Home » Analize » Anchetă a Poliţiei Capitoliului din SUA, după descoperirea de cocaină în birourile sale

Anchetă a Poliţiei Capitoliului din SUA, după descoperirea de cocaină în birourile sale

Anchetă a Poliţiei Capitoliului din SUA, după descoperirea de cocaină în birourile sale
Sursa foto: Stefani Reynolds / AFP
Ascultă articolul

Poliţia Capitoliului Statelor Unite (USCP) a anunţat miercuri că a deschis o anchetă după ce a găsit în birourile sale o pungă cu resturi de cocaină, informează EFE, transmite Agerpres.

Această pungă mică, având o lungime de abia trei centimetri, a fost găsită pe jos, într-un hol de la sediul său. Mai exact, într-o zonă folosită pentru depozitarea mobilierului şi consumabilelor.

- articolul continuă mai jos -

USCP a transmis într-o declaraţie că acea parte a clădirii este frecventată de angajaţi, antreprenori şi personal de curăţenie.

Punga a fost găsită de un agent cu puţin timp înainte de ora locală 13:00 (17:00 GMT), care şi-a anunţat imediat superiorul.

După analizarea conţinutului şi după confirmarea faptului că este vorba despre cocaină, a fost deschisă o anchetă care, printre altele, va efectua şi un test ADN asupra pungii.

Misiunea Poliţiei Capitoliului este de a proteja atât securitatea membrilor Congresului, cât şi a vizitatorilor Capitoliului, unde se află Senatul şi Camera Reprezentanţilor.

Nu este prima dată când se raportează descoperirea de cocaină într-o clădire instituţională din SUA.

În iulie anul trecut, o astfel de descoperire a fost făcută chiar la Casa Albă, iar în acel caz cocaina a fost găsită într-o zonă foarte tranzitată a clădirii şi într-un moment în care nici preşedintele Joe Biden, nici familia sa nu se aflau în reşedinţa lor oficială. Serviciul Secret a pus capăt anchetei fără să fi putut identifica proprietarul drogurilor.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole