Home » Anchete » STB, condus de Daniel Istrate (PNL), a acordat un contract de 50.000 de euro companiei Gândul Media Network, controlată de Radu Budeanu, pentru campania „Atenţia te salvează” / Gândul mai are contracte de promovare cu CJ Ilfov, condus de Hubert Thuma (PNL)

STB, condus de Daniel Istrate (PNL), a acordat un contract de 50.000 de euro companiei Gândul Media Network, controlată de Radu Budeanu, pentru campania „Atenţia te salvează” / Gândul mai are contracte de promovare cu CJ Ilfov, condus de Hubert Thuma (PNL)

STB, condus de Daniel Istrate (PNL), a acordat un contract de 50.000 de euro companiei Gândul Media Network, controlată de Radu Budeanu, pentru campania „Atenţia te salvează” / Gândul mai are contracte de promovare cu CJ Ilfov, condus de Hubert Thuma (PNL)
Sursa foto: Facebook / STB
Ascultă articolul

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a acordat un contract de 50.000 de euro, prin cumpărare directă, companiei Gandul Media Network pentru campania “Atenţia te salvează”, potrivit SEAP (platforma de achiziţii publice).

Contractul a fost atribuit în decembrie anul trecut, prin solicitare de ofertă. Acordul presupune realizarea unor spoturi video şi radio ce vor fi disemninate sub forma unor advertoriale în publicaţiile companiei (gandul.ro, cancan.ro, ciao.ro, prosport.ro, promotor, go4it.ro şi go4games.ro) şi pe ecranele mijloacelor de transport în comun STB, dar şi a unor afişe pentru staţiile STB şi postări pe social media, inclusiv Tik-Tok. Termenul de execuţie este de 30 de zile.

- articolul continuă mai jos -

Scopul principal al campaniei este prevenirea şi reducerea accidentelor în proximitatea mijloacelor de transport în comun şi promovarea unui comportament responsabil atât din partea călătorilor, câr şi a altor participanţi la trafic >>, se arată în specificaţiile tehnice ale cererii de ofertă a STB.

STB, controlat de PNL

STB SA este condusă de directorul general Daniel Istrate din septembrie 2023. Potrivit datelor publice de pe portalul STB, Daniel Istrate este membru PNL. Potrivit presei centrale, Istrate a fost susţinut de Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, care era președinte interimar la PNL București, în 2023.

Şi alţi directori din cadrul STB, precum Cristian Ilaş, Alin Ştefan Bădălău, Bogdan Carticica, Florin Ghinescu sau Emil Militaru, sunt afiliaţi PNL, potrivit site-ului companiei.

Cine e Radu Budeanu

Compania Gandul Media Network editează ziarul online Gândul, tabloidul Cancan şi alte publicaţii. Potrivit datelor firmei publicate în Monitorul oficial, Gandul Media Network este deţinută de Cristina Săvulescu Budeanu, creatoare de modă şi soţia lui Radu Budeanu.

Radu Budeanu este condamnat penal după ce, în iulie 2020, a recunoscut că a intermediat o afacere de corupţie pentru fosta ministră a Turismului, Elena Udrea. Budeanu a mărturisit că i-a dus Elenei Udrea o geantă cu 3,8 milioane de dolari din partea mogulului Energiei, Bogdan Buzăianu. Budeanu a încheiat un acord de recunoaştere cu procurorii DNA şi a primit 2 ani de închisoare cu suspendare.

Gandul Media Network, contracte de promovare cu CJ Ilfov condus de Hubert Thuma 

În 2024, compania controlată de Radu Budeanu a mai încheiat 2 contracte cu CJ Ilfov. Un acord din martie 2024 în valoare de 28.000 de euro pentru 10 advertoriale de promovare a activității CJ Ilfov. Așadar, 2.800 pe advertorial. Și un alt contract, de 12.000 de euro, din octombrie 2024, pentru minim 3 advertoriale pe lună, timp de 3 luni.

Și în 2023 și 2022, Gandul a încheiat contracte de promovare cu CJ Ilfov în valoare de 28.000 de euro, respectiv 25.000 de euro.

CJ Ilfov este condus de Hubert Thuma zis ”H-ul”, cunoscut pentru relațiile bune cu fostul șef SRI, Eduard Hellvig.

În 2014, Thuma a fost condamnat penal la 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul fostului prim-procuror de la Sectorul 3, Mihai Betelie.

În iunie anul trecut, Gandul Media Network a încheiat un contract de promovare, de aproape 24.000 de euro, pentru 7 advertoriale și cu CJ Olt. Așadar, peste 3.400 de euro pe advertorial. CJ Olt este condus de Marius Oprescu de la PSD.

Context. În ianuarie 2025, Radu Budeanu a achiziționat prin compania sa Titluri Quality agenția de Știri Mediafax de la fostul mogul de presă, Adrian Sârbu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole