea Inspecției Judiciare

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole