Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
SUA anunță că vor reduce numărul de militari din Afganistan şi din Irak la câte 2500 în fiecare din cele două ţări, până pe 15 ianuarie anul viitor.
Potrivit secretarului interimar al apărării, Christopher Miller, această reducere urmăreşte să pună capăt unui „război de o generaţie”, o recunoaştere a faptului că SUA au trupe în Afganistan din 2001 şi în Irak din 2003.
Din prima vor fi retraşi circa 2000 de militari, iar din cea de-a doua în jur de 500.
Decizia reflectă dorinţa preşedintelui american de a „pune capăt cu succes şi responsabilitate războaielor din Afganistan şi Irak şi de a ni-i readuce acasă pe bravii noştri soldaţi”, a mai spus Miller.
El a menţionat că a discutat în legătură cu acest lucru cu aliaţii SUA, inclusiv din NATO, precum şi cu guvernul afgan.
Sursa Foto: NATO
Mai bine ar pleca toti militarii americani, sunt tari independente. Eventual sa ramana daca vor bastinasii. Petrolul este tentant
Dati sansa refacerii ISIS!