Home » Articole » Statele Unite ar putea scuti scaunele auto şi cărucioarele pentru copii de noile tarife vamale pentru produsele din China

Statele Unite ar putea scuti scaunele auto şi cărucioarele pentru copii de noile tarife vamale pentru produsele din China

Statele Unite ar putea scuti scaunele auto şi cărucioarele pentru copii de noile tarife vamale pentru produsele din China
sursa foto: Unsplash
Ascultă articolul

Administraţia Trump ia în calcul excluderea de la noile tarife vamale de până la 145% a unor produse esenţiale pentru transportul şi siguranţa copiilor, precum scaunele auto, cărucioarele, pătuţurile şi alte articole destinate bebeluşilor, a declarat miercuri secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, în faţa Congresului, transmite Reuters, preluată de News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Anunţul a fost făcut ca răspuns la întrebările reprezentantei democrate Ayanna Pressley, care a subliniat că în SUA se nasc anual peste 3,5 milioane de copii, iar aproape toate cărucioarele provin din China.

„Acum, acest cost va creşte semnificativ”, a avertizat ea.

În 2018, administraţia Trump a exceptat de la tariful de 25% o serie de produse pentru copii, cum ar fi căştile de bicicletă şi mobilierul de siguranţă (scaune auto, ţarcuri), însă alte componente precum pătuţurile, landourile, genţile pentru scutece şi porţile de siguranţă din lemn nu au beneficiat de exceptare.

Chris Peterson, CEO al companiei Newell Brands – care deţine marca Graco – a declarat săptămâna trecută că aproximativ 97% dintre cărucioarele şi 87% dintre scaunele auto pentru copii vândute în SUA sunt produse în China. Din cauza tarifelor impuse, compania a majorat deja preţurile cu aproximativ 20% şi a suspendat temporar comenzile din China, lucrând din stocurile existente.

„La un moment dat, vom rămâne fără stocuri. Comercianţii vor rămâne fără stocuri şi vom fi nevoiţi să reluăm comenzile către China. Iar când se va întâmpla acest lucru, întreaga industrie va fi nevoită să crească din nou preţurile pentru a acoperi costul tarifelor”, a avertizat Peterson.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole