G4Media.ro

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

Sursa foto: MLADEN ANTONOV / AFP

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate în secret şi folosite de armata ucraineană mai devreme luna aceasta, relatează agenţiile AFP şi EFE, transmite Agerpres.

„Statele Unite sunt direct implicate în acest conflict, au pornit pe un drum care urmăreşte creşterea razei de acţiune a sistemelor de armament”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov. Livrarea acestor rachete către Ucraina „nu va putea schimba deznodământul operaţiunii militare speciale”, crede Peskov, făcând referire la campania militară rusă contra Ucrainei.

Oficialii ruşi au acuzat de mai multe ori SUA de implicare în acest conflict nu doar prin livrările de arme şi muniţii către Ucraina, ci şi prin susţinerea oferită acesteia cu informaţii despre ţintele ruseşti obţinute cu ajutorul sateliţilor, dronelor de recunoaştere şi avioanelor spion.

Livrarea de rachete ATACMS cu rază de acţiune de circa 300 de kilometri va permite armatei ucrainene să lovească mai multe astfel de ţinte ale armatei ruse mult în spatele frontului. Rachete de acest fel au fost deja furnizate Kievului în mare secret în luna martie şi au fost folosite pe 17 aprilie într-un atac asupra unui aerodrom rus în Crimeea, unde a fost distrus un sistem antiaerian S-400.

Anterior, Statele Unite au mai oferit Ucrainei rachete ATACMS, dar cu o rază de acţiune mai mică, de 165 de kilometri. Cele care vor fi livrate acum sunt incluse într-un pachet de ajutor militar de circa un miliard de dolari, primul pe care Washingtonul îl oferă Kievului după ce Congresul a deblocat noi fonduri de sprijin pentru Ucraina, ce însumează 60,8 miliarde de dolari. Până la deblocarea acestui ajutor, asistenţa totală financiară şi militară oferită Ucrainei de către SUA de când a început invazia rusă în februarie 2022 se ridică la circa 113 miliarde de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Și dacă faceți multă gălăgie și nu vă comportați, se duc după voi și vă și schimbă de la Kremlin…. vă tau aripile ca să nu mai zburați așa înalt 😃

  2. Păi e simplu.
    Întoarceți -vă în cocina voastră.

  3. De unde sunt eu – direct implicata e doar Rusia. Ucraina este implicit implicata, iar toti ceilalti, de ambele parti, sunt indirect implicate. Zic doar asa, ca sa intelegem definitiile unui silogism. Plus ca merita demonstrat ca musclalii sunt usor repetenti.

  4. Vă e ciudă, nenorociților?