Home » Articole » Statele membre UE nu respectă cererea Ursulei von der Leyen de a propune câte doi candidați pentru funcția de comisar european

Statele membre UE nu respectă cererea Ursulei von der Leyen de a propune câte doi candidați pentru funcția de comisar european

Statele membre UE nu respectă cererea Ursulei von der Leyen de a propune câte doi candidați pentru funcția de comisar european
Sursa foto: Luis Tato / AFP
Ascultă articolul

Ursula von der Leyen revine treptat la muncă și se confruntă deja cu o prima problemă: capitalele nu îi respectă solicitarea de a prezenta doi candidați pentru funcția de comisar, un bărbat și o femeie, scrie agenția italiană ANSA, citată de Rador Radio România. Cel mai recent exemplu e chiar premierul român Marcel Ciolacu, care l-a propus doar pe europarlamentarul Victor Negrescu și a spus că ”nu-mi place să îmi impună cineva ceva, ca în comunism”.

- articolul continuă mai jos -

Timpul se scurge (termenul de depunere a cererilor este stabilit la sfârșitul lunii august), iar președintele Comisiei Europene va începe „în curând” discuțiile bilaterale cu aspiranții la postul de comisar european.

Luni, von der Leyen l-a primit la Bruxelles pe prim-ministrul ceh Peter Fiala, iar ziua succesivă s-a dus la Dresda pentru inaugurarea unei fabrici de semiconductori a taiwanezei TSMC- un joint venture cu parteneri europeni – revendicând astfel succesul Chip Act. „Următoarea Comisie va fi o Comisie de Investiții”, a declarat von der Leyen. A venit apoi rândul lui Marcel Ciolacu, premierul României, aflat în vizită la Bruxelles. 

Staff-ul lui von der Leyen nu comunică nimic în ceea ce priveşte calendarul întâlnirilor cu aspiranții comisari și este foarte zgârcit cu comentariile privind eșecul strategiei bărbat-femeie în componența următorului executiv comunitar. 

Tratatele UE, pe de altă parte, nu au în vedere opțiunea binară și atribuie statelor membre sarcina desemnării candidaților de comisari.

Austria l-a propus pe ministrul Finanțelor Magnus Brunner; Croația pe Dubravka Šuica, actual comisar pentru democrație și demografie; Ciprul pe Costas Kadis, decan interimar al Școlii de Științe ale Sănătății de la Universitatea Frederick (cu o experiență vastă în politică); Republica Cehă, pe ministrul industriei și comerțului Jozef Síkela; Finlanda pe europarlamentarul Henna Virkkunen; Franța pe Thierry Breton, fost comisar pentru Piața Internă și Servicii; Grecia pe Apostolos Tzitzikostas, guvernatorul Macedoniei Centrale; Ungaria, pe Olivér Várhelyi, actual comisar pentru vecinătate și extindere ; Irlanda, pe ministrul de finanțe al Michael McGrath; Letonia pe eternul Valdis Dombrovskis, vicepreședinte în exercițiu al executivului UE și fost comisar pentru economie; Lituania pe fostul prim-ministru Andrius Kubilius; Malta pe Glenn Micallef, șeful de cabinet al primului ministru; Țările de Jos pe Wopke Hoekstra, comisar pentru climă; Polonia pe Piotr Serafin, ambasador la UE; Slovacia pe Maroš Šefčovič, deja membru al fostei comisii; Slovenia pr Tomaž Vesel, avocat și fost președinte al Curții de Conturi; Spania, pe viceprim-ministrul Teresa Ribera; iar Suedia, pe ministrul pentru afaceri europene, Jessika Roswall.

Sursa: ANSA / Rador Radio România / Traducerea: Cătălina Păunel

Știri video

Comentarii
  • Ursula, ca si alte institutii europene, de altfel, este invatata sa adauge la tratatele UE, nu sa le respecte sau sa vegheze la respectarea lor.
    Se inventeaza pe repede inainte drepturi sau restrictii de tot felul in numele, chipurile, apararii/protejarii unor drepturi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole